#ceteajutădacă ai născut și îți este greu să te adaptezi la noul tău statut

Dragile mele, ce vi se întâmplă după naștere este ceva perfect fiziologic, corpul, care este mai deștept decât conștiința noastră verbală, știe să se refacă.

NICIO FEMEIE NU TREBUIE SĂ SE COMPORTE CA O INVALIDĂ ÎN PRIMELE 6 SĂPTĂMÂNI DE LA NAȘTERE!

Că este o perioadă mai grea, de acord. Dar dacă dăm prioritate gândului că nașterea ne face neputincioase, dăm putere neputinței și nu capacității noastre de a ne adapta la noua viață – și a noastră, și a ființei pe care am adus-o pe lume.

Avem nevoie de ajutor, da, dar toată furtuna hormonală, emoțională etc, este spre refacerea noastră.

Cineva scria pe facebook: „Urmează o perioadă de sângerare de câteva săptămâni, timp în care îți vei pierde aproximativ 10% din cantitatea totală de sânge” . Dar este foarte important să știți că organismul are capacitatea de a o reface, măduva hematogenă – cea care produce sângele în corpul nostru – are propriile mecanisme de a se activa suplimentar.

Dacă ar fi chiar așa cum scrie în citat, după 5 zile de la naștere, toate femeile ar avea nevoie de transfuzie de sânge. NAȘTEREA NU ESTE O BOALĂ, NU ESTE UN HANDICAP – DACĂ O CONSIDERĂM BOALĂ SAU HANDICAP VOM FI MEREU BOLNAVE DE FRICA DE A NAȘTE ȘI VOM RATA CELE MAI FRUMOASE MOMENTE ALE VIEȚII.

https://cameliaflorea.ro/produs/new-life-120-tabs/

Abordarea științifică:

„Imediat după decolarea placentei, pe suprafața internă a uterului rămâne o plagă imensă, echivalentă cu suprafața placentei. Dacă uterul nu ar dispune de un mecanism foarte eficient de hemostază, ar trebui să se producă o hemoragie masivă, perfuzia uteroplacentară fiind de 600 ml/minut. Acest mecanism de hemostază se realizează prin reducerea suprafeței plăgii placentare secundară contracției uterine și așa zisului mecanism al „ligaturilor vii”. Arterele spiralate, ramificațiile terminale ale arterelor uterine, sunt în contact direct, trec printre fibrele musculare, iar contracția fibrelor musculare reduce suprafața plăgii placentare și, concomitent, comprimă aceste artere, în prima fază fiind vorba despre o hemostază mecanică. După această hemostază mecanică, pe endoteliul lezat al arterelor spiralate se activează mecanismul de hemostază cu formarea de trombi, prin care hemostaza ulterior devine definitivă. În mod implicit, o bună hemostază necesită contracții uterine eficiente și după expulzia placentei. În condițiile în care acest mecanism funcționează perfect, pierderea sanguină nu depășește 500 ml.” – din „ Tratat de obstetrică și ginecologie”, volumul V, , coordonator Gheorghe Peltecu.

Pe înțelesul celor care nu au studiat medicina: după desprinderea placentei:

  • contracțiile uterine reduc suprafața zonei rănite și dimensiunile vaselor sanguine prin care s-ar putea pierde sângele; De aceea, în primele 2 ore după naștere, femeile sunt sfătuite să își maseze abdomenul pentru a-l menține contractat, limitând astfel sângerarea.
  • elementele de coagulare din sânge + alte mecanisme proprii organismului produc trombi (ca o coajă) care limitează sângerarea.
  • lohiile – ceea ce se elimină după naștere – nu înseamnă doar sânge ci și mucoasă uterină care a căptușit/ îngroșat pereții uterului în timpul sarcinii + o zemuire a zonelor care s-au rănit. Orice traumă asupra unui organ determină o inflamație a zonei afectate – excesul de lichide din zonă are și rolul de a aduce substanțe necesare regenerării țesutului afectat. După ce zona s-a refăcut, lichidele trebuie să se elimine. De aceea, cam după 4-5 zile de la naștere lohiile nu mai sunt cu atât de mult sânge.

Adevărul că ceea ce simțim fizic se poate descrie cam așa:

  • Este dureros? Da!
  • Este disconfort? Da!
  • Este greu? Da!
  • Avem nevoie de ajutor? Da!

Dar nu într-atât încât să îi transmitem bebelușului nostru – prin conexiunea emoțională pe care o avem cu el (acel cordon ombilical virtual) – că este vinovat de suferința noatră. Divinitatea, în marea ei înțelepciune, a creat femeilor și posibilitatea de a se reface după naștere. Gândul că ceea ce ni se întâmplă este foarte greu de depășit ne accentuează tendința la depresia postpartum, ne face să ne simțim victime și nu este cazul. Suntem binecuvântate! Doamnelor, sarcina și nașterea reprezintă o binecuvântare și CREATORUL a avut grijă ca al nostru corp să facă față. Nu ne ducem la prășit în primele 40 de zile de la naștere, dar nici cu handicap nu suntem.

Ceea ce am scris mai sus se referă la nașterile fără probleme. De cele cu probleme se ocupă exclusiv cadrele medicale.

Problemele de sănătate care intervin după naștere pot semnifica; „mă simt depășită de situație, deoarece vreau să fac totul foarte bine, nu mă simt la înălțimea acestei sarcini și clachez. Cum aș putea să fiu iubita partenerului meu și, în același timp, mama bebelușului?” (Jacques Martel)

Altă schimbare pentru femeile care abia au născut o reprezintă alăptarea.

„În interacțiunile sănătoase mamă-copil, mama este capabilă să ofere hrană fără ca bebelușul să depună vreun efort pentru ce primește.” – Gabor Mate

Alăptarea este modul ideal de a hrăni un nou-născut deoarece are beneficii atât pentru mamă cât și pentru nou-născut.

Atingerea fizică dintre mamă și „puiul” său face ca această legătură dintre să fie de nedesfăcut. Este o relație unică, de „reciprocitate”- când sugarul are nevoie să fie hrănit, mămicii încep să-i curgă sânii.

Bebelușii alăptați la sân au parte de:

  • conexiune mai puternică cu mama, se simt mai în siguranță, mai iubiți;
  • imunitate mai bună: în laptele matern aflându-se germeni, anticorpi etc. ce îl pot proteja de infecții, alergii;
  • greutate normală deoarece laptele produs de mamă are consistența nutritivă potrivită nevoilor copilului său.

Mămicile care alăptează sunt mai protejate de:

  • riscul de a face depresie postpartum – atâta iubire de oferit, atâta motivație de a trăi și a ocroti nu-ți mai dă timp să te gândești la rău;
  • riscul de a face hemoragie după naștere – hormonii care se eliberează în timpul alăptării stimulează uterul să se contracte normal și reduce pierderile de sânge;
  • riscul de a face cancer mamar .

Ca orice experiență nouă, deși fiziologică, alăptarea are parte și de disconforturi care pot fi evitate dacă:

  • se păstrează igiena mamelonului și a areolelor prin:
    • spălarea înainte și după fiecare supt;
    • între supturi se pot aplica pomezi/ soluții care să contribuie la cicatrizare
  • sânii sunt ținuți neacoperiți, mai ales în primele zile – perioada când sensibilitatea tegumentului de pe mamelon și areolă este maximă -;
  • se evită purtarea de sutiene / bustiere din materiale sintetice;
  • se alternează sânii;
  • se limitează durata alăptării la 10-15 min pentru un supt, depășirea acestei perioade determină tulburări digestive la sugari și macerarea (umezire excesivă și rănire) mamelonului mamei;
  • se păstrează un interval de cel puțin 2 ore între alăptări – și aceasta contribuie la evitarea problemelor digestive la bebeluș;
  • se aplică pungi cu gheață (înfășurate în prosop) sau comprese reci atunci când sânii devin fierbinți și dureroși – și în această situație, medicul sau moașa poate oferi cele mai corecte informații -;
  • se golește sânul complet după fiecare supt.

Dragile mele proaspăt mămici, ca să vă fie bine cu voi însevă și cu cei din jur în perioada de după naștere aveți, în primul rând nevoie de răbdare și acceptare: „Accept să împărtășesc această iubire cu bebelușul meu, știind că el există în viața mea pentru a mă ajuta să devin o persoană mai bună. Îmi oferă bucurie și iubire necondiționată. Astfel pot deveni stăpână pe viața mea și pot crește sentimentul de libertate pe care îl am. ” – Jacques Martel

Eeeei! V-ar fi de folos și niște suplimente:

„Atunci când un copil se naște, mama se naște și ea din nou.” – Gilbert Parker

five birds flying on the sea

Cele mai semnificative manifestări ale autodevalorizării – probleme ale sângelui și ale circulației

„Reducerea propriilor puteri, pentru ca cei din jur să nu se simtă stânjeniți în preajma ta, nu reprezintă în niciun caz un act de noblețe.” – Brandon Bays

Dar, de multe ori, pentru a fi „pe placul celorlalți” ne călcăm în picioare propriile dorințe / credințe. Ce înseamnă asta? Ne autodevalorizăm.

five birds flying on the sea
„Ne lăsăm viața în grija altora sau avem singuri grijă de ea?”

Ca și consecință, pot apărea afecțiuni la nivelul oaselor, al măduvei hematogene, al ganglionilor limfatici etc. , al circulației sângelui .

LEUCEMIA – „apare în etapa de rezolvare a unui conflict sever de autodevalorizare” (Gilbert Renaud) și face parte din categoria afecțiunilor oncologice (cancer). Se fabrică în exces leucocite dar care nu își pot îndeplini corespunzător funcțiile.

Leucocitele pot fi de mai multe tipuri și fiecare are rol bine de terminat în organism:

  • granulocite
    • neutrofile – au rolul de a înghiți microbii, formând astfel puroiul,
    • euzinofile – au rol în apărarea anafilactică, numărul lor crește în parazitoze,
    • bazofile – au rol în împiedicarea coagulării intravasculare;
  • limfocite – au rol în apărarea împotriva infecțiilor, în fabricarea de anticorpi;
  • monocite – au rol în combaterea bolilor cronice și degenerative.

Ce simptome trimit omul la doctor (SINGURUL CARE POATE PUNE DIAGNOSTICUL ȘI VA COORDONA TRATAMENTUL):

  • oboseală,
  • febră,
  • infecții care recidivează,
  • dureri osoase,
  • scădere în greutate,
  • tendința la sângerări,
  • transpirații nocturne,
  • apariția de vânătăi nejustificate (fără să se fi lovit).

Leucemia poate fi cronică sau acută, limfocitară, mieloidă – tot medicul, prin investigații specifice, poate stabili de ce natură este.

Apariția acestei crunte boli poate fi favorizată de:

Ce poate fi de ajutor:

  • renunțarea la obiceiurile dăunătoare ,
  • menținerea unei igiene riguroase în preajma celui afectat de boală,
  • alcalinizarea organismului;
  • ameliorarea simptomelor care se pot suprapune peste cele specifice bolii :
  • afirmație benefică: „Reintru în contact cu ideile mele profunde. Am curajul de a-mi arăta emoțiile cele mai ascunse. Aleg și pot și mă angajez să trăiesc în adevăr și autenticitate și să reintru în contact cu viața din mine” (după Jacques Martel)

„ Dacă vom lăsa lumina din interiorul nostru să strălucească, noi le vom permite și celorlalți oameni să facă același lucru. Dacă ne vom elibera de propria noastră teamă, noi îi vom ajuta și pe ceilalți să se elibereze de teama lor.” – Brandon Bays

woman lying on dried grass nature photography

Gânduri bune sau #ceteajutădacă vrei să evoluezi

„Unul se bucură pentru un lucru, altul – pentru un altul. Eu mă bucur când îmi păstrez sănătoasă partea conducătoare a sufletului, așa încât să nu mă îndepărtez de niciun om și să nu mă feresc de niciunul dintre evenimentele care li se întâmplă oamenilor, ci să privesc totul cu ochi binevoitori, pregătit să primesc fiecare împrejurare și să mă folosesc de ea în funcție de valoarea ei.” – Marcus Aurelius

„Mijlocul cel mai bun pentru a te apăra de cei care îți fac rău: să nu le semeni. ” – Marcus Aurelius

Pe baza acestui principiu, cu dragoste de oameni, conștiință și responsabilitate, mă străduiesc să ajut cât mai multe persoane a căror sănătate le dă de furcă.

În cabinetul de biorezonanță, unde lucrez de ani buni, comunic cu clienții pentru a afla:

  • cu ce disfuncție avem de-a face – prin anamneza de la începutul ședinței aflu informații despre stilul de viață al persoanei conectate la aparatul de biorezonanță dar și despre simptomele care îi produc cel mai mare disconfort;
  • care este cauza – mă folosesc atât de programul aparatului dar și de cunoștințele acumulate din experiență dar și în timpul cursurilor absolvite;
  • unde se află disfuncția – uneori se poate identifica un factor declanșator, dar o disfuncție singulară este rară. De cele mai multe ori întâlnim disfuncții multiple care sunt multicauzale.
  • ce efecte poate avea pentru clienta / clientul meu.

O disfuncție inițială netratată permite frecvent apariția altora.

Factorii dăunători pot fi înlăturați prin atenție la stilul de viață – ușor, progresiv, cu educație, în ritmul persoanei afectate de disconfort – și la emoțiile care, negestionate corespunzător – au dus la complicarea problemei: „Când lucrurile care te înconjoară te constrâng, ca să zic așa, să te zbuciumi foarte tare , întoarce-te repede în tine însuți și nu-ți ieși din ritm mai mult decât este necesar. Căci, odată cu întoarcerea continuă la armonie, vei fi mai stăpân pe aceasta” – Marcus Aurelius

Trebuie mai întâi să înlăturăm cauza declanșatoare și apoi să reparăm. Adesea comportamentul nostru fizic, mental și emoțional a fost un mecanism adaptativ care ne-a asigurat supraviețuirea.

În unele cazuri, avalanșa de informații primite poate da o stare de confuzie. De aceea este util ca la prima ședință să indic produse care să ajute la curățirea fizică și să fac terapii de echilibrare energetică. La toate nivelele, persoana care mi se adresează are nevoie de capacitatea de a lupta cu toxinele fizice dar și emoționale.

Până va avea puterea și curajul de a lucra cu propriile conflicte emoționale greu de gestionat (furia afectează ficatul, frica afectează rinichii, grijile afectează stomacul, excesul de responsabilități afectează coloana, tristețea afectează plămânii etc), persoana din cabinetul meu are nevoie de remedii blânde, din plante, pentru a-și reface forța care să o ajute la vindecare.

„În niciun loc nu se poate un om retrage mai liniștit și mai lipsit de griji decât în sufletul său, mai ales cel care are în interiorul lui astfel de valori încât, aplecându-se pentru a le privi, ajunge îndată la o desăvârșită ușurare; și mărturisesc că această ușurare nu este altceva decât o bună rânduială a minții.” – Marcus Aurelius

Procesul de vindecare este adesea nevăzut: în timp ce unii clienți încep rapid să se simtă mai bine, în alte cazuri apare mai întâi o înrăutățire a simptomelor. Aceasta este asociată cu acentuarea detoxifierii (eliberarea depunerilor de materii toxice, a emoțiilor și gândurilor) asemenea unei „curățenii de primăvară” pe care poate n-a mai făcut-o până atunci.

„Este folositor fiecăruia ceea ce natura Întregului îi aduce fiecăruia” – Marcus Aurelius

Dacă ai un disconfort fizic, sau dacă ești curios să știi ce dezechilibre energetice are organismul tău (uneori te-ai adaptat la dezechilibru și încă nu manifești vreun simptom prea supărător), lasă un comentariu sau trimite mesaj în vederea programării unei ședințe.

Sănătate vă doresc!

Valoarea nu constă în numărul de prieteni sau de cunoștințe

Pentru că suntem ființe sociale, ne lăsăm de foarte multe ori influențați de părerea celorlalți despre noi, ceea ce ne poate produce tot felul de emoții, uneori negative – astfel de emoții ne pot produce dezechilibre care vor favoriza apariția îmbolnăvirilor.

Sarcinile vieții: sarcini de muncă, sarcini de prietenie, sarcini de iubire (ALFRED ADLER)

„În primul rând , există două obiective privind comportamentul: să ai încredere în propria persoană și să trăiești în armonie cu societatea. Apoi, obiectivele de ordin psihologic, care susțin această formă de comportament, sunt conștiința faptului că am capacitatea și conștiința că oamenii îmi sunt camarazi. ” – ICHIRO KISHIMI / FUMITAKE KOGA

Nevoile celorlalți este bine să le rezolvi după ce le-ai rezolvat pe ale tale. Doar așa poți fi cât mai mult timp apt să îi ajuți pe cei care au nevoie de tine = mă simt bine că sunt util, înseamnă că viața mea are un rost pe pămănt.

Sănătatea ta are de câștigat dacă vei conștientiza că ești unic, dar în același timp ai și drepturi și obligații la fel ca ceilalți.

Prima obligație este față de tine însăți. Dar dacă tu crezi că nu este așa, ești primul care consideră că nu ești valoros și acest sentiment de devalorizare poate declanșa afecțiuni ale oaselor.

Care sunt consecințele deficitului de magneziu în organism și cum poți combate aceasta

Cred că ai văzut și tu cât de multe reclame sunt la produsele cu magneziu. Majoritatea se referă la faptul că cei care au deficit de acest mineral în organism sunt iritabili, au crampe musculare, le este greu să își controleze reacțiile. De fapt aceste simptome reprezintă doar „vârful aisbergului”.

grayscale photo of woman with silver nose ring

Rolul magneziului în organism

Magneziul este indispensabil organismului deoarece intervine în:

  • metabolismul glucidelor, lipidelor și proteinelor – de aceea este necesar pentru prevenirea steatozei hepatice, a diabetului, a dislipidemiilor. Dar poate fi util un aport suplimentar și atunci când aceste afecțiuni deja s-au declanșat.
  • funcționarea optimă a musculaturii – sportivii sunt cei care au întotdeauna nevoie de magneziu în plus.
  • coagularea sângelui – împiedică formarea de cheaguri (trombi) – celor cu varice le este de folos dacă au grijă să nu ajungă la deficit.
  • fabricarea și utilizarea corespunzătoare a enzimelor,
  • menținerea echilibrului electrolitic,
  • neutralizarea substanțelor toxice din organism – precum plumbul și cadmiul.
  • transmiterea normală a impulsurilor între fibrele nervoase.

Simptomele deficitului de magneziu

Având așa multe roluri în organism – intervine în desfășurarea a peste 300 de funcții – este de înțeles de ce deficitul de magneziu dă așa multe categorii de simptome:

  • neuropsihice: iritabilitate, anxietate, apatie, atacuri de panică, halucinații, stare de oboseală, insomnii.
  • neuromotorii: tremor, parestezii (amorțeli, furnicături), crampe și spasme musculare,
  • digestive: lipsa poftei de mâncare, grețuri, vărsături, spasme la nivelul tubului digestiv, constipație,
  • cardio-vasculare: palpitații, hipertensiune arterială,
  • respiratorii – crize de astm,
  • urinare – spasme ale vezicii urinare, colici renale deoarece predispune la formarea de pietre la rinichi,
  • ale aparatului reproducător:
    • la bărbați infertilitate,
    • la femei: dureri menstruale, risc de naștere prematură,
  • la copii: impulsivitate, oboseală, tulburări de concentrare și memorie,

Cauzele deficitului de magneziu

raw meat on brown wooden chopping board

Sursa cea mai importantă de magneziu pentru organismul tău o reprezintă o alimentație echilibrată. Dacă preferi :

  • carnea în locul legumelor verzi,
  • dulciurile rafinate în locul fructelor,
  • cafeaua și alcoolul în locul odihnei

categoric acest mineral îți va lipsi.

Consecințele resimțite de tine sunt cele enumerate mai sus, iar cele constatate de medic – atunci când vei face investigații – vor fi: colesterol și trigliceride crescute, rezistență la insulină (predispoziție la diabet), tulburări ale funcționării glandelor suprarenale.

Alte motive care duc la scăderea nivelului de magneziu sunt:

  • nivel ridicat de stres ,
  • utilizarea de anticoncepționale,
  • afecțiuni ale tubului digestiv care împiedică absorbția,
  • utilizarea de diuretice – la cei cu hipertensiune arterială, de exemplu,
  • transpirația în exces – pe timp de caniculă, sau activități fizice intense, sau unele afecțiuni endocrine.

Surse de magneziu

Cea mai bună sursă de a rezolva dezechilibrul este alimentația.

Legumele verzi (fasole verde, spanac, brocoli) sunt foarte bune surse de magneziu datorită moleculelor de clorofilă ce conțin acest mineral. Mazărea, fasolea, lintea reprezintă și sursă de magneziu dar și de proteine.

Semințele de dovleac, cele de in, de susan , semințele crude floarea soarelui aduc și minerale dar și grăsimi sănătoase pentru organism.

Cerealele integrale (tărâțe, grâu germinat, orez brun) = sursă de minerale, proteine, glucide benefice dar și fibre necesare unei digestii optime.

Fructele care asigură aportul necesar de magneziu sunt: caise, avocado, banane, migdalele, nucile, căpșunile. Consumul lor prezintă și avantajul de a ne acoperi necesarul de carbohidrați evitând dulciurile rafinate.

Un rol aparte îl are cacaoa. Că o consumi ca băutură caldă, sau ciocolată amăruie, sau „buline” , întotdeauna te ajută să faci față cu brio la solicitări.

Suplimente cu magneziu:

Ce îți propun eu:

Dacă ai vreunul din simptomele sau afecțiunile menționate în articol, ia legătura cu un medic sau cu un terapeut, fă investigații (eu te pot ajuta cu o evaluare cu aparatul de biorezonanță) și caută soluții. Lasă-mi într-un comentariu o descriere cu ceea ce te supără pe tine și te ajut să găsești soluția.

Iată de ce ai nevoie ca să nu fie nevoie ca ai tăi copii, mai ales cei mici, să întrerupă școala sau grădinița

Sunt sensibili, știu, și ai mei au fost…

Se întâlnesc cu mulți alți copii care vin din medii diferite, care au atitudini diferite, dar care au aceleași doruri, deși nu știu să exprime – dor de mama sau bunica, dor de jucăria preferată, dor de păturica sau perna cu parfum specific…

Sunt speriați pentru că vor sta câteva ore fără părinți, sau fără bunici, vor fi în alt mediu, cu alte mobile, cu alte jucării.

Alimentele, chiar dacă sunt de calitate, nu sunt întotdeauna cele cu care s-a obișnuit. Au gust bun, dar nu e gustul de acasă.

Se va simți singur sau singură în mulțime și îi va fi greu să se adapteze.

Copilul nu știe că această experiență îl pregătește pentru viață, că este primul pas spre ce va fi, că îi ușurează interacțiunea cu alți oameni . Copilul știe că acum îi este greu și asta îl și face mai sensibil la tot felul de îmbolnăviri.

Și are nevoie de ajutor.

Cadrele didactice oferă partea lor de ajutor.

Familia, în puținul timp pe care îl mai are, trebuie să ofere maximul de iubire: mulți pupici, îmbrățișări, măcar câteva clipe să vă jucați împreună, asigurări că vor fi întotdeauna aproape pentru susținere, să vă păstrați câteva momente din rutina anterioară începerii anului școlar. Foarte important: nu mai multe dulciuri, nu mai multe jucării ci doar iubire.

Și pe lângă iubire, sunt utile și suplimente cu vitamina C și vitamina D, cu zinc, cu echinacea, probiotice, imunomodulatoare.

Tu cu ce îți ajuți copilul să se adapteze la școală sau grădiniță?

P.S. Pentru că va folosi mai mult decât de obicei device – urile, este bine să îi ocrotiți de electrosmog.

cât de sănătoasă ți-e inima?

„A venit toamna/ Acoperă-mi inima cu ceva!” (Nichita Stănescu)

pentru sănătatea inimii este indicată creșterea aportului de antioxidanți naturali

Dar ai grijă să nu fie cu grăsime pentru că se va opri!

Deja sunt cârcotașă…

De fapt, este foarte importantă sănătatea inimii și a vaselor de sânge.

Depinde de mai mulți factori:

  1. nivelul de stres, cât de mult mă bucur de viață, cât de mult iubesc sau urăsc,
  2. obiceiurile alimentare, orarul meselor, calitatea și cantitatea alimentelor,
  3. cât de multe mișcare facem sau cât de mult stăm în aer liber sau în exterior,
  4. alte afecțiuni – endocrine, neurologice, respiratorii, metabolice, nivelul colesterolului și al trigliceridelor.

Când ai făcut ultima dată investigații? Cu ce probleme te confrunți? Ce anume dintre cele mai sus enumerate îți poate afecta sănătatea inimii tale?

5 categorii de factori care ne influențează calitatea vieții

Citim în BIBLIE despre oameni care au trăit sute de ani.

Acum cei care ajung la 100 ani sau depășesc această vârstă sunt foarte puțini iar calitatea vieții lor este departe de a fi cea dorită. După 35 ani parcă aruncă cineva cu otravă peste vasele noastre de sânge , peste articulațiile noastre și degradarea organelor este din ce în ce mai evidentă. Ne îmbolnăvim.

Păstrarea sănătății noastre depinde de 5 categorii de factori:

  1. stilul de viață
  2. nutriție ( dietă, nutrienți emoționali și mentali)
  3. educație
  4. responsabilitate față de sine
  5. factori interferenți ( toxine, alergii, agenți patogeni)

Fiecare categorie de factori este dependentă de celelalte astfel :

Stilul de viață

Obiceiurile noastre, stilul de viață ne pot fi prieteni sau dușmani dacă nu păstrăm un echilibru în toate. Ca să vedem dacă stilul de viață este cel pro-sănătate să răspundem la întrebările:

  • Care este starea dumneavoastră generală?
  • Luați medicamente? Luați preparate cu steroizi sau alți substituenți hormonali?
  • Beți cafea? Sunteți fumător? Consumați băuturi alcoolice? Consumați droguri?
  • Sunteți consumator de dulciuri? Sau de grăsimi?
  • Câtă mișcare faceți zilnic? Aveți dureri articulare?
  • Câtă apă beți zilnic?
  • Sunteți expus la radiații, produse toxice?
  • Considerați că aveți greutatea corespunzătoare? Cât credeți că ar trebui să mai scădeți sau să mai adăugați ca să vă simțiți bine în pielea dumneavoastră?

V-au mulțumit răspunsurile la aceste întrebări? Posibil unele da, altele nu. E clar că unele lucruri din stilul dumneavoastră de viață merită schimbate. Ați găsit și motivul pentru care anumite obiceiuri dintre cele pe care le practicați nu sunt cele pe care le-ați dori?

Nutriție (dietă, nutrienți emoționali și mentali)

Printre întrebările referitoare la stilul de viață au fost și câteva despre obiceiurile dumneavoastră alimentare. Semnificația: Hrana ne poate fi spre însănătoșire sau spre îmbolnăvire. Într-un articol ulterior voi da câteva exemple de meniuri benefice tubului digestiv, păstrării greutății și valorilor normale ale colesterolului și glicemiei. Dar, este știut că apetitul nostru este dependent de starea noastră emoțională – când suntem depresivi putem să refuzăm alimentele sau, dimpotrivă, să le consumăm în exces. Mulți dintre dumneavoastră ați experimentat astfel de reacții. Concluzie: ne putem controla apetitul dacă suntem în echilibru emoțional, dacă alegem să ne bucurăm de viață și să acceptăm ceea ce nu putem schimba.

Educație

La câți dintre noi principala sursă de stres a fost reprezentată de obiceiurile pe care vi le impunea familia sau societatea și nu ați știut să ieșiți din impas pentru că nu ați avut de unde sau cum vă informa? Cunoașteți persoane cărora le-ar prinde bine să știe să scrie și să citească adică să poată alege ce profesie să aibă, ce să facă cu viața lor, să poată analiza ce nu funcționează în viața lor și ce posibilități de schimbare au?

Câți dintre dumneavoastră ați fi vrut să aveți și alt divertisment decât televizorul – de exemplu o carte care să vă hrănească sufletul? Câți ați fi vrut să faceți mișcare pentru dumneavoastră însevă nu pentru că sunt de îndeplinit munci solicitante fizic ( în construcții, în agricultură etc)

Responsabilitate față de sine

Tot ce ați citit mai sus devine inutil dacă nu doriți să schimbați lucrurile în așa fel ca să vă fie bine. Iubiți-vă și acceptați-vă pe dumneavoastră însevă mai întâi, aveți grijă de sănătatea sufletului și trupului dumneavoastră și astfel le veți fi mai mult timp de folos celor pe care îi iubiți!

Factori interferenți ( toxine, alergii, agenți patogeni)

Ne întoarcem la stilul de viață, la nutriție, la educație, la responsabilitate și vedem că cel mai mult ne ajută să ne ferim sau să luptăm cu acești factori CONȘTIENTIZAREA.

Poate e necesar să lucrăm în mediul toxic, dar avem voie să facem periodic detoxifieri, să folosim echipamente de protecție, să folosim antidoturi care să limiteze efectele expunerii la toxine.

Alergiile pot fi combătute prin evitarea expunerii la factorii alergeni, prin modularea răspunsului imunitar , prin vindecarea sufletului – peste câteva zile voi povesti pe îndelete despre alergii.

Agenții patogeni – fungi, virusuri, bacterii – pot fi combătuți cu igienă, vaccinări, atitudine.

CARE ESTE ”ACASA” SUFLETULUI TĂU?

“Oamenii săraci sunt căzuţi în sărăcie pentru că toată viaţa lor au o singură activitate: SĂ AŞTEPTE” A zis-o un miliardar chinez.
Cei care vor să schimbe ceva în viaţa lor, ar face bine să înceapă cu ei înșiși.
Nimic nu pică din cer, dacă vrei ceva, înșfacă!
Vrei un job mai bun? Caută-l sau învață ceva nou!
Vrei mai mult timp de calitate pentru tine și ai tăi? Fă ceva care te pasionează și află cum poți scoate și bani din asta!
Vrei sănătate? Schimbă-ți atitudinea! Ai grijă de tine! Caută pe cineva care să te îndrume să ai un stil de viață util ție!
Vrei să fii apreciat și prosper? Caută-ți o comunitate care să ți se potrivească, în care să simți că ești ”acasă”!

“Neamţul acela mic care ascunde lucrurile”

Când am  auzit prima dată această expresie, acum vreo 12 ani, am fost contrariată… ce-are neamţul cu lucrurile şi care neamţ?

Apoi m-am dumirit.. Era doar un fel de haz de necaz…

Este vorba de boala Alzheimer.

Această boală determină o degenerare a celulelor creierului, care se manifestă prin pierderea treptată a facultăţilor intelectuale , până se ajunge la demenţă (nebunie).

Prima care se pierde e memoria.  Apoi apar:

  • tulburări de vorbire – pacientul nu-şi mai aminteşte cuvintele, pierde coerenţa în exprimare;
  • dificultăţi în a executa activităţi învăţate – să se îmbrace, de exemplu,  sau să calculeze;
  • incapacitatea de a recunoaşte obiecte, lucruri, oameni;
  • stări de anxietate (teamă) pentru că nu-şi mai recunoaşte lumea sau chiar uită cine este, urmaţă de agitaţie, agresivitate;
  • halucinaţii, dispoziţie oscilantă – ba euforie, ba tristeţe;
  • pierderea controlului în satisfacerea nevoilor fiziologice (urina şi materiile fecale sunt eliminate necontrolat, uneori chiar în spaţii publice)

Cauzele sunt  greu de stabilit. Uneori apariţia bolii este considerată ca şi:

  • complicaţie a unor boli cronice ( hipertensiune, diabet, hepatite cronice toxice, colesterol crescut);
  • consecinţa unor vicii ( fumat, alcoolism) ;
  • expunerea la neurotoxine ( radiaţii, aluminiu);
  • datorată deficitului unor minerale ( sodiu) sau vitamine (acid folic, B12)
  • ulterioară unor infecţii bacteriene sau virale sau unor infestări virale;
  • determinată de o predispoziţie genetică.

Din perspectiva oferită de Valeriu Popa, cauza mentală a bolii este “O dorinţă de a părăsi planeta. Incapacitatea de a înfrunta şi accepta viaţa aşa cum e.” iar recomandarea lui era să ne schimbăm modul de gândire astfel: “Totul se petrece într-o perfectă ordine spaţiu-timp. De fiecare dată se desfăşoară acţiunea dreaptă a Divinităţii. Iert si eliberez trecutul.”

Simptomele mai sus amintite sunt interpretate de Ruediger Dahlke ca un refugiu la bătrâneţe pentru a nu mai trebui să îţi asumi responsabilităţi, o demonstraţie inconştientă de incapacitate generală. Suferinzii de această boală îşi “cedează” responsabilităţile probabil datorită suprasolicitării. Se deconectează de prezent pentru “a-şi aduce Cerul în sine” – explicaţia pentru starea de euforie care alternează cu depresia ( preocuparea de apropierea morţii).

Pentru compensarea situaţiei şi pentru evitarea încărcării familiei noastre cu povara îngrijirii unei persoane cu astfel de tulburări, acelaşi Ruediger Dahlke ne recomandă “transformarea cunoaşterii în înţelepciune şi renunţarea la aceasta ( ştiu că nu ştiu nimic)” şi înfăptuirea simplităţii copilului la nivel transpus (redeveniţi precum copiii).

Jaques Martel spune în ”Marele dicționar al bolilor și afecțiunilor” că ” este o boală a epocii moderne, caracterizată mai ales de dorința de a sfârși cu viața, de a termina o dată pentru totdeauna, de a părăsi această lume sau de a evada din realitate , din cauza unei incapacități cronice de a face față realității sau de a depăși provocările vieții”. Pentru cei care se ”tem” de această boală, le este de folos următoarea afirmație: ”ACCEPT SĂ TRĂIESC ÎN PREZENT ȘI SĂ LAS LA O PARTE TRECUTUL, SĂ ÎNCEP SĂ MĂ OCUP DE MINE”

De la Maria Borloveanu  ( “Leacuri mănăstireşti – Terapii pentru trup şi suflet) mai aflăm că pulberea de scorţişoară, în amestec cu ciocolată şi cafea, inhibă unele substanţe toxice cu efect nefast asupra neuronilor, în felul acesta ajutând la prevenirea şi chiar stoparea evoluţiei bolii Alzheimer.

Şi în leacurile indicate de Maria Treben găsim ceva util : infuzia cu sunătoare, coada calului şi ventrilică întârzie vârsta la care semnele acestei boli şi-ar putea face apariţia.

Trăiţi viaţa cu bucurie, cu acceptare şi veţi avea parte conştient de răsplata eforturilor voastre!

Suplimente benefice: Rhodiolin, MegaBComplex, Panax Ginseng, Bee Power, MegaQProtect, Energy & Memory, qProtect, Cocoa Bean Extract, Senior Formula, Menopausal Formula, Super Mega50 în combinații personalizate în funcție și de celelalte probleme de sănătate. Puteți cere sfaturi și detalii aici.

Post Scriptum: Nou de la: CaliVita, util pentru reducerea simptomelor bolii Alzheimer – #boostUp
https://cameliaflorea.ro/produs/boostup-30-capsule/

Ce conţine #boostUp?

  • Bacopa monnieri sau isopul de apă. Este o plantă adaptogenă, care îmbunătăţeşte procesele cognitive, adică tot ce ţine de memorie, concentrare, învăţare, atenţie, motivaţie şi inteligenţă. Aceste caracteristici o transformă într-un nootrop extrem de eficient, un adevărat potenţiator de inteligenţă şi productivitate. (un Nootrop este o substanţă “inteligentă” care îmbunătăţeşte funcţiile creierului) Bacopa monnieri este recomandată şi pentru ameliorarea anxietăţii. 
  • Magneziu. Este un mineral extrem de important pentru ameliorarea stărilor de nervozitate, dureri de cap, depresie, reglarea ritmului cardiac, reducerea oboselii şi a extenuării. 
  • Fosfatidilserină. Implicată în îmbunătăţirea memoriei şi a procesului de învăţare, cât şi a timpului necesar pentru rezolvarea sarcinilor, implicit creşterea productivităţii. 
  • Ginkgo Biloba. Eficient în îmbunătăţirea memoriei şi gândirii, cu implicaţii pozitive în ameliorarea stărilor de anxietate. 
  • Acid pantotenic. Se găseşte în concentraţii mari în creier, fiind implicat în sinteza diferiților neurotransmițători, contribuind la creşterea performanţei mentale. 

De ce să alegi #boostUp?

  1. Este eficient. Știința modernă a demonstrat efectul ingredientelor active în îmbunătățirea performanței intelectuale.
  2. Este natural. Stimulează activitatea creierului în mod natural, fără cofeină sau alţi energizanţi. Extractele din plante sunt principalele ingrediente active. Capsulele sunt 100% vegetale şi nu conţin aditivi artificiali.
  3. Este benefic pentru sănătate. Nu provoacă dependență.
  4. Este accesibil. Doza zilnică recomandată costă 5 lei. Prin urmare, pentru preţul unei băuturi energizante sau un espresso poţi opta pentru o soluţie eficientă şi mult mai sănătoasă, cu efect complex şi acţiune multiplă.