Ar fi putut fi doar o ştire care să asigure ratingul de la ora cinci… Eu am aflat-o dimineaţă, în drum spre serviciu, colegii de la UPU mi-au povestit-o când am început lucrul, o altă colegă era cunoscătoarea altor amănunte din viaţa celor implicaţi… Nu cunosc foarte multe detalii, voi relata doar ce mi s-a povestit. Dacă ştiţi mai multe, sunteţi oaspeţii mei să completaţi ştirea..
E povestea unei tragedii.
La intrarea în Focşani dinspre Garoafa a avut loc un accident, bilanţul sumbru – 2 morţi, 1 rănit. Cei trei ocupanţi ai automobilului erau amici. Era o maşină cu multe calităti – Mercedes nu ştiu de care – neavând suficiente cunoştinţe în materie de automobilism nu mă pot pronunţa. Şoferul voia să îl evidenţieze şi a apăsat mai mult decât trebuie pe acceleraţie. Cel din drepta şi-a pus centura de siguranţă, stârnind ironia celorlalţi. Când vitezometrul a ajuns la 210 km/h, autoturismul a intrat sub un TIR. Cel de la volan a fost decapitat, persoana din spate a fost ori strivită, ori aruncată din maşina, iar “fricosul” s-a ales doar cu o fractura la un braţ. ” L-a luat Dumnezeu în braţe” , a fost comentariul colegului meu de la UPU. Din maşină a rămas doar o grămadă contorsionată de fiare, toată lumea s-a mirat că totuşi a existat un supravieţuitor.
Ce-a fost de-adevăratelea acolo numai Dumnezeu ştie. Exces de orgoliu, oboseală, neatenţie, teribilism..
Între viaţă şi moarte, doar o pojghiţa subţire.
Soferul avea 29 de ani, un copil de 4-5 ani, soţia însărcinată cu al doilea. Ea fusese la emisiunea “Schimb de mame” şi se pare că se remarcase pentru că era o foarte buna gospodină, perfecţionistă, exagerat de pretenţioasă, iar el foarte arogant, “superior”.. Despre morţi numai bine..
Totuşi, de unde atăta lipsă de responsabilitate faţa de propira viaţa când eşti tată? Poate greşesc, nu am eu dreptul să judec, dar copilul acela şi frătiorul lui nenăscut au rămas fără sprijin într-o clipită. Clipită în care tatăl lor nu a realizat că intre viaţa şi moarte e o limita invizibilă şi de aceea foarte greu de evitat.
Sa va povestesc 2 intimplari ,cit se poate de adevarate,in care am fost protagonist…deci mergeam spre Bucuresti cu un amic ,cu Dacia lui.Ocupam locul “mortului”.Centurile de siguranta stateau bine merci spinzurate la locul lor,ca de,ce nevoie am fi avut noi de ele.La un moment dat ,pe fondul unei nopti anterioare pierdute aiurea,am adormit.Amicul nu m-a deranjat si a condus mai departe. La un moment dat a fost nevoit sa frineze cit se poate de brusc si de violent. El fiind treaz,s-a tinut de volan.Eu dormind m-am trezit cu capul in parbriz.Partea interesanta acum vine:nu stiu cum am reusit sa rup o pirghie din plastic care deschide caldura la partea inferioara a parbrizului.I-am tras una de mi s-au invinetit ochii si m-am ales si cu o plaga pe frunte.Am incercat dupa eveniment sa-mi bag capul sub parbriz sa vad daca mai incape incit sa ajung la una din pirghiile ramase intacte.Nu am reusit ! intre capul meu si parbriz ramineau cel putin 10 cm.Inclin sa cred ca la impact capul mi s-a deformat ,caci altfel nu vad cum incapea in unghiul acela imposibil.Spre norocul meu nu am avut alte neplaceri.Se pare insa ca am ramas greu de cap…pt ca in continuare ba puneam centura ,ba nu o puneam cind ma urcam in masina.Intimplarea a 2-a :dupa ce m-am instalat intr-un autocar,soferul ne-a instruit in legatura cu unele reguli de respectat in autocar si in afara lui,pt ca venam din Italia,era drum lung si era de dorit sa ajungem teferi acasa. Printre alte reguli de urmat ,soferul ne-a spus sa evitam cit de mult sa stam pe culoarul dintre scaune iar daca o nevoie ,oricare ar fi ea,ne presa incit sa ne ridicam de pe locul nostru sa-l anuntam mai intai,ca el sa stie ca in spatele lui e cineva care poate sa fie azvirlit la o manevra imprevizibila.Trecind prin Sibiu,cu mai putin de 50 de km /h , am anuntat soferul ca doresc sa ma ridic de pe scaun ,mi-a spus ca pot sa o fac si in momentul cind am iesit pe culoar ,soferul a frinat brusc.Un pieton ii taiase calea .Eu am zburat ,la propriu de pe rindul 5 ,cca 6 metri prin aer si m-am oprit pe pupitrul soferului.Repet viteza era sub 50 de km/h.Sint un tip care are destul de mult peste 100 de kg.Nici nu am simtit cind inertia m-a catapultat.Daca viteza ar fi fost de 70 de km/h ,nu spun mai mult,eram dincolo de parbriz citiva metri cel putin.Nu mai vorbesc de viteza de”croaziera” cu care merg autocarele.Soferul consider ca nu a vut nici o vina.Instinctele de sofer au primat in favoarea pietonului.Aflati ca de atunci as fi in stare sa-mi pun centura de siguranta si in tren.In ambele intimplari viteza redusa a facut sa pot scrie acum ,aici. Am destule diferende cu soferi prosti,care se uita ciudat cind inainte de a inchide portiera imi pun centura si ma agaseaza cu argumente gen:da’ ce mai n-ai incredere in mine?! sau im explica ca pot sa-mi rup clavicula sau coastele din cauza centurii.Le prefer pe amindoua, variantei cu “coasa”.Sincer sa fiu ma gindesc la mine si nu la copii sau nevasta cind imi pun centura. La sfirsit o sa va spun care-i morala acestor intimplari: mai multi morti fara centura de siguranta pusa s-au vazut decit oameni vii cu coaste rupte de ea.
Mulţumesc pentru povestire! Într-adevăr, mai bine cu o coasta ruptă decât in sicriu!