Dureri

Câți dintre noi mai reușesc să își viziteze părinții? Sau să le fie alături când numărul anilor devine povară? “Păinea se mănâncă pe rând” spune mama mea.. Pentru fiecare dintre noi vine vremea să devenim părinți și să începem a-i înțelege pe cei care ne-au crescut și cărora le-am fost împotrivă de câte ori încercau să ne ajute cu un sfat. Au pus bieții de ei bucăți rupte din sufletul lor ca să-l clădească pe-al nostru și nu știu câți dintre noi le-am apreciat sau le apreciem sacrificiul – nopțile pierdute, durerile lor ignorate pentru a le alina pe-ale pruncului, lacrimile pentru fiecare insucces sau vorbă spusă aiurea, iîncurajările pentru fiecare încercare la care suntem supuși -.

Și ne vine și nouă rândul să întâmpinăm ce-au trăit dânșii… Și să îi înțelegem, măcar în al doisprezecelea ceas, înainte de a pleca de tot dintre noi.

Și ne vine rândul să devenim neputincioși fizic și să ne aducem aminte că nu am stat destul de mult cu părinții noștri când au ajuns la neputință.

Când suntem tineri avem senzația că vom stăpâni lumea și că toate șansele pe noi ne asteaptă. Da, pe noi și pe ceilalați de vârsta noastră care vor același lucru ca și noi, iar un bătrân ne poate fi întotdeauna de folos cu experiența.

“Copilul daca n-a invatat sa-si iubeasca parintii, fratii, surorile, scoala, patria […] este foarte greu de presupus ca, atunci cand va creste, va fi capabil sa-si iubeasca cu adevarat femeia pe care si-a ales-o.” (A.S. Makarenko – psihopedagog rus)

Dar si “Noi, cei mari, uitam adesea ca am fost copii. Si lucrul acesta ar trebui sa ni-l aducem aminte, mai ales cand ne gasim in fata copiilor.” (Al. Vlahuta – scriitor roman)

Există conflict între generații, dar se aplanează când începem să aparținem generației căreia i ne-am împotrivit la tinerețe.

Pentru ameliorarea durerilor fizice sunt de ajutor suplimentele, pentru cele sufletești este de ajutor să ne facem timp să le ținem companie.