Categorie: Inedit

“ Labirintul negru
de Rodica Stecz

A fost vara si a trecut, dar eu inca nu am iesit din labirintul negru – disperare, sinucidere, foamete, 45 de zile de cosmar – fara salariu, cu o fiica iubita de 29 de ani, fara serviciu, cu un sot care castiga modest, rate la banci, tacere, mohorata casa, plictiseala.. .si nu e niciun prieten care sa te invete ce sa faci… N-am trecut prin scoala vietii, cea reala, sunt “mica”si nu ma simt in mediul meu. Sunt confuza, dezorientata, nu mai vreau nimic, nu mi-e foame, nu mi-e somn, nu plang, caci nu pot, nu iubesc, nu urasc, iar casa e o cusca stramta, stupida, plictisitoare… E frig afara, dar si in sufletul meu. Mi-am pierdut sufletul, indemnul de-a trai.
M-am ratacit, eu sunt o straina pentru mine, am taiat orice cale sufleteasca de a comunica…m-am ratacit.
Sa fie acesta labirintul negru?
Tara, familia, profesia mea au devenit cosmarul vietii mele si o ratacire continua, fara judecata… Unde sa ma duc? Ce sa fac? m-as duce in adancul unui lac.. .sa ma lasati acolo ca sa zac pana la o reinviere, o reincarnare sau pana ce nu voi mai fi nimic!
Ce mai conteaza sufletul, mintea, bunatatea sau rautatea, amintirile, florile, muzica, daca ” am murit in adancul sufletului meu!
Sa fiti fericiti!
Viata m-a trisat, am jucat cu ea, pe norocul si fericirea mea…Viata m-a invins, nu cu o mana de carti bune  mi-a tras o amara cacialma.
Mi-ajunge!
traiasca fericiti cei fara suflet, fara Dzeu., in mocirla destrabalarii mintii si a trupului lor!
Eu am plecat in Labirintul negru, in cautarea lui Caron cu lotca lui cersind fiecarui mort un ban sa-l treaca,”naibii”, Styxul si sa scape de el. Ce va fi dincolo???? Sper ca odihna vesnica a creierului si a sufletului sau.. nimic, doar neagreala cea mai intunecata din bezna mortii!
Va sarut cu mila, gingasie si va doresc sa radeti atata timp cat mai traiti pe-aici, prin preajma! Nu uitati, mai si iubiti, daca puteti!
Cu toamna m-am nascut, cu toamna ma voi duce – unde? – departe, in valea uitarii si a iubirii, cat si a fericirii – cum zice asa de frumos un basm de-al nostru… Si totusi am curajul sa plec departe de casa in acea Vale a uitarii.”

Aceste randuri ale unei prietene de net (profesoara) si povestirea uneia dintre surorile mele mi-au adus aminte in ce tara traim.
Mergand in vizita la prietenii ramasi in provincie, undeva in judetul Braila, sora mea a avut posibilitatea sa faca o comparatie infioratoare, tara noastra arata ca orasele din filmele cu fantome. Oameni descurajati, cu infatisare de “zombi” incearca sa isi mai mentina echilibrul fragil doar pentru a atrage atentia ca si ei exista pe acolo, ca sunt dispusi sa lucreze numai sa poata supravietui. In locurile in care alta data erau livezi roditoare au ramas doar copaci ce-si ridica spre cer crengi tepoase, ca niste schelete incomplete. Explicatia: terenul a fost retrocedat proprietarului care locuieste in strainatate si-l doare in cot daca e tinut parloaga. Acea livada ar fi fost o “sugativa” de forta de munca, produsele ar fi ajuns si pentru uzul national si pentru export.. Dar de, nu a dat nimeni comision precum cei care ne aduc fructe din strainatate, injectate cu tot felul de otravuri.
Uzine intregi, inainte de a fi reabilitate au fost lasate sa fie mancate de rugina pt a fi cumparate mai ieftin de investitori ciudati, smecheri straini care ajung in topul celor mai bogati oameni numai dupa cateva luni dupa ce au dat la fier vechi o fabrica din Romania – sa nu credeti ca pe investitori i-a costat mai putin, tot atat cat ar fi dat si pe uzina daca ar fi fost in functiune, dar diferenta a ajuns in buzunarele unor politicieni “destepti”.
S-a suparat presedintele nostru ca ministrul educatiei a indraznit sa desfiinteze doar vreo mie de scoli in loc de trei mii. Logic, analfabetii pot fi mai usor manipulati.
Nu mai are nevoie de politisti, de parca doar nevoile lui ar conta, restul cetatenilor trebuie lasati la mana infractorilor.
Se bucura ca pleaca personalul calificat din tara, nu-l intereseaza ca aceasta tara a investit pana acum in pregatirea acelui personal si e normal ca cetatenii acestei tari sa beneficieze de capacitatea lor, cu conditia sa fie platiti corespunzator.
Acum cativa ani cineva imi spunea ca “a avea constiinta e o prostie”. L-am combatut, acum ii dau dreptate.

M-a amuzat si m-a intristat simultan, merita sa cunoasca si prietenii mei acest lucru, de aceea il public pe blog.

Andrei PLEŞU | nici aşa, nici altminteri
Brancardierul român

Cînd intri într-un spital occidental, intri într-o maşinărie. Iar cînd ieşi, mort sau viu, porţi toate însemnele procedurilor standard prin care ai trecut.. Nici o surpriză, nici o aproximaţie, nici un mister. Cînd intri într-un spital românesc, intri într-o pagină de literatură. Lucrurile se desfăşoară imprevizibil, ezită între moţăială şi perplexitate, între precipitări palpitante şi lentori turceşti, între reguli aspre şi relativism balcanic. Ai parte şi de duioşii materne (capeţi pastiluţe şi păpică, eşti invitat să ridici mînuţele şi să-ţi scoţi pijămăluţa), dar şi de bruftuluială pedagogică sau de plictisite răceli funcţionale. E aventuros, e omeneşte, e „plin de viaţă“. Precaritatea stimulează imaginaţia. Toţi, medici, infirmiere şi pacienţi, caută soluţii ingenioase pentru probleme care, în mod normal, se rezolvă rutinier. Bunăvoinţa alternează cu exasperarea, organizarea lasă mereu spaţiu de joc pentru manevre arbitrare, ghinioane sau noroace. E aventuros. E provocator. Nu te plictiseşti. Adică e ca şi în afara zidurilor spitalului. Nu eşti în altă lume: eşti acasă! Şi fiecare se descurcă cum poate.

În ultima vreme, am avut parte şi de eficienţa apuseană şi de lirica proză autohtonă. Am amintiri de neşters. De pildă întîlnirea cu un brancardier din cutare spital (local), unde trebuia să fiu cercetat cardiologic. Cercetarea cu pricina implica, după încheierea ei, mai multe ore de imobilitate. În banalele spitale capitaliste, eşti dus la locul faptei cu patul (pe rotile) din salon şi eşti adus înapoi cu acelaşi pat. La noi, patul din salon e un pat stabil, matrimonial, greu de mutat din loc. Aşa că te duci pe jos şi te întorci pe o targă ambulantă. Problema e că trebuie să ajungi de pe targă în pat fără să te mişti. Problema e şi că targa nu încape în rezerva în care se află patul. E momentul în care intră în scenă brancardierul: un băiat mărunţel şi binevoitor, obligat să rezolve lucrurile prin mijloace proprii. „Trebuie să vă pun în pat“, mă anunţă, tehnic, amicul. „Şi cum facem?“, întreb eu, oarecum încurcat. „Vă iau în braţe!“ „Matale nu ştii ce spui!“ – zic, surîzînd zburdalnic. „Am peste o sută de kile!“ „Nu-i nimic, sînt obişnuit!“, răspunde bonom preopinentul, aducînd un candid omagiu bunăstării dîmboviţene, cu efectele ei radicale asupra siluetei. Pînă să fac o listă de argumente descurajante, omul se pune pe treabă.

Scoate dintr-o geantă un brîu de piele, o chingă, o cingătoare din cele pe care şi le pun hamalii de mobile şi piane, ca să ridice greutatea mai uşor, fără risc de hernie. Se înhămează rapid, cu mişcări experte şi, pînă să perorez compătimitor, mă ia în braţe, ca pe un prunc hipertrofic, lovit de dambla. Mă pomenesc cu nasul în gîtlejul lui şi văd o mică apocalipsă organică: vene care se dilată, gata să pocnească, şi o parcelă de piele care se învineţeşte ameninţător. Brancardierul e, poate, salvarea mea, dar eu sînt, cu siguranţă, apoplexia lui. Am ajuns în pat cu o conştiinţă vinovată şi cu un durabil amor frăţesc pentru binefăcătorul meu. Aşa ceva nu poţi trăi într-un „stabilament“ civilizat. Orice contact uman, orice emoţie, orice frison psihanalitic sînt excluse. Şi, în vreme ce spitalul apusean e un loc fără memorie, spitalul nostru strămoşesc e o interminabilă sursă de amintiri, ca aceea pe care tocmai am povestit-o. Apropo: există şcoli care să formeze brancardieri? Sau trebuie să umplem spitalele cu filozofi reciclaţi, capabili să ia în braţe, prin puterea gîndului, pacienţi de mare tonaj? Dar asta e o problemă de reformă a învăţămîntului, pe care guvernul şi preşedinţia o vor tranşa ferm, dacă nu acum, măcar în mandatul următor.

de Romulus Vulpescu

În fiecare zi, ne batem joc
De păsări, de iubire şi de mare,
Şi nu băgăm de seamă că, în loc,
Rămâne un deşert de disperare.

Ne amăgeşte lenea unui vis
Pe care-l anulăm cu-o şovăire;
Ne reculegem într-un cerc închis
Ce nu permite ochilor s-admire;

Ne răsucim pe-un aşternut posac,
Însinguraţi în doi, din laşitate,
Minţindu-ne cu guri care prefac
În zgură sărutările uzate;

Ne pomenim prea goi într-un târziu,
Pe-o nepermis de joasă treaptă tristă:
Prea sceptici şi prea singuri, prea-n pustiu,
Ca să mai ştim că dragostea există.

În fiecare zi, ne batem joc

De fapt nici nu stiu cum arata Andrei.. Stiu doar ca are 7 ani si ca e foarte iubit dar el nu are cum sa stie acest lucru.
Nascut de o femeie purtatoare de virus HIV, abandonat de cea care i-a dat viata in maternitate, pana pe la 4 ani a fost mascota spitalului de boli contagioase din Brasov. Oameni cu suflet s-au atasat de el si l-au botezat si l-au ocrotit ca si cum ar fi fost baietelul lor. La un moment dat a fost si adoptat de o familie si parea ca, de-acum, in afara tratamentului pe care il urma , toate grijile lui au luat sfarsit – mama lui nu i-a daruit iubire ci doar o boala cumplita cu care a trebuit sa invete sa lupte.
Dar, nepatrunse sunt caile Domnului.. Incercarile prin care Andrei avea de trecut nu se ispravisera.
La putina vreme dupa ce actele de adoptie au fost incheiate, nu stiu ce instanta “superioara” le-a anulat iar baietelul a fost luat intr-un centru de tratament experimental pentru persoanele bolnave de HIV – SIDA. Nu stiu cine coordoneaza acel centru, nu stiu cine ce are de castigat, important e ca celor care il iubesc pe Andrei le-a fost interzis sa mai ia legatura cu el. I-au trimis hainute, jucarii, dulciuri, au vrut sa-l vada, au vrut sa-i vorbeasca – sa stie si el ca e in continuare iubit – dar nimeni nu se mia poate apropia de el. Cea care i-a dat viata a disparut complet, ceilalti nu au nici o cale legala de a-l ajuta, Dumenzeu stie prin ce suferinte trece si nimeni nu-i poate fi alaturi.
Nasii lor de botez, familia care il adoptase, au incercat toate mijloacele sa-i arate ca sunt alaturi de el, dar peste tot s-au lovit de birocratie, legi care anuleaza sentimentele… Si totusi.. Oare nu mai exista nici o cale de a-l ajuta pe Andrei? Oare cati copii ale caror mame biologice au gasit de cuviinta sa nu-si asume responsabilitatea sunt in situatia lui? Ce experimente dubioase se fac in acea clinica, de la Constanta se pare, de nu poate nimeni sa afle nimic despre Andrei? Oare acestor copii nu le-au facut destul rau mamele lor, de ce si societatea sa le faca? Ne doare cumplit aceasta neputinta, e ca in momentele din istorie cand baieteii romani erau luati la poarta otomana si transformati in razbonici mercenari.. Cam acelasi lucru se intampla si cu adultii militari trimisi sa lupte intr-un razboi care nu-i al nostru si care nu caracterizeaza structura reala a poporului roman.. Dar cand e vorba de copii precum Andrei e mult mai tragic.. Si mai dureros.. Cuvintele sunt de prisos..
Daca cineva dintre cititorii acestor randuri ar putea sa-i ajute pe nasii lui Andrei si pe parintii lui adoptivi sa-i arate cat este de iubit, este rugat sa o faca. Mama lui naturala e de negasit si altcineva nu are cum sa-i aline suferinta.. Sunteti constienti ca nicio persoana dintre cele pomenite mai sus nu ar avea nimic de castigat din aceasta.. Poate doar acest suflet nevinovat ar suporta mai usor tratamentele..
Haideti sa aflam continuarea povestii lui Andrei! Am nevoie de ajutorul vostru, Andrei are nevoie de noi, neputinta nu poate fi atat de mare!

Lectie de fiscalitate !

Într-o dimineaţă, stăpânitorul unei cetăţi fu trezit de nişte strigăte care se auzeau din piaţă: „Hai la mere! Mere dulci cum n-aţi mai gustat!”. Ridicându-se indispus din pat şi privind pe fereastră, văzu un târgoveţ ce vindea, într-adevăr, mere, înconjurat de o mulţime de muşterii. „Trebuie să fie tare bune merele alea”, îşi spuse mai-marele cetăţii şi, făcându-i-se poftă, îl chemă pe primul său sfetnic şi îi porunci: „Ia cinci galbeni şi mergi în piaţă să cumperi mere de la târgoveţul acela”. Primul sfetnic îl chemă pe paharnic şi îi spuse: „Uite patru galbeni, du-te şi cumpără mere”. Paharnicul se adresă, la rândul său, stolnicului: „Poftim trei galbeni, de care să cumperi mere de la târgoveţul acela”. Stolnicul îl chemă pe primul străjer îi dădu doi galbeni şi îl trimise în piaţă. Acesta dădu un galben unui străjer din subordine, iar acela se duse la târgoveţ şi îi luă la rost: „Hei, ce tot strigi aşa? Ai tulburat somnul mai-marelui cetăţii, iar drept pedeapsă mi-a poruncit să-ţi confisc căruţa asta cu mere”.

Zis şi făcut. Întors la şeful său, străjerul se lăudă: „Am făcut un târg nemaipomenit. Cu un galben am cumpărat o jumătate din căruţa cu mere a tărgoveţului”. Primul străjer merse la stolnic: „M-am târguit şi, cu cei doi galbeni pe care mi i-ai dat am reuşit să cumpăr un sac cu mere!”. Stolnicul – repede la paharnic: „Cu trei galbeni am luat o tolbă întreagă cu mere”. Paharnicul dosi jumătate din cantitate şi apoi merse la primul sfetnic: „Iată, cei patru galbeni
mi-au ajuns doar pentru o jumătate de tolbă cu mere”. Iar primul sfetnic se înfăţişă dinaintea stăpînitorului cetăţii şi glăsui: „Măria ta, iată, am îndeplinit porunca. Numai că de acei cinci galbeni n-am reuşit să târguiesc decât cinci mere”.
Mai-marele cetăţii muşcă dintr-un măr şi cugetă: „Hmmm… Cinci mere pentru cinci galbeni… scump, foarte scump! Şi, cu toate astea, târgoveţul acela avea o mulţime de cumpărători. Înseamnă că lumea o duce bine, are bani. Ia să măresc eu birurile!”

“Frumusetea este geniul tuturor lucrurilor; ea este pecetea pe care natura a pus-o pe fapturile sale cele mai desavarsite, ea este cel mai adevarat dintre simboluri, cum e si cel mai mare noroc.” (Honore de Balzac)

Acesta sa fie motivul pentru care toti vrem mai intai sa fim frumosi si mai apoi intelepti?

Un proverb romanesc spune: “Mai scurta in zile decat frumusetea nimic e alt pe lume, ca, pana o vezi, ea indata piere.” dar si : “Frumusetea fara intelepciune e ca o floare in tina.”

Sunt oameni care le combina – frumusetea si ntelepciunea -, folosindu-se de ultima pentru mentinerea celei dintai.

Am putea completa ca : “Frumusetea e in ochii privitorului”… dar parca mai bine ne-am simti daca mai multi privitori ne-ar da atentie, ca mai apoi sa ne si asculte ce avem de spus. Lumea actuala, din cauza atator tentatii vizuale, are tendinta de a acorda mai multa valoare infatisarii decat sufletului sau mintii.

Intrebarea e: se poate pastra sau recupera frumusetea?

Stiu ca este si sufletul important, iar ochii, ca si oglinda a lui, prin expresivitatea lor, pot suplini micile defecte pe care natura sau noi le-am ingaduit. De asemenea, starea noastra de sanatate ne poate influenta infatisarea, ca si increderea in propriile forte – de fapt, e ca un cerc vicios: suntem increzatori pentru ca aratam bine, radiem lumina pentru ca ne simtim in stare de a face fata provocarilor.

Dar sa nu divagam! Strict estetic, ce ne intereseaza la infatisarea noastra si, eventual, a celor cu care ne intalnim? Care sunt criteriile fizice pe care le apreciem?

Poate sa ne placa o persoana inalta sau migniona, dar sigur nu ne “incanta” o persoana prea grasa sau prea slaba. Un remediu valabil in amandoua situatiile ar fi miscarea: daca suntem supraponderali ne ajuta sa ardem grasimile in exces, daca suntem subponderali favorizeaza cresterea masei musculare.  Daca sportul nu-i de-ajuns, completam cu dieta si  suplimente alimentare. Uneori aceste neajunsuri pot fi determinate de diverse afectiuni, de erori in alimentatie. cautam cauza, o eliminam si astfel ajungem la rezuiltatul dorit.

O cauza ar fi stresul. Reducerea lui echilibreaza metabolismul si ne ajuta sa ne mentinem sau sa revenim la greutatea normala. Benefice in atingerea acestui scop: adaptogene ca: MagneZiB6, Rhodiolin; antioxidanti ca:  Resveratrol, XantoPlus, ZenThonic, Coenzima Q10; imunomodulatori ca Noni, Ocean 21 ; imunostimulatori ca BeePower (pentru persoanele subponderale). Pentru scaderea in greutate : Nopalin, Slim Formula, XShape pot fi de un real ajutor.

Somnul ineficient sau insuficient provoaca imbatranirea precoce, cu toate neajunsurile derivand din aceasta. Melatonin poate fi solutia acestei probleme.

Culoarea ochilor nu o putem influenta, dar luminozitatea  si acuitatea lor da, cu Luteine sau Luteine Plus.

Aspectul parului e foarte important, Super Soya Lecithin ne ajuta sa-i pastram culoarea, ProSelenium, Mega Zinc si Silk & Shine Shampoo pentru a-l mentine viguros si matasos.

Zambetul, ramane cel mai important, cel mai util – “modalitatea cea mai economica de a-mi imbunatati aspectul”, spunea cineva – . Poate fi influentat de starea psihica, dar si de starea fizica.  O dantura sanatoasa pune intotdeauna in valoare zambetul nostru. In afara de igiena obligatorie, un aport suplimentar de minerale – Strong Bones, Strong Bones Plus, Power Mins -,  de Vitamina C care sa ne mentina sanatatea gingiilor -, de Smokerade care sa mentina prospetimea respiratiei in cazul fumatorilor, ne poate transforma zambetul intr-o arma infailibila.

Si in sfarsit, dar nu in ultimul rand, aspectul pielii. Sanatatea acesteia poate fi mentinuta actionand din interior si din exterior.

Pentru uz intern:

O detoxifiere e intotdeauna benefica: Pure Yucca, Liquid Chlorophill, Green Care sunt produsele ideale, trebuie administrate in functie de problemele fiecarei persoane.

Antioxidantii amintiti mai sus, adaugand si Vitamina E, Beta Caroten, contribuie de asemenea la mentinerea unui aspect sanatos al pielii.

Pentru uz extern:

Detox Patch se aplica extern si are efect assupra organelor interne, principalul sau rol fiind acela detoxifiant.

Produsele din gama Aquabelle contin trei grupe de componente: ingrediente naturale ( uleiul de jojoba, uleiul de avocado etc ); componente moderne ( ceramide, vitamine ); apa purificata saracita in deuteriu ( determina multiplicarea mai lenta a celulelor, deci intarzie imbatranirea ). Crema regeneratoare ( de zi ),  cea nutritiva ( de noapte), si lotiunea demachianta si hranitoare sunt cele trei produse care, folosite in combinatie, asigura o hidratare eficienta a tenului, reduc ridurile, ofera luminozitate tenului.

Hand & Body Lotion mentine hidratarea si elasticitatea pielii timp indelungat, contribuie la refacerea rapida a tesuturilor afectate de arsuri superficiale, de micoze ( completat cu badijonari cu Oregano Oil).

C-Rx ajuta la eliminarea reziduurilor, grasimilor, toxinelor din tesutul conjunctiv si reda pielii aspectul sanatos – fara celulita.

Vein Care este un produs pe baza de hirudina, destinat persoanelor cu varice. Impreuna cu administrarea de Vein Protex sau Vitamina C cu bioflavonoide reda aspectul placut zonelor afectate de ingrosarea venelor.

Apa ionizata cu ajutorul Aquarion, sau programele de intinerire si reglare hormonala ale aparatului miniatural de biorezonanta BioHarmonex contribuie, de asemenea, la intretinrea si recuperarea frumusetii fizice.

Planul de marketing de la Calivita International, are ca efect  dezvoltarea personalitatii si  eliberarea de grijile financiare, astfel asigura celelalte frumuseti.

Colaboratorii Calivita sunt cei care imbina frumusetea cu intelepciunea.

In Grecia antica Socrate(469- 399 DC), era foarte mult laudat pentru intelepciunea lui.
Intr-o zi, marele filozof s-a intalnit intamplator cu o cunostinta care alerga spre el agitat si care i-a spus:
– Socrate, stii ce-am auzit tocmai acum, despre unul dintre studentii tai?
-Stai o clipa, ii replica Socrate. Inainte sa-mi spui, as vrea sa treci printr-un mic test. Se numeste Testul celor Trei.
– Trei?
-Asa este, a continuat Socrate. Inainte sa-mi vorbesti despre studentul meu, sa stam putin si sa testam ce ai de gand sa-mi spui. Primul test este cel al Adevarului. Esti absolut sigur ca ceea ce vrei sa-mi spui este adevarat?
-Nu, spuse omul. De fapt doar am auzit despre el.
-E-n regula, zise Socrate. Asadar, in realitate, tu nu stii daca este adevarat sau nu. Acum sa incercam testul al doilea, testul Binelui. Ceea ce vrei sa-mi spui despre studentul meu este ceva de bine?
-Nu, dimpotriva.. .
-Deci, a continuat Socrate, vrei sa-mi ceva rau despre el, cu toate ca nu esti sigur ca este adevarat?
Omul a dat din umeri, putin stanjenit.
Socrate a continuat.
– Totusi mai poti trece testul, pentru ca exista a treia proba – filtrul Folosintei. Ceea ce vrei sa-mi spui despre studentul meu imi este de folos?
-Nu, nu chiar…
-Ei bine, a conchis Socrate, daca ceea ce vrei sa-mi spui nu este nici Adevarat, nici de Bine, nici macar de Folos, atunci de ce sa-mi mai spui?
Avalansa informationala la care suntem supusi in aceste timpuri in care nici un loc de pe pamant nu e prea departe si nici un secret nu poate fi cu adevarat ascuns ne face sa fim ca un copil pofticios intr-un magazin cu dulciuri. Traim intr-o continua fantezie, identificandu- ne cu informatii furnizate de mass-media, necunoscuti, cunoscuti, prieteni fara a face o selectie a tuturor acestor informatii prin prisma celor trei teste socratice:
1. cel al Adevarului
2. cel al Binelui, si
3. cel al Folosintei
Oare cate informatii cu care venim in contact de-a lungul unei singure zile ar putea sa treaca acest test?
Esti ceea ce gandesti!

Multumesc persoanei care mi-a trimis materialul – iar recunosc ca nu-mi apartine, dar nici nu stiu cui sa-l atribui!

de Marin Sorescu
Intru-n transa, ies din transa
Oricand vreau. Este o sansa.
Nu mai trag, intrand, zavorul
Si in usa pun piciorul.

Altii care nu au sanse
Irosesc cura de transe
Si ii vezi cu tranzistorul
Si la maxim trag zavorul.

PS Regretele le faci pachet
Si scrii sub fiece regret
Momentul cand l-ai regretat
Si, regretand, cat a durat
Si le trimiti la post-restant.
Acolo e un sens gestant.
Autogestiunea lui
Regretele-s. Ale oricui.

• As vrea sa-mi povestesc experienta mea in folosirea produselor CALIVITA. Fiind de ani buni “posesoarea” unei boli digestive numita BERG (boala de refuz gastric), am cautat sa-mi inteleg boala sa stiu cat mai multe despre ea, informandu-ma pe cat posibil. BERG este o boala sacaitoare, cu repercursiuni devastatoare daca nu este tinuta in frau (refluxul gastric putand produce leziuni la nivelul esofagului care nu este proiectat de la natura sa reziste la actiunea coroziva a acidului gastric, leziuni ce pot ajunge pana la cancer de esofag). In aceste conditii mi-am schimbat radical stilul de viata incepand cu cel de a manca si a de gati. Am renuntat la clasica bucatarie romanesca (care poate fi foarte gustoasa dar din pacate nu prea sanatoasa), mi-am facut un regim de viata la care vrand ne vrand a aderat si sotul meu, vazand ca noile mele preparate erau foarte gustoase. Cu toate acestea boala mea avea perioade cand tot ma necajea.
Descoperind produsele dvs. publicate pe site-ul www.suplimente-alimentare.eu. Pararea celor care au folosit aceste produse m-a incurajat si am facut o prima comanda la produsul Digestive Enzymes. Dupa nici trei zile de la folosire am constatat ca vechiul meu «prieten» – refluxul gastric – nu si-a mai facut aparitia, nu am mai avut senzatia de satietate dupa cateva linguri de mancare, nu mai am balonari si am un tranzit intestinal usor. Nu imi venea a crede !!! Impulsionata de acest succes am folosit si produsulNopalin si VitalA (mai ales ca citisem de curand cartea doctorului american care indruma la folosirea alimentatiei in functie de grupa sanguina). Am inceput sa mananc cat mai aproape de indicatia dietei acestui doctor si alaturi de produsul Vital A (avand gr sang A2)pot sa spun ca am obtinut o stare foarte buna, plina energie, cu un somn linistior noaptea, un psihic excelent si pofta de viata.
Mergand mai departe i-am comandat si mamei mele produsele Protect 4 Life si Omega 3, ea avand probleme cu aparatul circulator si cardiovascular (hipertensiune, circulatie cerebrala proastra si de aici tot lantul de rigoare specific vastrei a III-a). Din nou un raspuns neasteptat de bun, mama a inceput sa nu mai aiba probleme cu variatiile de tensiune si cu durerile de cap.
Dupa toate aceste rezultate vreau sa multumec celor care se ocupa cu distributia produselor Calivita in Romania… sunt cu adevarat profesionisti in a sti sa-si vanda produsele folosind corectitudine, promtitudine si seriozitate.
Va doresc mult succes in activitatea dvs. si cu siguranta veti mai fii cautati… pentru ca faceti parte dintre acei oameni care pot face un lucru bun si cu seriozitate in tara asta.
Multa sanatate !
Tatiana Costescu, Bucuresti

Deja circula ca mesaj dat mai departe, inseamna ca tot mai multe persoane ar trebui sa citeasca… Imi permit sa-l public aici si multumesc vizitatorilor!

Tragica mea, condamnata mea ţară,
Din nou răstignită şi funerară,
În static şi jalnic galop antigalop,
Între secetă, foamete şi potop.
Tragica mea adorată Românie,
Calea nu ţi se mai ştie,
Asupra ta îşi continuă asaltul
Ba unul, ba celălalt, ba altul.

Mutată cu forţa, de la lei la roni,
Te-au încălecat pigmei autohtoni,
Care te-au trădat şi te crucifică,
Într-o păcăleală aproape mirifică.

Te-au retrogradat urât, cu voia,
După cum i-a mânat paranoia,
Din săracă, te-au făcut mizeră,
În timp ce afacerile lor prosperă.

Vor să te scoată şi de pe hartă,
Ţara mea tristă, de pe linie moartă,
Văduvă între văduvele sărace,
După fiecare război, după fiecare pace.

Şi, acum, când eşti într-o criză majoră,
Marinarul mlaştinii mi te devoră.
Ţukalarul lui mic şi obedient
Îţi acoperă florile şi vieţile cu ciment.

A venit o haită portocalie,
Să ia România şi s-o sfâşie,
A furat şi-a minţit şi trădează,
Ciumă ajunsă în ultima fază.

Prin complot, cinism şi bârfă
Vor să te facă o ultimă târfă,
Să te culci cu toţi banii de împrumut
Şi să uiţi cine-ai fost şi ce rang ai avut.

Că ai fost regină între popoare
Şi te respecta, chiar dacă nu te iubea, fiecare.
Sate se sparg, oraşe se-nnămolesc,
Se falsifică specificul românesc.

În spaţiul mioritic, oiţa nu mai trăieşte,
Mai sunt nişte lupi care urlă câineşte
Şi, ca de moarte să se mai spele,
Ciobanul a emigrat între stele.

Vâjâie vântul în orbitele goale
Ale viteazului cu durere de şale,
E târziu şi în ceasuri şi afară
Civilizaţia, acum, stă să dispară.

Ca într-un deochi, ca într-un blestem
În socialism eram bolnavi de sistem,
Ca o pedeapsă cu puşcărie grea,
Lipsa competiţiei ne deprima.

Şi-acum în capitalism ni se-arată
Toată această recesiune turbată,
Pe roşu am prins toate stopurile
Terorizaţi, am trecut toate hopurile.

Ce e tot acest coşmar, pentru
Dumnezeu?
Parcă ne e şi mai rău şi mai greu,
Căzută de-o crimă fără căinţă,
Libertatea e de unică folosinţă.

Cei mai mulţi n-au nici dreptul la pâine,
Aparenţă de om, tratament pentru câine,
Dreptatea însăşi, elementară,
A fost ucisă pe un peron de gară.

Stăm cu chirie la noi acasă,
Birurile se înmulţesc şi ne apasă
Şi întrebăm tăişul sabiei
Şi pe cârmaciul nărod al corabiei

Cu ce drept în prăpăd să ne lase,
Cine-i stăpânul propriei noastre case?
Cui i s-a retrocedat, cu minciună vinovată,
Ceva ce n-avusese, de fapt, niciodată?

Melancolica mea Românie,
Fă-ne să ştim că mai eşti vie,
Scutură-ţi pigmeii care te călăresc
Şi gustă o bucată de măr creţesc.

Fă-ţi dreptate, că altfel mori,
Printre atâţia vânzători şi trădători,
Tu eşti o ţară între ţările astrale,
Însângerată-i gloria istoriei tale.

N-au cum să te mai conducă nişte derbedei,
Care, când nu fac pe alţii, fac pe ei,
Vezi că din bun-simţ se şi moare,
Românie de sine stătătoare şi pierzătoare.

Tragică Românie, aflată sub ape,
Ce aproape e potopul, ce aproape!
Poate că n-avem puterea de a-l recunoaşte,
Dar potopul lucrează între berze şi broaşte

Şi ţara ni se pustieşte de tot,
Când pe guvernanţi îi doare în cot
Şi coboară şi ei, din când în când,
Să-i audă pe oameni plângând.

Şi se prefac jenant că regretă,
În sumbrul lor teatru de operetă,
În potop, nici clopotele nu mai bat
Pământul horcăie şi s-a înmuiat.

Poate că te vei răzbuna, odată
şi-odată,
Românie minţită, furată şi violată,
Românie de noroi, Românie de icoană,
Caz unic şi tragic de văduvă orfană.

Doar atât am putut aici închega,
O rugăciune pentru învierea ta
Şi te rog eu, cum te roagă fiecare,
Să ieşi din cumplita crucificare.

Şi, din inteligenţă şi din instinct,
Glasul tău să se audă distinct,
Ca-n faţa lumii, în faţa porţii,
Să se adune viii şi morţii!

Şi, ca o-ntoarcere la tine în destin,
Ridică-te, ţară!
Ajută-ne, Doamne!
Amin!
30 iunie 2010

Adrian Păunescu a făcut ieri o dezvăluire şocantă, care lasă să se înţeleagă că ar avea grave probleme de sănătate. “Vă avertizez că, de acum încolo, cu mine se poate întâmpla orice”, a mărturisit poetul în vârstă de 67 de ani într-un editorial semnat în “Jurnalul naţional”, care sună ca un testament.
Contactat de România liberă, Păunescu nu a dorit să dea detalii. “Sunt în plin tratament, e o problemă de viaţă si de sănătate şi nu pot să explic despre ce e vorba”, ne-a spus el.
“Trec prin momente grele de viaţă (…) Din dragostea mistuitoare pe care v-o port, din convingerea că nu va trece mult, după plecarea mea, şi oamenii vor înţelege pe de-a-ntregul cine am fost cu adevărat, vă avertizez că, de acum încolo, cu mine se poate întâmplă orice. Nu e vorba doar despre un tratament negativ special, care mi se aplică de multă vreme. E vorba despre nenorocirea incredibilă prin care trece această ţară, de soarta căreia eu nu mă pot despărţi”, scrie Păunescu. Dacă iniţial el lasă să se înţeleagă că tristeţea sa este provocată exclusiv de starea jalnică în care se află ţara, din rândurile care urmează iese la iveală suferinţa sa personală.
“Ştiţi prea bine că zilele acestea mi-am luat curajul de a-mi face analizele medicale esenţiale. Concluzia nu e veselă. În orice caz, tratamentul pe care eu însumi simţeam că trebuie să mi-l aplic şi pe care, după aceste analize, mi-l confirmă şi medicii, mă obligă la retragere, discreţie, resemnare”, scrie acesta. “Visul duşmanilor s-a împlinit: nu mai pot ieşi din casă, cum aş fi putut până ieri”, a adaugă poetul, care conchide: “Nu cred că mai rezist”.

Trec prin momente grele de viaţă. Otrava pamfletului meu se mută încet-încet la mine în pahar. Voi împlini, în curând, 67 de ani. Mă tem că am uitat să mă bucur de aniversarea zilei mele de naştere. Mă adresez vouă, Ioana, Andrei şi Ana-Maria, pentru că, sentimentul care m-a cuprins în ultimele săptămâni şi asupra căruia n-am insistat în discuţiile noastre, n-ar trebui să vă ia prin surprindere.
Din dragostea mistuitoare pe care v-o port, din convingerea că nu va trece mult, după plecare mea, şi oamenii vor înţelege pe de-a-ntregul cine am fost cu adevărat, vă avertizez că, de acum încolo, cu mine se poate întâmpla orice. Nu e vorba doar despre un tratament negativ special, care mi se aplică de multă vreme. E vorba despre nenorocirea incredibilă prin care trece această ţară , de soarta căreia eu nu mă pot despărţi. Ştiţi prea bine că zilele acestea mi-am luat curajul de a-mi face analizele medicale esenţiale. Concluzia nu e veselă. În orice caz, tratamentul pe care eu însumi simţeam că trebuie să mi-l aplic şi pe care, după aceste analize, mi-l confirmă şi medicii, mă obligă la retragere, discreţie, resemnare.
Desigur, sunt un om viu şi, cu excepţia momentelor de disperare pe care le traversez, la întretăierea dintre nenorocirea poporului din care fac parte şi suferinţa fiinţei care sunt, mi-e încă dragă viaţa şi, în principiu, am încă multe de făcut pentru cel mai drag copil pe care mi l-a dat Dumnezeu, adolescenta Ana-Maria Păunescu. Scrisoarea mea către voi nu e o cedare, ci o alarmă. Trăiesc în condiţii tot mai grele şi mai umilitoare, mi s-au luat şi mi se iau, în permanenţă, drepturi, nu ştiu din ce voi putea plăti, la toamnă, obligaţiile fireşti. Ani şi ani am tot sesizat pe proprietarii televiziunilor particulare din România, dar şi televiziunea publică, asupra situaţiei mele, ca om care ştie să facă televiziune şi este oprit de la acest exerciţiu.
Visul duşmanilor s-a împlinit: nu mai pot ieşi din casă, cum aş fi putut până ieri. Să fie liniştiţi, eu devin un caz clasat pentru domniile lor. Dacă lui Dan Voiculescu şi lui Sorin Vântu ar trebui să le mulţumesc pentru momentele excepţionale pe care mi le-au oferit, surprinzătoare mi s-a părut atitudinea lui Radu Moraru, om talentat şi doritor de atitudini mai puţin previzibile, care, de câteva luni, a uitat şi ce promisese, şi să răspundă la telefon. Acum, la această răspântie, n-am mai mult de spus contemporanilor mei decât că ar fi păcat să ne despărţim supăraţi.
Dragii mei copii, problema cea mai mare este prăbuşirea ţării.
O emisiune de televiziune vine şi trece. La urma urmei, nu e nici o obligaţie, pentru nimeni, să ofere spaţiu de emisie nimănui. Cum aş putea eu să uit sprijinul pe care mi l-a acordat Sorin Ovidiu Vântu, pentru ca să poată apărea Cartea Cărţilor de Poezie?
Îmi vin în minte acum, momente de graţie ale vieţii mele. Aşa cum nu pot uita cumplita batjocură la care am fost supus, în cele două regimuri politice pe care le-am traversat, în anii ’50-’60, pentru că eram fiul unui anti-comunist, puşcăriaş politic în anii ’85-’90, pentru că aş fi condus revista şi cenaclul nemulţumiţilor din partid, iar după 1989, pentru că aş fi fost prea comunist. Au fost nopţi şi zile în care mai aproape îmi era moartea decât viaţa. Totuşi, niciodată n-am fost atât de deprimat şi de însingurat ca în aceşti ultimi ani. Fac parte dintr-un partid politic care n-a simţit niciodată nevoia să se intereseze de situaţia mea reală şi să încerce să-mi fie folositor. N-am intrat în găşti, n-am primit recompense pentru apartenenţa la găşti.
Am crezut şi cred că numele meu trebuia să îmbogăţească partidul în care m-am înscris de bunăvoie. Acum, însă, nici pentru ambiţii de mărire nu mai e timp. Esenţial pentru mine e să trăiesc şi să-mi văd ţara ridicându-se. Căci nefericirea programată în care trăieşte poporul român mi se pare din ce în ce mai ofensatoare şi mai nejustificată.
În vremea lui Ceauşescu mi se făceau reproşuri grave că nu sunt corect şi disciplinat conform cu linia partidului. După moartea lui Ceauşescu am suportat ani şi ani reproşul că l-am lăudat, în anumite ocazii politice. După 20 de ani de la asasinarea lui, Ceauşescu îşi recâştigă un loc de merit în istoria naţională. Destui oameni îl regretă în gura mare. Asupra acestei chestiuni, eu nu mă pot pronunţa în termeni atât de categorici. Eu chiar cred că sistemul trebuia să cadă. Şi nici nu mă pot preface a nu înţelege rolul complex, de bine şi rău, al liderului. Dar acum? Ultimele săptămâni ne pun într-o condiţie umilitoare şi tragică. Poporul român e condamnat la moarte. Liderii portocalii nu mai aud şi nu mai văd nimic, după ce au sărit la beregata salariilor, a pensiilor şi a indemnizaţiilor, au trecut la o redimensionare a balamucului. I se cer poporului român bani, după ce i se iau banii. Oligofrenii îi ameninţă pe cei care nu dau, fireşte, benevol, bani pentru tăşcălăul Băsescu-Boc şi ceilalţi. O râvnă specială dovedesc nemernicii să dărâme instituţia drepturilor de autor. Înapoi în copac, tuturor gorilelor păroase din jungla noastră! Înapoi în preistorie!
Cam asta e situaţia despre care voiam să vă vorbesc: faliment. Cam asta e mişcarea preferată a timpurilor noastre: prăbuşire. În ceea ce mă priveşte, nu cred că mai rezist. De aceea, m-am adresat vouă cu această scrisoare, ca să ştiţi ce e cu mine şi să nu vă surprindă nici una din nenorocirile care s-ar putea abate asupra mea. Va trebui să dăm înfăţişare concretă relaţiei dintre noi şi viitoarei despărţiri dintre noi. Natura, în jurul nostru, s-a dezechilibrat şi se autodistruge. Societatea, în jurul nostru, s-a dezechilibrat şi se autodistruge!

Poezia “RUGA PENTRU ROMANIA ” recitata in 30 iunie 2010

http://www.videonews.ro/action/viewvideo/51480/Adrian-Paunescu-Ruga-pentru-Romania—poemul-nascut-din-durere/

http://www.youtube.com/watch?v=nUsNVv7Xm9Q