de Adriana Lisandru [Ada_Li ]
iată cum ies înaintea ta dragoste
subţire ca strigătul
goală şi vie
cu uimirile arc peste umăr
cu toate cuvintele funii
legate cum suntem acum gardian şi ocnaş
o tresărire de gând şi te frâng în ţărână
îţi îndes poezia pe gât mănânc-o îţi spun
înghite-o întreagă
să văd gheara ei străvezie
cum rupe fâşii
cât te ţin sub genunchi
ceva umblă prin casă
spală paharele şterge lumina de praf
schimbă cearşafuri aspiră găteşte când pe toate le termină
mă cheamă la masă
în farfurie
inima ticăie
alături
pâinea vinul
cuţitul
textul unei opere literare este cu atit mai placut cu cit cuvintele sunt mai simple,mai pe intelesul cititorului….si parca si o logica a cuvintelor este necesara……e doar o parere…..si ca parerea fiecarui om este subiectiva..
Subiectiva sau nu, important e ca v-a impresionat.. sau, daca nu sper prea mult, v-a “uns la suflet”.. este exclusiv meritul autoarei, Adriana Lisandru, careia ii multumesc ca mi-a permis sa-i public poemele pe blogul meu.
Intradevar m-a impresionat.Si imi cer scuze…..acest cuvint m-a frapat “acumgardian”.Acum la o citire mai atenta realizez ca lipseste un spatiu dintre doua cuvinte.
Imi aduce aminte de o alta poezie,cu o alta tema…
“foaie verde talpa gistii,
sus pe deal pastea o cisma,
si-as minca zapada fripta,
dar dealul e in vale,
atirnat de un riu,
si riul curge spre deal,
cu susur de pietre,
rosogolindu-se la vale”
Inca o data imi cer scuze pt.neatentie.