Strict necesar pentru păstrarea sănătăţii

Între răsărit și apus e o etapă. Așa este și între apus și răsărit.

Pentru înainte există înapoi, pentru ofer există primesc, pentru viață este și moarte.

În absolut toate este echlibru.

Doar că percepția lui diferă de la un om la altul.

Tot ce dăm ni se plătește, tot ce primim răsplătim. Uneori suntem confuzi pentru ca aceste schimburi nu se fac în monede standard.

Din propria experiență, completată cu studiu, am concluzionat că sufletul, mintea și trupul fiecărui om sunt în echilibru cu ceva în universul acesta perfect. Faptele și gândurile noastre tulbură  această perfecțiune uneori și astfel ni se relevă doar o parte a ceea ce există.

Ne putem păstra sănătatea dacă înţelegem existenţa acestui echilibru universal şi dacă ne străduim să-l menţinem. Orice dizarmonie dă naştere unor emoţii care ne conduc spre dereglări fizice (boli).

“Boala este strigătul sufletului ofensat” ( Peter Altenberg) – ca să fim sănătoşi e bine să ne detaşăm.

Viaţa presupune o permanentă relaţie cu cei din jur şi cu noi înşine.  Aceste interacţiuni pot fi uneori împotriva concepţiilor noastre. Supărându-ne accentuăm diferenţa dintre ce ni se întâmplă şi ceea ce am dori să ni se întâmple. Fiind mai evidentă partea negativă sigur că cea pozitivă ne este ascunsă vederii – adică faptul că Universul va încerca, pentru menţinerea echilibrului, să ne ofere altceva în schimb.

Deci, pentru a ne păstra sănătatea ne este de folos flexibilitatea, detaşarea de idei preconcepute şi IUBIREA.

Să nu-i judecăm pe ceilalţi, mai bine am încerca să ne “punem în pielea lor”ca să vedem de ce sunt astfel. N-ar strica să ne gândim la “Ce-aş face eu în locul lui?”, “Cu ce sunt eu superior?”

Să iertăm şi să ne iertăm – iertarea dizolvă resentimentele, ne ajută să ne detaşăm ca să putem aborda problema din mai multe unghiuri şi, implicit, să îi găsim soluţia. Dacă ni se pare greu haideţi să ne punem întrebarea: “cui foloseşte dacă nu iert sau dacă mă răzbun?”

Să oferim ca să avem de primit – când e mai mare necesitatea atunci găsim răsplata. Dacă fac fapte bune şi îmi pare rău nu mi-e de folos : părerea de rău ca emoţie negativă neutralizează emoţia pozitivă din fapta bună.

Să învăţăm să ne asumăm responsabilităţi.

Sănătatea şi bunăstarea mea reprezină responsabilitatea mea. Cum mă păstrez  aşa mă am.

A ierta, sau nu? Aceasta-i întrebarea.

Neiertarea şi iertarea pot fi cele mai dificile probleme din viaţa oricui.

Dr Alex Loyd, iniţiatorul „codurilor vindecării”, spune că, în toţii anii în care a analizat şi consiliat, nu a descoperit nici o boală gravă la oamenii care iertau.

Apoi, l-a întalnit pe dr. Ben Johnson – care a studiat tot ce se putea şti despre cancer – şi i-a confirmat că neiertarea se întâlneşte la toţi suferinzii de această boală.

Dr. Alex şi dr. Ben au vorbit cu medici, practicieni ale mai multor tipuri de terapii şi aceştia, la rândul lor, le-au împartaşit convingerea că neiertarea este la rădăcina oricărei probleme pe care au experimentat-o vreodată.

Iată un secret despre neiertare: cel mai adesea, în spatele ei, se ascunde furie, teamă, tristeţe şi alte trăiri din aceeaşi categorie.

Deci, dacă tu, deşi bolnav, crezi că nu ai probleme cu iertarea, întrabă-te pe tine însuţi: „În legătură cu cine sau cu ce simt furie, sau tristeţe, sau teamă?” De obicei, la capătul acestei cercetări, vei găsi neiertarea.

Ea poate fi înspre tine, înspre alţi oameni sau înspre Divinitate.

Sau dimpotrivă.

Poţi avea sentimentul că Dumenzeu nu  te va ierta, sau semenii tăi nu te vor ierta deşi tu i-ai iertat.

Toate aceste trăiri pot afecta crucial memoria celulară.

Neiertările şi amintirile despre ele pot bloca procesele de însănătoşire.

De ce?

Pentru că sunt amintiri distructive, nu înseamnă adevăr şi iubire ci minciună şi egoism.

Orice amintire reprezintă o conexiune. Preferaţi să fiţi legat de iubire şi adevăr sau de ură şi minciună? Iertarea presupune dezlegarea de trăirea negativă.

Chiar dacă persoana implicată nu e dispusă să vă ierte, puterea de a „tăia frânghia” este la dumneavoastră.

     “Rugaţi-vă pentru cei ce vă blestemă şi binecuvântaţi-i pe cei care va urăsc”. Aceasta e cea mai puternică apărare împotriva nenorocirilor.

Esenţa unei vieţi pline de iubire, bucurie şi pace este IERTAREA.

 

 

Bibliografie: Dr. Alex Loyd – The Healing Codes; S. Lazarev – Cauzele spirituale ale bolilor.