De obicei, sambata seara nu-s libera..Sau, daca sunt, am o multime de treburi de facut.. Si asta seara e la fel, dar mi-am permis ragazul de a sta la taclale cu cei din lista mea de mess. Nu-i prea incarcata si-s oameni de toate categoriile. Multi poate ar trebui trecuti la “ignore” dar.. “iarta-i, Doamne, ca nu stiu ce fac!”.. Sau poate se simt provocati de simpla mea prezenta.. Isi incearca si ei norocul! Ceea ce ma duce cu gandul la statutul femeii in Romania, sau poate in lumea intreaga si nu stiu eu, de, nu-s asa umblata.. Sunt de-a dreptul ilare, uneori, argumentele pe care le folosesc pentru a face propuneri indecente…
Dar sa trecem peste asta!
Frumusetea intrebarii din titlu rezida in amintirile pe care le trezeste.. E titlul unei melodii vechi, al unui tango interpretat pe rand de Gica Petrescu, Tudor Gheorghe, Fuego si altii de care nu-mi aduc acum aminte..
https://www.youtube.com/watch?v=ALNyKbRNEss
Mesajul cantecului era cat se poate de nevinovat, romantic.. Mi-ar placea ca si acum sa mai existe oameni care sa prefere intalniri ca cea descrisa muzical. Sentimentele aveau vreme sa se dezvolte gradat.. Sau poate e o iluzie!
Acum toti se grabesc, “timpul are alta conotatie pentru mine acum, nu mai ingaduie amanare si asteptarea lenta a dezvoltarii relatiei” mi-a spus deunazi cineva.. De ce nu mai ingaduie? La intrebarea mea, un raspuns de genul “anii trec, traieste clipa pana nu pleaca” m-a lasat fara replica, nu pentru ca as fi gandit la fel, ci pentru ca, in conceptia mea, ajungerea la o finalitate si pe scurtatura nu inseamna ca am ajuns unde trebuie si ca nu-mi va fi greu sa ma descurc fara detaliile ce le-am ratat grabindu-ma. Mi s-a parut complicat sa-i spun ca tocmai in asta consta frumusetea clipei, sau ca asta inseamna trairea clipei: cautarea unei variante cat mai frumoase de a ajunge la sufletul celei pe care ti-o doresti. “Dar cine va credeti voi, femeile, de aveti nevoie de asa multe dovezi de iubire?” cred ca ar fi fost “rezultatul” incercarii mele de a convinge ca avem nevoie de sensibilitate pe toate planurile. Parem puternice, suntem puternice, dar puterea noastra vine din recunoasterea noastra ca intreg – trup, suflet si minte – , nu numai trup.
Dar, asta-i viata! Cele ce le-am spus s-au mai scris, s-au mai spus, inutil.. Mai nou, acum si multe femei pun problema tot altfel de cum o gandesc eu..
Cine le grabeste? Sufletul lor unde e? Sau lupta asta pentru egalitatea intre sexe le-a lasat fara identitate?
“Egalitate intre sexe”… O aberatie! In incercarea noastra de a arata ca suntem la fel am pierdut feminitatea. Iar barbatii profita de asta, lasa treburile sa fie facute de noi si nu ne apreciaza mai mult pentru acest lucru, ne felicita si incearca sa ne puna bete in roate. La sfarsit, cand totusi reusim sa facem si treburile lor, ne privesc condescendent si ne mai traseaza o sarcina.. In mintea lor se gandesc: “Las-o, daca-i fraiera!”
Nu toti se comporta asa, poate, dar majoritatea o fac si, daca nu m-as fi obisnuit sa-i ignor, m-as fi enervat si tot ei m-ar fi acuzat de crize de isterie.
Noroc cu poetii si cu cei care ne iubesc de-adevaratelea! Ne mai indulcesc sufletul cu gandurile lor… Ne ajuta sa trecem peste faptul ca traim intr-o lume a barbatilor.. Am citit sau mi s-a spus mai demult: ” in spatele unui barbat de succes e intotdeauna o femeie ambitioasa”, dar in spatele unei femei de succes ce este? Cumva vreo deziluzie sau vreo nenorocire?