6 pași să îți găsești liniștea – puterea de acolo vine!

” Departe, cât mai departe de aici….. Să nu aud de șefi, colegi bârfitori, clienți pe care nu-i mulțumești nicicum….. Când intră în birou se uita la tine ca și cum le-ai furat portofelul… ”

Vi se pare cunoscută fraza? Sau stilul?

Vi s-a întâmplat vreodată să reacționați astfel? La serviciu să vi se pară din ce în ce mai greu, acasă să credeți că toate sunt ”în spinarea voastră”?

Există două posibilități:

  1. este într-adevăr mai greu, în cazul acesta aveți nevoie de câteva ”energizante” ca să faceți față,
  2. percepeți stresul mai accentuat decât este și vă este de folos un adaptogen și schimbarea atitudinii.

În ambele situații tot organismul suferă și, pe termen lung, tot inima va fi cea mai afectată. O minte stresată duce la o alimentație proastă, exces de grăsimi sau de dulciuri, sau dimpotrivă, inapetență care împiedică ”aprovizionarea” organismului cu substanțele nutritive necesare.  

”Stresul este schimbare, iar în sine nu este nici bun, nici rău” – Pauline Boss

Avem nevoie de puțin stres în viață, pentru că ne dă un scop, o provocare și senzația că am obținut ceva : poate vă agitați din cauza unui proiect mare sau a unui examen important, dar vă bucurați de recunoaștere, triumful vă face bine. Nocivă este lipsa echilibrului dintre ceea ce putem face și ceea ce trebuie făcut dar și atitudinea noastră – când avem convingerea că ni se cere mai mult decât ”putem duce”. Această atitudine poate avea o cauză emoțională insuficient conștientizată.

Ce se întâmplă în organismul nostru când suntem stresați

  • se deteriorează neuroni, scade memoria și capacitatea de învățare,
  • se reduce densitatea osoasă, se pierde masă musculară,
  • încetinesc procesele de vindecare de la nivelul pielii și mucoaselor,
  • se alterează funcția imunitară, infecții vechi recidivează, altele noi ne-acaparează sau se declanșează mecanisme autoimune, cancer,
  • apare un dezechilibru endocrin : suprarenalele eliberează mai mult cortizol (responsabil de reacția ”luptă sau fugi”) care determină creșterea glicemiei urmată de îngroșarea stratului de grăsime viscerală ( de pe organele din abdomen), crește nivelul de adrenalină favorizând apariția hipertensiunii arteriale și modificarea frecvenței bătăilor inimii.,
  • modifică ADN -ul celular care se manifestă prin îmbătrânire accelerată sau apariția de tumori.

STRES PRELUNGIT determina glandele suprarenale să secrete în exces CORTIZOL până când capacitatea lor de a -l secreta se prăbușește apoi scade nivelul de dehidropiandrosteron (DHEA – hormon care dă avânt, energie, crește libido-ul) . Astfel dezechilibrul hormonal se perpetuează și apare oboseala cronică, depresia.

     Pentru INVERSAREA PROCESULUI NOCIV ajută:

  • OCITOCINA, hormonul dezmierdatului, produs de glanda hipofiză, nivelul lui crește când ne ÎMBRĂȚIȘĂM,
  • ENDORFINELE se eliberează când facem SPORT.

Pe măsură ce reducem stresul ne alimentăm mai înțelept, vom face mai multă mișcare, ne vom simți mai bine din toate punctele de vedere, nivelurile hormonale ”bulversate” se vor stabiliza.

Semne că suntem copleșiți de stres

  1. avem senzația că nimeni nu ne iubește, nimeni nu ne sprijină,
  2. avem insomnii sau senzația că ne trezim mai obosiți decât eram la culcare,
  3. ne e greu – nu avem chef – să facem mișcare, sau nu avem timp să facem mișcare și nici nu ne străduim să schimbăm asta (”trăiască motivul”),
  4. ne e greu să găsim puțin timp pentru noi înșine, pentru liniște, meditație etc,
  5. folosim în exces substanțe stimulante ( cafea, băuturi energizante, dulciuri) sau alcool
  6. ne simțim triști, deprimați, nimeni nu ne intră în voie, totul în jur pare sumbru sau fără rost.

Remedii antistres

  1. Pentru a fi iubiți , în primul rând trebuie să iubim. Cu toții înflorim atunci când avem relații pline de iubire și de sprijin. OFERĂ NECONDIȚIONAT ȘI UNIVERSUL TE VA RĂSPLĂTI!
  2. Pentru un somn de calitate : respectați-vă ceasul biologic, folosiți patul pentru a vă odihni, stați departe de tehnologie cel puțin 30 minute înainte de culcare, în dormitor să fie întuneric, liniște , temperatura constantă și agreabilă ( nu mai mult de 21 grade Celsius).
  3. Practicați activitatea fizică în mod regulat, să devină o obișnuință, ”un reflex condiționat”!
  4. 25-30 de minute pe zi rezervați-vă doar pentru dumneavoastră, evitați să rezolvați probleme de serviciu după anumite ore, practicați rugăciunea și recunoștința, FIȚI DOAR VOI PENTRU VOI!
  5. Tot ce e mult strică, dacă obosiți luați-vă 5 minute pauză să admirați natura sau să ațipiți dar nu exagerați cu consumul de cafea. ”In vino veritas” e valabil doar dacă nu exagerăm, altfel ne ”prăjim” creierul și ficatul.
  6. DUMNEZEU A CREAT LUMEA PERFECTĂ și pe noi ca să ne bucurăm de ea. Fiecare susur de apă, foșnet de frunză, mireasmă de floare sau fruct, asfințit sau răsărit, curcubeu sau pasăre cântătoare sunt create să ne bucure simțurile.

Suplimente utile:

Rhodiolin, MagneZiB6, CocoaBean Extract, Energy & Memory, Stress Management, #cheerUp, #boostUp.

        

Din inimă,pentru inima dumneavoastră! – 6 întrebări și mai multe răspunsuri

Motto: ” Adevărul este că puteți să vă întineriți inima și să o faceți mai puternică” – Dr Steven Masley

Dușmanul nr 1 al inimii și vaselor noastre sanguine suntem noi înșine prin stilul de viață adoptat. Suferința lor se poate transforma în boli propriu-zise pentru care trebuie să apelăm la cardiolog și, în unele cazuri, la neurolog,

Michel Odoul e de părere că problemele circulatorii ( ale inimii și vaselor de sânge) ne arată că avem dificultăți în a lăsa viața să circule liber prin noi și că nu știm să ne manifestăm bucuria de a trăi ( iubirea față de viață) sau poate nu o simțim deloc, că lipsește echilibrul dintre emoțiile noastre și manifestarea lor fie ele pozitive sau negative.

Ceea ce un om crede și manifestă prin actele și cuvintele sale se va manifesta mai devreme sau mai târziu în evoluția vieții / sănătății sale.

Dar, pentru a ști ce anume ne aduce sănătatea să vedem ce anume produce îmbolnăvirea pentru a putea evita sau combate.

Când inima și vasele noastre de sânge sunt în suferință manifestările sunt sub formă de :

  • ANGINA – presiune la nivelul pieptului, greutate la respirație (dispnee), disconfort la nivelul gâtului și brațului stâng. Simptomele semnifică o scădere a aportului de sânge către inimă, ceea ce cauzează ischemie – cantitate insuficientă de oxigen în țesuturi.
  • INFARCTUL MIOCARDIC – apare ca o consecință a anginei persistente, dacă privarea de oxigen a celulelor inimii durează mai mult de 30 minute.
  • ATACUL ISCHEMIC TRANZITOR – scăderea aportului de sânge, respectiv de oxigen, la nivelul creierului, Manifestările includ: senzația de amorțeală sau slăbiciune într-o parte a corpului, tulburări de vedere, de vorbire, de echilibru.
  • ACCIDENTUL VASCULAR CEREBRAL – apare ca o consecință a prelungirii atacului ischemic la mai mult de 24 de ore, fapt ce duce la moartea celulelor cerebrale afectate.

Sunt diagnostice grave, se impune obligatoriu intervenția rapidă a unui medic deoarece evoluția lor poate fi invalidantă, uneori chiar fatală.

Nu credeți că cel mai bine ar fi să prevenim apariția acestor boli? Asta înseamnă să combatem apariția PLĂCII ARTERIALE – un strat fin de material grăsos care se depozitează în interiorul arterelor.

Factorii de risc, cei care favorizează aceste afecțiuni sunt:

  • nivelul crescut de colesterol – îl reglăm prin alimentație și controlul stresului;
  • inflamația – o putem reduce cu suplimente alimentare – recomandările medicului să fie o primă opțiune;
  • diabetul, obezitatea – alimentația, mișcarea și sfatul nutriționistului contează cel mai mult;
  • hipertensiunea arterială – sănătatea vaselor de sânge, a rinichilor și a glandelor endocrine este esențială în menținerea tensiunii arteriale normale;
  • fumatul – există suplimente și terapii energetice care să limiteze efectele nocive;
  • istoricul familial – ce nu putem schimba, acceptăm și încercăm să menținem echilibrul fizic și psihic în viața noastră;
  • inactivitatea care poate favoriza inclusiv diabetul, obezitatea, inflamația etc.

Păstrarea sau recuperarea sănătății aparatului cardiovascular depinde de răspunsurile pe care ni le dăm când ne punem următoarele întrebări:

  1. Ce parte din noi înșine detestăm , nelăsând viața să o hrănească?
  2. Ce aspect al vieții noastre respingem?
  3. Ce traumatism emoțional ne-a determinat să nu ne bucurăm de viață și iubire?
  4. De ce anume ne este teamă și ne determină tendința de a distorsiona răspunsul la bucurie sau necaz?
  5. Cum prevenim formarea plăcii arteriale?
  6. Dacă s-a depus deja placă în artere, cum o reducem?

La primele 4 întrebări e aparent mai dificil să găsim răspunsurile, pentru ultimile 2 am apelat la cartea ”Programul de 30 de zile pentru o inimă mai puternică” a doctorului Steven Masley.

Schimbarea stilului de viață în așa fel ca să devină benefic sănătății noastre presupune:

  • introduceți în alimentație 5 categorii de alimente care au rol în vindecarea inimii: fibre, grăsimi sănătoase, proteine slabe, băuturi benefice, arome/condimente – le voi etala pe îndelete în articolul de peste 2 zile;
  • începeți să faceți exerciții fizice care vă întăresc inima și arterele – peste 5 zile am să vă povestesc despre cele mai utile exerciții;
  • învățați să gestionați mai bine stresul – aici ne sunt de folos și exercițiile fizice, tehnici de relaxare, dar și suplimente adaptogene. Cred că la capitolul acesta sunt necesare răspunsurile la primele 4 întrebări;
  • urmați un plan de suplimente adaptat pentru voi și benefic inimii voastre care să conțină acizi grași OMEGA 3, bioflavonoide, coenzima Q10 și alți antioxidanți

”Numai cu inima poți vedea cu adevărat ceea ce este invizibil pentru ochi.” Antoine de Saint-Exupery De aceea merită să avem grijă de inima noastră!

Din culori – Există o culoare care să-ți creeze emoții pozitive?

Pe canicula aceasta, doar o culoare răcoroasă poate avea efect benefic asupra mea și, dacă mă gandesc mai bine, întotdeauna culoarea albastră mi-a creat emoții pozitive.

E culoarea cerului și-mi sugera nemărginirea, zborul, potențial nelimitat.

E culoarea uniformei din clasele primare când îmi plăcea să merg la școală să aflu cât mai multe lucruri despre ceea ce ne înconjoară.

Turcoaz, un derivat al culorii albastre ( o combinație cu verde) îmi aducea aminte de briza mării – locul în care nu mai făceam nesuferitele amigdalite.

Despre culoarea albastră, Marie -Claire Rossignol spune că ”evocă cerul, apa, calmul, seninătatea, pacea sufletească, înțelepciunea, pitetea, fervoarea religioasă, inspirația celestă și divină.  El simbolizează infinitul, imensitatea cosmosului, spiritualitatea, intuiția, instinctul, premonițiile, clarviziunea, misterul. Albastrul este, de asemenea, culoarea onestității, a sincerității și a fidelității. ”

Efectul calmant și cu mari virtuți terapeutice ale culorii albastre, o face utilă pentru:

  • reducerea durerilor, inclusiv cele menstruale,
  • ameliorarea infalamațiilor, mai ales la nivel ORL – polipi, amigdale, farine, laringe,
  • eliminarea tulburărilor de limbaj și vorbire – bâlbâiala, sigmatismul (vorbirea peltică),
  • intervine eficient în afecțiunile glandei tiroide.
  • efect revigorant, atenueaza oboseala fizică și psihică dar și calmează durerile articulare,
  • reducerea febrei și a efectelor neplăcute ale bufeurilor,
  • favorizează evoluția spirituală, exprimarea de sine și căutarea adevărului,
  • sporirea creativității.

Culoarea albastră este recomandată artiștilor și persoanelor iritabile.

În scimb, trebuie evitată de persoanele depresive și cele sensibile la frig.

Turcoazul , cealaltă culoare benefică emoțiilor mele, are efect de contrabalansare a energiilor excesive, stimulează forțele creatoare și aduce seninătate. Simbolizează înțelepciunea. Ca și verdelele, despre care am povestit în articolul anterior, turcoazul are importanță în aspecte legate de serviciu, profesie.

Mulțumesc Rica pentru imagine!

?????????????
?????????????