Povestea lui Andrei

De fapt nici nu stiu cum arata Andrei.. Stiu doar ca are 7 ani si ca e foarte iubit dar el nu are cum sa stie acest lucru.
Nascut de o femeie purtatoare de virus HIV, abandonat de cea care i-a dat viata in maternitate, pana pe la 4 ani a fost mascota spitalului de boli contagioase din Brasov. Oameni cu suflet s-au atasat de el si l-au botezat si l-au ocrotit ca si cum ar fi fost baietelul lor. La un moment dat a fost si adoptat de o familie si parea ca, de-acum, in afara tratamentului pe care il urma , toate grijile lui au luat sfarsit – mama lui nu i-a daruit iubire ci doar o boala cumplita cu care a trebuit sa invete sa lupte.
Dar, nepatrunse sunt caile Domnului.. Incercarile prin care Andrei avea de trecut nu se ispravisera.
La putina vreme dupa ce actele de adoptie au fost incheiate, nu stiu ce instanta “superioara” le-a anulat iar baietelul a fost luat intr-un centru de tratament experimental pentru persoanele bolnave de HIV – SIDA. Nu stiu cine coordoneaza acel centru, nu stiu cine ce are de castigat, important e ca celor care il iubesc pe Andrei le-a fost interzis sa mai ia legatura cu el. I-au trimis hainute, jucarii, dulciuri, au vrut sa-l vada, au vrut sa-i vorbeasca – sa stie si el ca e in continuare iubit – dar nimeni nu se mia poate apropia de el. Cea care i-a dat viata a disparut complet, ceilalti nu au nici o cale legala de a-l ajuta, Dumenzeu stie prin ce suferinte trece si nimeni nu-i poate fi alaturi.
Nasii lor de botez, familia care il adoptase, au incercat toate mijloacele sa-i arate ca sunt alaturi de el, dar peste tot s-au lovit de birocratie, legi care anuleaza sentimentele… Si totusi.. Oare nu mai exista nici o cale de a-l ajuta pe Andrei? Oare cati copii ale caror mame biologice au gasit de cuviinta sa nu-si asume responsabilitatea sunt in situatia lui? Ce experimente dubioase se fac in acea clinica, de la Constanta se pare, de nu poate nimeni sa afle nimic despre Andrei? Oare acestor copii nu le-au facut destul rau mamele lor, de ce si societatea sa le faca? Ne doare cumplit aceasta neputinta, e ca in momentele din istorie cand baieteii romani erau luati la poarta otomana si transformati in razbonici mercenari.. Cam acelasi lucru se intampla si cu adultii militari trimisi sa lupte intr-un razboi care nu-i al nostru si care nu caracterizeaza structura reala a poporului roman.. Dar cand e vorba de copii precum Andrei e mult mai tragic.. Si mai dureros.. Cuvintele sunt de prisos..
Daca cineva dintre cititorii acestor randuri ar putea sa-i ajute pe nasii lui Andrei si pe parintii lui adoptivi sa-i arate cat este de iubit, este rugat sa o faca. Mama lui naturala e de negasit si altcineva nu are cum sa-i aline suferinta.. Sunteti constienti ca nicio persoana dintre cele pomenite mai sus nu ar avea nimic de castigat din aceasta.. Poate doar acest suflet nevinovat ar suporta mai usor tratamentele..
Haideti sa aflam continuarea povestii lui Andrei! Am nevoie de ajutorul vostru, Andrei are nevoie de noi, neputinta nu poate fi atat de mare!