De sezon – cum să faci față guturaiului

A strănutat de cel puțin șase ori, tremura ca piftia, capul și-l simțea cât o minge de plajă umplută cu nisip, ochii și nasul curgeau într-una, în gât parcă i se aciuase o gânganie agitată, iar vocea nu și-o mai recunoștea…..

Cred că în ultima perioadă mulți dintre noi și-au văzut prietene sau prieteni trecând prin astfel de stare.

” O viroza, trece în 7 zile cu tratament și-ntr-o săptămână fără” suntem tentați să spunem spre încurajare.

Dar, așa cum povesteam și ieri, o săptămână de boală poate însemna foarte mult, fizic, psihic, social.

O astfel de viroză poate fi dusă ”pe picioare” de o persoană puternică și poate fi fatală  unui copil sau unui om care mai are și o suferință suplimentară ( diabet, cardiopatie etc). De aceea nu trebuie lăsată să ”își facă de cap”.

În destul de lunga mea experiență (32 de ani de activitate în sănătate și 10 ani de utilizare a produselor CaliVita) am observat că tratamentul indicat de medic își sporește eficiența dacă este completat și cu altfel de leacuri.

Imaginea prezentată în primele rânduri poate fi ”ajustată” spre bine dacă adăugăm:

  • o baie la picioare cu apă fierbinte în care am dizolvat sare grunjoasă;
  • hidratare sporită cu lichide  călduțe în care s-a pus zeamă de lămâie;
  • masaj cu un ”cocteil” din ulei de eucalipt, ulei de mentă, ulei de cimbru, ulei de lavandă și ulei de pin.
  • megadoză de vitamina C ( chiar 4 – 6 g/zi) ;
  • gargară cu ceai de mușețel în care s-au pus câteva picături de ulei de oregano;
  • cât mai multă odihnă și :sanatate