“ Labirintul negru
de Rodica Stecz
A fost vara si a trecut, dar eu inca nu am iesit din labirintul negru – disperare, sinucidere, foamete, 45 de zile de cosmar – fara salariu, cu o fiica iubita de 29 de ani, fara serviciu, cu un sot care castiga modest, rate la banci, tacere, mohorata casa, plictiseala.. .si nu e niciun prieten care sa te invete ce sa faci… N-am trecut prin scoala vietii, cea reala, sunt “mica”si nu ma simt in mediul meu. Sunt confuza, dezorientata, nu mai vreau nimic, nu mi-e foame, nu mi-e somn, nu plang, caci nu pot, nu iubesc, nu urasc, iar casa e o cusca stramta, stupida, plictisitoare… E frig afara, dar si in sufletul meu. Mi-am pierdut sufletul, indemnul de-a trai.
M-am ratacit, eu sunt o straina pentru mine, am taiat orice cale sufleteasca de a comunica…m-am ratacit.
Sa fie acesta labirintul negru?
Tara, familia, profesia mea au devenit cosmarul vietii mele si o ratacire continua, fara judecata… Unde sa ma duc? Ce sa fac? m-as duce in adancul unui lac.. .sa ma lasati acolo ca sa zac pana la o reinviere, o reincarnare sau pana ce nu voi mai fi nimic!
Ce mai conteaza sufletul, mintea, bunatatea sau rautatea, amintirile, florile, muzica, daca ” am murit in adancul sufletului meu!
Sa fiti fericiti!
Viata m-a trisat, am jucat cu ea, pe norocul si fericirea mea…Viata m-a invins, nu cu o mana de carti bune mi-a tras o amara cacialma.
Mi-ajunge!
traiasca fericiti cei fara suflet, fara Dzeu., in mocirla destrabalarii mintii si a trupului lor!
Eu am plecat in Labirintul negru, in cautarea lui Caron cu lotca lui cersind fiecarui mort un ban sa-l treaca,”naibii”, Styxul si sa scape de el. Ce va fi dincolo???? Sper ca odihna vesnica a creierului si a sufletului sau.. nimic, doar neagreala cea mai intunecata din bezna mortii!
Va sarut cu mila, gingasie si va doresc sa radeti atata timp cat mai traiti pe-aici, prin preajma! Nu uitati, mai si iubiti, daca puteti!
Cu toamna m-am nascut, cu toamna ma voi duce – unde? – departe, in valea uitarii si a iubirii, cat si a fericirii – cum zice asa de frumos un basm de-al nostru… Si totusi am curajul sa plec departe de casa in acea Vale a uitarii.”
Aceste randuri ale unei prietene de net (profesoara) si povestirea uneia dintre surorile mele mi-au adus aminte in ce tara traim.
Mergand in vizita la prietenii ramasi in provincie, undeva in judetul Braila, sora mea a avut posibilitatea sa faca o comparatie infioratoare, tara noastra arata ca orasele din filmele cu fantome. Oameni descurajati, cu infatisare de “zombi” incearca sa isi mai mentina echilibrul fragil doar pentru a atrage atentia ca si ei exista pe acolo, ca sunt dispusi sa lucreze numai sa poata supravietui. In locurile in care alta data erau livezi roditoare au ramas doar copaci ce-si ridica spre cer crengi tepoase, ca niste schelete incomplete. Explicatia: terenul a fost retrocedat proprietarului care locuieste in strainatate si-l doare in cot daca e tinut parloaga. Acea livada ar fi fost o “sugativa” de forta de munca, produsele ar fi ajuns si pentru uzul national si pentru export.. Dar de, nu a dat nimeni comision precum cei care ne aduc fructe din strainatate, injectate cu tot felul de otravuri.
Uzine intregi, inainte de a fi reabilitate au fost lasate sa fie mancate de rugina pt a fi cumparate mai ieftin de investitori ciudati, smecheri straini care ajung in topul celor mai bogati oameni numai dupa cateva luni dupa ce au dat la fier vechi o fabrica din Romania – sa nu credeti ca pe investitori i-a costat mai putin, tot atat cat ar fi dat si pe uzina daca ar fi fost in functiune, dar diferenta a ajuns in buzunarele unor politicieni “destepti”.
S-a suparat presedintele nostru ca ministrul educatiei a indraznit sa desfiinteze doar vreo mie de scoli in loc de trei mii. Logic, analfabetii pot fi mai usor manipulati.
Nu mai are nevoie de politisti, de parca doar nevoile lui ar conta, restul cetatenilor trebuie lasati la mana infractorilor.
Se bucura ca pleaca personalul calificat din tara, nu-l intereseaza ca aceasta tara a investit pana acum in pregatirea acelui personal si e normal ca cetatenii acestei tari sa beneficieze de capacitatea lor, cu conditia sa fie platiti corespunzator.
Acum cativa ani cineva imi spunea ca “a avea constiinta e o prostie”. L-am combatut, acum ii dau dreptate.
pentru Rodica de la Califlor:”Toti oamenii obisnuiti ai acestei tari suntem prinsi in labirintul negru… Dar nu putem dispera toti! Ne ramane nadejdea in divinitate si nu trebuie sa ne lasam doborati. O sa crezi ca-s doar chestii de psihologie ieftina, motivationala, dar eu trec prin asta si vad ca exista mereu un liman luminos, trebuie doar sa-l cautam si sa avem incredere in noi si in Dumnezeu ca o sa ni-l scoata in cale. Multumeste-i Lui Dumnezeu ca inca mai ai un sot care are de lucru, ca fiica ta e sanatoasa si tanara si mai are o sansa sa isi gaseasca de lucru,.. Sunt alaturi de tine, din mai multe nevoi se poate ridica un piedestal al sperantei si al victoriei impotriva celui rau.”
Ce trsita situatie…Si la mine e la fel..dar altfel..tata are cancer de prostata,avem mari datorii,mama e paralizata pe stanga in pat ,zac amadnodoi vlaguiti dupa o viata de munca….Eu am pensie de boala si e handicap….la 43 de ani…internetul in ceea ce