man standing surrounded with tall pine trees

Ce produse de la CaliVita ne ajută să ne apărăm de virozele respiratorii

Pandemia dă de furcă tuturor. Mă întâlnesc zi de zi cu tot felul de cazuri și de probleme de sănătate.

Oricât de mult ne-ar irita existența ei, trebuie să conștientizăm că panica sau, dimpotrivă, negarea pandemiei pot face mai mult rău.

Din informațiile oficiale sau nu, din ceea ce am citit, din situațiile cu care m-am confruntat, am reușit să ajung la niște concluzii. Pe baza lor am construit o strategie personală, dar care până acum s-a dovedit eficientă.

PORT MASCĂ ȘI MĂ SPĂL DES PE MÂINI

Mă protejez pe mine, îi protejez pe cei cu care intru în contact. Dacă strănut, cei din jurul meu sunt protejați. Dacă cineva strănută sau tușește în preajma mea, nasul și gura îmi sunt protejate de mască, ochii de ochelari, iar igiena mâinilor este pentru mine, prin natura serviciului o rutină. Seara, înainte de culcare, aplic HAND & BODY LOTION pe mâini ca să aibă timp să se rehidrateze după utilizarea în exces a dezinfectantelor.

IAU SUPLIMENTE DE LA CALIVITA:
  • C 1000 Plus iau eu, dar, pentru copii există Lion Kids cu C sau Liquid C (benefic persoanelor care preferă produsele sub formă lichidă) – acest produs sprijină întotdeauna imunitatea, am văzut că și medicii recomandă vitamina C ;
  • Garlic Max are de fapt mai multe roluri:
    • fluidizează sângele – am citit că la o parte dintre cei care au făcut infecția au apărut trombusuri (cheaguri) care au împiedicat sângele să circule normal,
    • usturoiul este deja cunoscut ca antibiotic natural, dar care contribuie și la scăderea colesterolului,
  • OxyMax , câte 60 de picături diluate în apă alcalină asigură necesarul de oxigen pe care boala ar putea împiedica să-l avem. O celulă oxigenată face față la agresiunea infecțioasă.
  • Vitamina D – este deja vestită pentru rolul ei în păstrarea imunității, dar și combaterea obezității.

CE PRODUSE AR MAI FACE BINE:

  • VirAgo – antiviral consacrat, la fel ca și SambuRex sau Oregano Oil sau Gravital juice
  • Organic Noni – imunomodulator – un medic spunea că nu ne trebuie un sistem imunitar puternic sau slab, ci un sistem imunitar echilibrat, care să se adapteze la agresiunile infecțioase,
  • Rhodiolin – adaptogen, ne ajută să nu intrăm în panică,
  • probiotice – un tub digestiv sănătos ajută la menținerea sănătății restului organismului.

Pentru mai multe detalii, sau scheme particularizate, oricând vă voi răspunde cu drag dacă îmi lăsați un mesaj aici.

SĂNĂTATE ȘI BUNĂSTARE VĂ DORESC!

Post Scriptum:

  • sfaturile de mai sus sunt utile DOAR PENTRU PREVENȚIE. În cazul apariției simptomelor DOAR MEDICUL hotărăște ce este de făcut!
  • am aflat că de la CaliVita putem achiziționa un produs inovator cu proprietăți antivirale: IMMUNVIREX

Iar e iarnă, iar viroze respiratorii

Iar gripa aviară, porcină, umană etc… Iar aglomeraţie la cabinetele medicale, farmacii, spitale…

Oamenii  se împart în mai multe categorii:

  1. cei care, după primul strănut, dau fuga la farmacie, cumpără medicamente cât pentru un regiment, se tratează după ureche şi, când apar complicaţii merg la medic ca să se supere pe el că nu-i în stare să-i vindece în câteva ore;
  2. cei care merg la medic înainte de a strănuta – pentru că au auzit la televizor că bântuie gripa şi este imposibil ca ei să nu fie bolnavi. Dacă medicul le spune că sunt sănătoşi, merg şi la alte cabinete, de preferinţa unde-i mai aglomerat (medicii mai aglomeraţi sunt mai competenţi, nu-i aşa?), între timp fac viroza (normal, dacă au stat printtre oameni bolnavi) şi se întorc la primul medic să-i reproşeze că nu se pricepe;
  3. cei care dau fuga la calculator, se informează mai mult sau mai puţin corespunzător şî încep să străbată traseele celor din primele doua categorii;
  4. cei care  merg de la început la medic, iau tratamentul prescris, se vindecă şi accepta să aibă grija în continuare de sănătatea lor;
  5. cei care nu se îmbolnăvesc pentru că-şi poartă de grijă.

De la cei din ultima categorie putem “fura” câteva trucuri:

O terapie naturistă este mai uşor de suportat de organism decât una alopată, iar  stilul de viaţa este întotdeauna hotărâtor.

P.S. – IMMUNVIREX – produs nou de la Calivita, foarte util inclusiv în cazul infecției cu coronavirus. 

https://cameliaflorea.ro/produs/immunvirex-30-capsule-vegetale/