“Diferenţa o constituie secolul 21”

 

O prietenă de-a mea care mai are încă telefon fix cu număr ce poate fi găsit într-o carte aflată la dispozitia oricui, a fost invitată să i se facă o analiză gratuită cu aparatul de biorezonanţa. Indicaţia era să vină cu însoţitor, iar dumenaiei s-a gandit la mine. Stie în ce constă o astfel de investigaţie si i s-a părut suspect că cineva vine în Focşani tocmai de la Târgu Mureş să o facă gratuit.

Ajunse acolo ne-am lămurit parţial. În 3 minute – de fapt o testare adevărată durează cam o oră -, se stabileau diagnostice, rezultatul analizei era oferit abia după ce toată lumea participa la test –  eram vreo 50-60 de persoane -şi ofeream datele de pe actul de identitate.

În timp ce o persoană făcea analiza, alte câteva ne povesteau despre ce produse ne-ar putea ajuta să ne rezolvăm problemele de sănătate ce ar fi fost depistatete – seturi de cratiţe ce au capacitatea de a păstra calităţile biologice ale alimentelor preparate, nişte aparate cu electrozi ce regleaza energetic şi îndepărtează durerile de orice natură ar fi ele… Până aici, nimic anormal.

M-a frapat însă cănd prezentatoarea a susţinut că acele aparate pot trata osteoporoza. Întrebarea mea a fost:

– Îmi recuperez densitatea osoasă doar făcând masaj cu aparatul respectiv ? (Acesta foloseşte priincipiile reflexoterapiei cu care sunt intru totul de acord, dar conştienţizez de asemenea că numai reglarea energetică fără asigurarea unui aport corespunzător de minerale nu poate fi de ajuns.)

-A, nu, ajută la ameliorare, osteoporoza nu se mai vindecă (asta ştiam), iar persoana afectată trebuie să continue şi tratamentul medicamentos indicat.

– Atunci cum îmi pot proteja ficatul de efectele nocive ale produselor sintetice? Şi de ce nu aş prefera, în locul acestei investiţii – destul de piperate de altfel, câteva zeci de mii de RON -, serviciile unui reflexoterapeut cu care să empatizez? Care ar fi diferenţa?

– Diferenţa o constituie secolul 21. Trebuie să fim receptivi la tehnologie.

Mai departe nu am reuşit să mai vorbesc. Oratorii mi-au reproşat că sunt împotriva evoluţiei etc.

Am rămas cu o nedumerire…

images (11)

Majoritatea celor din sală era reprezentată de pensionari. Oameni care pot fi găsiti acasă la  telefonul fix  pentru că nu prea au unde se duce, nu prea au cu cine socializa. Iar un medic vrea să-mi spună că este benefic pentru dânşii să se folosească de tehnologie şi nu de posibilitateade a comunica, chiar cu un reflexoterapeut, sau maseur, sau cu oricine este dispus să le deschidă uşa sau să îi primească în anturajul lui.

Adică secolul 21 însemnă să ne conectăm la nişte maşinării şi să ne izolăm?

Voi, cititorii mei dragi, ce credeţi?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.