Diana

“Mâine e prima noastra zi de grădiniţă!”, emoţia din glasul părinţilor ei, când vorbeam aseară m-a impresionat, am preluat-o instantaneu şi incontrolabil. Diana are patru ani şi trei luni şi până acum nu a fost primită la grădiniţă deşi este un copil frumos, foarte inteligent şi care poate iubi necondiţionat. Mie mi-a dat cele mai tulburătoare lecţii de iubire. Educatoarele care au refuzat-o până acum sunt de condamnat, deşi e prea dur cuvântul, pentru că nu au încercat măcar să vadă ce copil nemaipomenit este Diana. Ghinionul ei a fost că, la venirea pe lume, a întâlnit mai multe obstacole din cauza cărora primele secunde nu a putut respira. Automat au rămas sechele cu care luptă. Bătăliile sunt grele, dar Diana şi părinţii ei nu le abandonează şi deja au apărut victoriile, deja merge la gradinita.

Eu am cunoscut-o cand avea câteva luni, îi făceam tratamentele injectabile. Lecţia de iubire necondiţionată mi-a dat-o când, deşi i-am produs durere la administrarea medicamentelor, a întins braţele către mine: “cami, bec!” (cami, te iubesc!)… lăcrămioarele i se înnodau în barbă, iar ea voia să mă iubească….

Până la doi ani a primit lună de lună antibiotice. Diana ar fi vrut să vorbească dar nu îşi putea controla muşchii, ştia tot, pricepea tot, nu putea să se exprime … şi nu putea merge. Ne-am gândit că i-ar fi de folos un siropel din plante (Noni) pentru a-i întări imunitatea. Efectul a fost fantastic. La câteva săptămâni Diana a început să meargă şi de atunci nu a mai făcut antibiotic injectabil, ba chiar şi din celălalt (cu administrare orală) a luat foarte rar. Dacă nu s-a mai îmbolnăvit aşa des, a putut merge de două ori pe săptămână la recuperare – kinetoterapie, logopedie – rezultatele erau evidente de la o săptămână la alta.FL0121_n

De ce nu o primeau la grădiniţă? Pentru că ea mai are ceva dificultăţi la mers, pentru că nu pronunţă corect multe cuvinte, pentru că nu era la fel cu ceilalţi copii.. Doamnele au scăpat din vedere că tot Dianei îi va fi cel mai greu. Pe ea o vor ironiza colegii când se va împotmoli, ea va fi cea care nu va ajunge la timp în spaţiul de joacă, ea va trebui săa repete de mai multe ori un cuvânt până îl va pronunţa corect şi va fi înţeleasă. … Şi nu au ştiut de câtă voinţă dispune Diana ca să se încadreze în tipic, că perseverează până când îi iese ceva bine.

Aşa că nu îmi rămâne decât să o felicit pe Diana că a fost acceptată la grădiniţă, să îi felicit părinţii că nu şi-au pierdut speranţa, să le urez succes şi răbdare în continuare! Drumul va fi foarte greu, ei deja s-au obişnuit cu ritmul.. Să fie sănătoşi şi la fel de puternici şi perseverenţi ca până acum!

PS: Insuccesele sistemului sanitar sunt invariabil preluate de cel educativ (şcoli speciale) şi administrativ (pensii pentru handicap), dacă nu se remediază nici la acest nivel vor fi preluate de politie (unii dintre ei ajung infractori)…  şi uite-aşa ţinem ocupate instituţiile statului...

5 Replies to “Diana”

  1. Am mai spus: lipsesc, din pregatirea pedagogilor – pedagogia, psihologia copilului. Sau, daca nu lipsesc, sunt privite ca materii pregatitoare secundare si nu li se acorda atentie. De aceea, la intrarea in functia de invatator, educator, profesor, nu fac altceva decat sa fie ‘nenii’/’tantele’ de la catedra. Nicidecum un posibil prieten/sfatuitor/sprijin pentru elevi.

  2. “Suntem suma experientelor noastre” si pornind de la acest dicton, cumulat cu ideea de “calitatea vietii” in Romania, pe care sunt sigur ca o sa o analizezi subiectiv, bazandu-te pe experientele tale si a celor din jurul tau, eu pot afirma ca suntem superiori altor popoare in ceea ce priveste “suma experientelor” dar si in ceea ce priveste “calitatea vietii”. Ce da calitate vietii?!? ar fi intrebarea mea…

    1. Ma asteptam la aceasta intrebare de cand am postat primul articol. Ca sa consideram ca avem o viata de calitate ar trebui sa fim sanatosi, impacati cu statutul nostru, dar o impacare relativa, care sa ne permita sa aspiram la mai mult… Nu la prea mult deodata pt ca exista riscul sa nu putem realiza destul de repede si sa nu fim multumiti… In concluzie, calitatea vietii ne este data de capacitatea de a ne implini visurile.

  3. “capacitatea de a ne implini visurile” – vezi aici e buba, majoritatea romanilor nu stiu sa viseze, pai “daca nu poti ce vrei, trebuie sa vrei ce poti” dar cel mai important este sa poti evalua singur si obiectiv “Ce merit?” Ce am dat eu ca sa astept inapoi?
    Imi fac singur rau daca visez Q7 si casa in Monte Carlo, mai intai ar trebuii sa ma fac politician si apoi sa visez la aceste lucruri :))

    Succes garantat au visele simple pe termen scurt alimentate cu actiune zilnica pentru implinirea lor si atunci ” bla bla.. ca tot universul te va ajuta sa-ti atingi scopul… bla bla” – miorlaieli de-ale lui Paulo Coelho

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.