Din culori

Am fost provocată cu o leapșă . De zile bune încerc să îi răspund, mai ales că ”rotițele” creierului meu deja sunt la turație maximă de atâta entuziasm.

Știu despre ce să scriu, despre cromoterapie – utilizarea vibrației culorilor pentru îmbunătățirea sănătății.

Ca de obicei, de mare ajutor îmi sunt prietenele mele, cărțile.

Toate elementele universului (  animale, plante,  pietre, ape, minerale, metale etc) sunt alcătuite din atomi, deci emit o vibrație generatoare de câmp electromagnetic numit energie.

Culoarea este, de asemena,  energie pură, emite vibrații pe care le percepem la modul conștient – cu ochii, sau inconștient. ”Nivelul vibratoriu al culorii se situează între cel al gândirii – cel mai înalt – și cel al materiei – cel mai scăzut. ” ( Marie-Claire Rosignol)

Tot de la Marie-Claire Rosignol am aflat că efectul luminii colorate este același indiferent dacă subiectul e nevăzător sau dacă își ține ochii închiși ori și-i acoperă. Influența undelor vibratorii ale culorii se manifestă pe toate planurile: fizic, mental și spiritual.

Psihiatrul Carl C. Jung afirma: ” Culorile constituie limba maternă a subconștientului.”

Pe tot parcursul vieții noastre evoluăm cu și printre culori.

Undele vibratorii ale culorilor pătrund în noi prin ochii, porii pielii, urechi, respirație și ajung la toate celulele noastre, fie glande, nervi, mușchi, organe.

Ne aflăm într-o permanentă interacțiune cu tot ce ne înconjoară.

Culoarea poate să ne înveselească sau să ne întristeze, să atragă sau să respingă, să încânte sau să irite…. În locuință sau la locul de muncă avem nevoie de energie, de echilibru, de armonie și, dacă schimbarea aspectului pereților e uneori mai greu de realizat, adăugarea de accesorii colorate conform cu preferințele sau scopurile noastre poate fi o soluție.

De aceea este utilă cunoașterea influențelor pozitive sau negative ale culorii pentru a o folosi corespunzător în activitățile noastre.

Folosirea culorilor ca terapie este cunoscută încă din antichitate.

Pe vremea aceea existau temple alcătuite din șapte încăperi, fiecare dintre ele având pereții ornați și vopsiți în cele șapte culori ale spectrului : roșu, oranj, galben, verde, albastru, indigo, violet. Ele erau destinate și rezervate studiului culorii, al efectelor ei și aplicațiilor ei curative. 580px-Spectrum_roygbiv

La nivel conștient, captatorul energiei sub formă de culoare este ochiul.

Ochii sunt considerați oglindă și lumină a sufletului, intrare și ieșire a lumii sufletești. Sarcina lor ( după Ruediger Dahlke) este de a lăsa impresiile să,pătrundă înăuntru, a lăsa sentimentele ( reprezentarea lor se realizează prin culori) și dispozițiile lăuntrice să iasă afară, a reflecta sentimentele, a exprima apropierea și distanța sufletească.

Suferințele ochilor ( Michel Odoul) arată că ne este greu să vedem ceva în viața noastră și , mai ales ceva care atinge nivelul nostru afectiv.

Orice boală sau stres provoacă o lipsă a echilibrului – sau a armoniei  – în organism. Vibrațiile emise de corpul afectat sunt disonante și incoerente. Rolul culorii constă în activarea și favorizarea producției de hormoni necesari pentru caindividul să poată ajunge la un echilibru armonios.

Cromoterapeuții afirmă că tehnica lor de vindecare tratează toate bolile – ale sufletului, ale minții și ale sufletului, dar recunosc de asemenea că, în funcție de pacient, nu poate fi folosită exclusiv această tehnică. Recuperarea sănătății presupune ”muncă de echipă”, cel mai important membru al echipei este însuși pacientul. 

 

 

 

2 Replies to “Din culori”

  1. Excelent articolul, am știut de ce te-am nominalizat, mă așteptam la un articol bun și spre marea mea satisfacție mi-ai depășit așteptările. Felicitări și Mulțumesc !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.