”Trebuie să ne vedem pe noi înșine ca pe niște miracole primordiale” – Virginia Satir

Prin natura activității pe care o practic – bioenergoterapeut, specialist în evaluarea și terapia cu biocâmp și în utilizarea aparatului SCIO / QXCI și QMA – am constatat o incidență crescută a bolilor autoimune / incurabile. Acest lucru se datorează, cred, și faptului că suferinzii de astfel de afecțiuni caută orice metodă, fie ea și neconvențională / complementară / alternativă pentru a-și ameliora suferința.
Departe de a considera că dețin adevărul întreg sau soluția perfectă și universal valabilă și povestind mai ales din experiența pe care am avut-o cu clienții care m-au abordat la care am adăugat cunoștințele asimilate la cursuri sau din materialele citite, am să expun câteva idei care să le fie de folos celor care nădăjduiesc să își îmbunătățească viața afectată de suferință.
Boala autoimună apare atunci când organismul este agresat de propriul sistem imunitar
Oricine poate afla de pe net, sau din presă sau din alte surse că : Boala autoimună apare atunci când organismul este agresat de propriul sistem imunitar. În urma unui factor declanșator, sistemul imunitar al omului bolnav nu mai face deosebirea între celulele proprii organismului și cele ale ”intrușilor” și, acest sistem imunitar ”confuz” fabrică anticorpi împotriva propriilor țesuturi și nu împotriva infecțiilor.

Astfel de boli pot fi moștenite sau dobândite. Responsabile pentru dobândirea lor pot fi :
- expunerea la radiații, toxine – metale grele, gaze etc – ,
- infecții ,
- abuzurile de orice fel – alcool, grăsimi, dulciuri,
- după noile cercetări, atitudinea noastră față de anumite evenimente ale vieții, atitudine care ne face vulnerabili sau care poate, dacă persistă, poate bulversa sistemul imunitar.
Cum primim contează mai mult decât ce primim
”Oamenii nu mor din cauza cancerului și nici din cauza agenților patogeni, a virusurilor, bacteriilor… Ci din cauza fricii și epuizării. ” Dr Hamer
O enumerare, incompletă, a afecțiunilor autoimune (cele pe care le-am întâlnit la cabinet):

- Tiroidita autoimună , și Graves , și Hashimoto,
- Lupus eritematos
- Miastenia gravis
- Spondilita anchilopoetică, artrita reumatoida
- Ciroza
- Boală celiacă, boală Crohn
- Scleroză multiplă
- Anemie
- Diabet tip I
Întotdeauna am lăsat să primeze tratamentul indicat de medic, iar recomandările pe care le-am făcut au fost în funcție de acest tratament, având grijă să nu influențeze negativ efectul acestuia. Tot de competența medicilor este și stabilirea diagnosticului, recomandările de analize corespunzătoare.
Evaluarea cu aparatul de biorezonanță m-a ajutat să constat care sunt cele mai vulnerabile organe, ce profil nutrițional se potrivește fiecărui client, ce afirmații îi sunt benefice spre însănătoșire.
”Accept că iubirea curge liber prin mine, căci doar iubirea mă poate vindeca. Accept să primesc fiecare parte a ființei mele în deschidere și iubire necondiționată. Mă detașez de așteptările și valorile societății pentru a-mi putea construi propriile puncte de referință. Încetez orice formă de agresiune împotriva Ființei care sunt. Mă conectez cu puterea mea de creație și de vindecare care hrănește și întărește imunitatea mea naturală. ” – Jacques Martel
Tot cu aparatul de biorezonanță am putut face echilibrări energetice, ameliorarea simptomelor, armonizarea funcțiilor organismului afectat.
Suplimente alimentare
Abordarea făcută de mine a fost cu respectarea unei strategii care urmărea:
- alcalinizarea / detoxifierea țesuturilor cu unul sau o combinație din următoarele produse:
- Pure Yucca – la cei cu tendință la constipație, inflamații, dureri articulare;
- Green Care / Liquid Chlorophyll – la cei cu anemie, tendință la sângerări anormale, afectarea ficatului, hiperaciditate gastrică;
- Spirulina Chlorella Plus – la cei intoxicați cu metale grele;
- Detox Patch – la cei cu afectare limfatică ( ganglioni inflamați), retenție de lichide;
- Nopalin – la cei supraponderali și cu edeme ( mâini/ picioare umflate).

- menținerea tubului digestiv în bună stare de funcționare prin completarea /recuperarea florei saprofite cu probiotice: AC Zymes, AC Zymes Plus, Acidophillus, ProbioBalance
- reducerea inflamației cu Omega 3 care contribuia și la susținerea sistemului nervos, reducerea colesterolului etc;
- întreținerea / recuperarea funcțiilor țesuturilor cu preparate care conțin coenzima Q10 ( MegaCo Q10, Super Mega Co Q10, Super Co Q 10 Plus etc)
- modularea răspunsului autoimun cu ajutorul produselor:
- Ocean 21 – la cei cu intoxicație de metale grele;
- Organic Noni – benefic în orice afecțiune autoimună;
- Shark Aid – la cei cu boli reumatismale / osoase.
- reducerea proceselor oxidative prin utilizarea unuia sau mai multor produse cum ar fi:
- menținerea echilibrului psihic și emoțional cu Rhodiolin
Combinațiile și eventualele adăugiri specifice afecțiunii sunt făcute personalizat în funcție de pacient / client.

”Cel mai bun medicament pentru om este omul. Cea mai înaltă măsură a medicamentului este iubirea.” – Paracelsus
One Reply to “O abordare neconvențională a bolilor autoimune”