Conform DEX, aracul e un par lung si subtire, folosit pentru sustinerea vitei de vie sau a unor plante agatatoare. Denumirea lui poate varia, se poate numi harac, sau harag, in functie de zona geografica. Esential este ce face aracul, sustine ceva – o planta. Acea planta ar creste si fara el, dar nu s-ar dezvolta armonios, nu ar oferi tot ce are de oferit daca nu ar exista aracul. Fara planta nici parul nu si-ar gasi utilitatea, ar mai fi bun sa bati pe cineva, dar e o perspectiva negativa si niciodata agreata. Perspectivele pozitive sunt intotdeauna de ales. Avem “simbioza”, avem justificarea ei, mai exista ceva: rafia sau altfel de fire cu care este legata planta de arac si interventia umana, cel care face operatiunea si obtine foloasele din aceasta asociere.
Cum mi-a venit ideea? Am vrut sa fac o comparatie intre fiintele umane si plante. Uneori noi reprezentam aracul, alteori planta. Suntem pusi in legatura de divinitate cu ajutorul sentimentelor. E nevoie de mai multe fire – incredere, iubire, sinceritate, empatie, respect. Fiecare dintre noi tebuie sa-si indeplineasca rolul in relatie. Ceea ce noi putem face in plus, spre deosebire de plante, e ca putem sa ne inversam rolurile temporar, in functie de necesitati. Putem fi planta care ofera ceva societatii, putem fi arac care sa sprijine. Tot un avantaj ar fi si acela ca putem coexista simultan, in stadiu de planta sau arac, cu alti “araci” sau alte “plante” si cu alte fire conexe.
Deja m-am complicat.. Ce vreau de fapt sa evidentiez:
- nimeni nu trebuie sa fie singur;
- nimeni nu e singur chiar daca astfel crede, ar trebui sa-si caute mai perseverent “capetele de echilibru”;
- fiecare dintre noi are un rost de care suntem mai mult sau mai putin constienti, pe care il apreciem mai mult sau mai putin. Daca avem impresia ca menirea noastra e alta decat ceea ce facem, nu ne impiedica nimeni sa aflam ce-i mai bine pentru noi insine si sa indeplinim acel lucru;
- numai daca oferi vei primi, chiar daca unii au senzatia ca li se cuvine totul, s-ar putea sa “returneze” avantajele cu dobanda si in circumstante pe care sa nu le agreeze;
- exista Cineva care vrea permanent sa ne arate ca suntem utili pe pamant, dar unii dintre noi se incapataneaza sa nege acest lucru si sa se autovictimizeze.
- fiecare dintre noi poate fi inlocuit, asa ca e nevoie sa ne asumam responsabilitatile posturii in care ne aflam (ne-ar ajuta sa descoperim si daca acesta este sau nu rostul nostru).
Foarte adevarat, nimeni nu trebuie sa fie simplu. Insa, nu pot sa nu ma gandesc ca exista si altfel de personalitati: stejarii. Care nu au nevoie de arac, decat, poate, la inceput. Dar, la un moment dat, renunta la arac pentru a creste singuri! Adevarat este ca si astia sunt rari (vorbim de persoane, in contunuare), dar exista. Si cred ca spre asta tindem cu totii. Sa fim stejari…
Au sigur altfel de sustinere, nu neaparat arac. Sa fie sustinerea divina? Sau au avut sustinere in tinerete, iar acum trebuie sa ii sustina pe altii, deci nu sunt singuri, sunt verticali si utili.
Stejarul, ca si planta “generala’, poate deveni doar un arac, inainte de a ajunge in toata maretia lui ca stejar. Asta nu inseamna ca e mai prejos devenind arac.
In cresterea lui, stejarul are si el nevoie de buruienile dimprejur sa acopere pamintul, sa pastreze umiditatea, sa putrezeasca pentru a furniza mineralele necesatre stejarului. Insasi frunzele lui trebuie macinate de bacterii, gize, veverite, etc. Nimeni nu e singur, nici daca se vrea singur, ci se izoleaza temporar in singuratea lor sufleteasca.
P.S. Frumos articol. Ideea este minunata!
As fi zis mai mult de rafie, si insasi pamintul in care infigem aracul, etc. Dar asa cum este, concis, informativ, este un articol reusit! Multumesc prietena draga!
ooops: greseala: nimeni nu trebuie sa fie SINGUR! scuze 😛