selective focus photography of child laughing

#ceteajutădacă sistemul imunitar s-a „lenevit” și ești mai sensibil la viroze

Știrile din media sunt pentru a oferi informații, a avertiza asupra unor pericole, a dezinforma uneori … Dar asta este, mai sunt și lucruri imperfecte în lumea asta.

Dar , de multe ori, informația se confirmă, se potrivește cu realitatea cu care te întâlnești în viața de zi cu zi.

O astfel de informație este aceea că a crescut numărul de viroze respiratorii, mai ales în rândul copiilor de vârstă preșcolară și școlară, în condițiile în care, înainte de pandemie, acest lucru nu se întâmpla. Acest lucru este posibil și din cauză că, înainte de pandemie, copiii mergeau în colectivități și sistemul imunitar era „ținut în priză”, solicitat și antrenat să facă față provocărilor.

Indiferent de care ar fi cauzele – sigur sunt mai multe – , soluția o reprezintă SUSȚINEREA SISTEMULUI IMUNITAR până când acesta reînvață să se antreneze.

O altă știre era că nu se mai găsesc antivirale în farmacii. De ce ar trebui să apelăm doar la farmacii?

Iată ce vă sugerez eu (dacă simptomele nu sunt foarte grave – febră peste 38,5°C, senzație de sufocare etc. – , situație în care doar medicul poate stabili tratamentul):

  • alimentație ușoară, mai mult lichidă, cu multe fructe (curmale, smochine, mere, mure, zmeură, fragi, gutui) crude, dulceață sau compot;
  • hidratare susținută, ceaiuri din: măceșe, fructe de pădure, soc, obligatoriu cu lămâie și îndulcite cu miere – când erau copiii mei mici, puneam într-o cană o felie de lămâie (cam de 1 cm grosime), pe care o frecam cu o linguriță de miere de albine și turnam peste ele ceai din fructe de pădure sau măceșe care să se fi răcorit deja (nu fierbinte, nici rece, ci numai bun de băut); le plăcea că avea gust de „suc” și îi ajuta să le scadă mai repede febra;
  • aerisirea încăperii – deschiderea ferestrei pentru măcar 20 minute și înfofolirea micului pacient sau scoaterea temporară din cameră;
  • băi calde (37 – 38°C) cu apă în care să se fi pus cimbru de grădină, apoi masaj rapid și înfofolire (pentru transpirație);
  • masaj cu loțiune hidratantă în care puneți câteva picături de ulei de lămâie (dimineața) sau de lavandă (seara);
  • cataplasme pe piept sau frunte cu hrean (se dă pe răzătoare hreanul, se stropește cu alcool, se aplică pe zona unde se va pune cataplasma cu o cremă grasă, se pune cataplasma pentru 2-3 minute doar ca să nu irite pielea);
  • Pachetul răceală și gripă conține vitamina C (susține imunitatea, asigură respirația celulară) și Oregano Oil (efect antiviral, antimicotic);
  • White Willow pentru scăderea febrei;
  • Pachetul imunitate conține vitamina C lichidă (ușor de administrat și la copii) și vitamina D (are efect benefic înclusiv în evitarea afecțiunilor autoimune);
  • probiotice care ajută și la atenuarea efectelor secundare ale antibioticelor recomandate de medic (întotdeauna medicul le prescrie corect și cu rost) și la susținerea imunității în general.
  • antivirale și antiinfecțioase: Immunvirex , Virago, Immunaid, L-Lysine Plus.
  • imunomodulatoare / imunostimulatoare : Organic Noni, Polinesian Noni, Bee Power – necesare și utile pentru a evita apariția virozelor de orice fel.
“Şi a zis Dumnezeu: «Iată vă dau vouă toate ierburile care au sămănţă în ele, de pe toată faţa pămăntului şi toţi pomii care au roade cu sămânţă în ele. Acestea să fie hrana voastră.»”(Facerea 1, 29)

P.S. Folosind link-ul https://calivita.ro/registration/0402062087/ puteți beneficia de reduceri și promoții la achiziționarea produselor amintite mai sus.

five birds flying on the sea

Cele mai semnificative manifestări ale autodevalorizării – probleme ale sângelui și ale circulației

„Reducerea propriilor puteri, pentru ca cei din jur să nu se simtă stânjeniți în preajma ta, nu reprezintă în niciun caz un act de noblețe.” – Brandon Bays

Dar, de multe ori, pentru a fi „pe placul celorlalți” ne călcăm în picioare propriile dorințe / credințe. Ce înseamnă asta? Ne autodevalorizăm.

five birds flying on the sea
„Ne lăsăm viața în grija altora sau avem singuri grijă de ea?”

Ca și consecință, pot apărea afecțiuni la nivelul oaselor, al măduvei hematogene, al ganglionilor limfatici etc. , al circulației sângelui .

LEUCEMIA – „apare în etapa de rezolvare a unui conflict sever de autodevalorizare” (Gilbert Renaud) și face parte din categoria afecțiunilor oncologice (cancer). Se fabrică în exces leucocite dar care nu își pot îndeplini corespunzător funcțiile.

Leucocitele pot fi de mai multe tipuri și fiecare are rol bine de terminat în organism:

  • granulocite
    • neutrofile – au rolul de a înghiți microbii, formând astfel puroiul,
    • euzinofile – au rol în apărarea anafilactică, numărul lor crește în parazitoze,
    • bazofile – au rol în împiedicarea coagulării intravasculare;
  • limfocite – au rol în apărarea împotriva infecțiilor, în fabricarea de anticorpi;
  • monocite – au rol în combaterea bolilor cronice și degenerative.

Ce simptome trimit omul la doctor (SINGURUL CARE POATE PUNE DIAGNOSTICUL ȘI VA COORDONA TRATAMENTUL):

  • oboseală,
  • febră,
  • infecții care recidivează,
  • dureri osoase,
  • scădere în greutate,
  • tendința la sângerări,
  • transpirații nocturne,
  • apariția de vânătăi nejustificate (fără să se fi lovit).

Leucemia poate fi cronică sau acută, limfocitară, mieloidă – tot medicul, prin investigații specifice, poate stabili de ce natură este.

Apariția acestei crunte boli poate fi favorizată de:

Ce poate fi de ajutor:

  • renunțarea la obiceiurile dăunătoare ,
  • menținerea unei igiene riguroase în preajma celui afectat de boală,
  • alcalinizarea organismului;
  • ameliorarea simptomelor care se pot suprapune peste cele specifice bolii :
  • afirmație benefică: „Reintru în contact cu ideile mele profunde. Am curajul de a-mi arăta emoțiile cele mai ascunse. Aleg și pot și mă angajez să trăiesc în adevăr și autenticitate și să reintru în contact cu viața din mine” (după Jacques Martel)

„ Dacă vom lăsa lumina din interiorul nostru să strălucească, noi le vom permite și celorlalți oameni să facă același lucru. Dacă ne vom elibera de propria noastră teamă, noi îi vom ajuta și pe ceilalți să se elibereze de teama lor.” – Brandon Bays

woman lying on dried grass nature photography

Gânduri bune sau #ceteajutădacă vrei să evoluezi

„Unul se bucură pentru un lucru, altul – pentru un altul. Eu mă bucur când îmi păstrez sănătoasă partea conducătoare a sufletului, așa încât să nu mă îndepărtez de niciun om și să nu mă feresc de niciunul dintre evenimentele care li se întâmplă oamenilor, ci să privesc totul cu ochi binevoitori, pregătit să primesc fiecare împrejurare și să mă folosesc de ea în funcție de valoarea ei.” – Marcus Aurelius

„Mijlocul cel mai bun pentru a te apăra de cei care îți fac rău: să nu le semeni. ” – Marcus Aurelius

Pe baza acestui principiu, cu dragoste de oameni, conștiință și responsabilitate, mă străduiesc să ajut cât mai multe persoane a căror sănătate le dă de furcă.

În cabinetul de biorezonanță, unde lucrez de ani buni, comunic cu clienții pentru a afla:

  • cu ce disfuncție avem de-a face – prin anamneza de la începutul ședinței aflu informații despre stilul de viață al persoanei conectate la aparatul de biorezonanță dar și despre simptomele care îi produc cel mai mare disconfort;
  • care este cauza – mă folosesc atât de programul aparatului dar și de cunoștințele acumulate din experiență dar și în timpul cursurilor absolvite;
  • unde se află disfuncția – uneori se poate identifica un factor declanșator, dar o disfuncție singulară este rară. De cele mai multe ori întâlnim disfuncții multiple care sunt multicauzale.
  • ce efecte poate avea pentru clienta / clientul meu.

O disfuncție inițială netratată permite frecvent apariția altora.

Factorii dăunători pot fi înlăturați prin atenție la stilul de viață – ușor, progresiv, cu educație, în ritmul persoanei afectate de disconfort – și la emoțiile care, negestionate corespunzător – au dus la complicarea problemei: „Când lucrurile care te înconjoară te constrâng, ca să zic așa, să te zbuciumi foarte tare , întoarce-te repede în tine însuți și nu-ți ieși din ritm mai mult decât este necesar. Căci, odată cu întoarcerea continuă la armonie, vei fi mai stăpân pe aceasta” – Marcus Aurelius

Trebuie mai întâi să înlăturăm cauza declanșatoare și apoi să reparăm. Adesea comportamentul nostru fizic, mental și emoțional a fost un mecanism adaptativ care ne-a asigurat supraviețuirea.

În unele cazuri, avalanșa de informații primite poate da o stare de confuzie. De aceea este util ca la prima ședință să indic produse care să ajute la curățirea fizică și să fac terapii de echilibrare energetică. La toate nivelele, persoana care mi se adresează are nevoie de capacitatea de a lupta cu toxinele fizice dar și emoționale.

Până va avea puterea și curajul de a lucra cu propriile conflicte emoționale greu de gestionat (furia afectează ficatul, frica afectează rinichii, grijile afectează stomacul, excesul de responsabilități afectează coloana, tristețea afectează plămânii etc), persoana din cabinetul meu are nevoie de remedii blânde, din plante, pentru a-și reface forța care să o ajute la vindecare.

„În niciun loc nu se poate un om retrage mai liniștit și mai lipsit de griji decât în sufletul său, mai ales cel care are în interiorul lui astfel de valori încât, aplecându-se pentru a le privi, ajunge îndată la o desăvârșită ușurare; și mărturisesc că această ușurare nu este altceva decât o bună rânduială a minții.” – Marcus Aurelius

Procesul de vindecare este adesea nevăzut: în timp ce unii clienți încep rapid să se simtă mai bine, în alte cazuri apare mai întâi o înrăutățire a simptomelor. Aceasta este asociată cu acentuarea detoxifierii (eliberarea depunerilor de materii toxice, a emoțiilor și gândurilor) asemenea unei „curățenii de primăvară” pe care poate n-a mai făcut-o până atunci.

„Este folositor fiecăruia ceea ce natura Întregului îi aduce fiecăruia” – Marcus Aurelius

Dacă ai un disconfort fizic, sau dacă ești curios să știi ce dezechilibre energetice are organismul tău (uneori te-ai adaptat la dezechilibru și încă nu manifești vreun simptom prea supărător), lasă un comentariu sau trimite mesaj în vederea programării unei ședințe.

Sănătate vă doresc!

gift boxes with red baubles on top

Ce-am învățat de la o viroză urâtă care aproape mi-a stricat Crăciunul

Cu cât ești mai obosit, cu atât ești mai vulnerabil.

Degeaba am făcut-o pe viteaza. Am considerat că dacă iau ceva de imunitate dar nu dorm suficient, sau îmi fac multe griji, sau mă las pradă gândurilor negative – aveam o perioadă în care mă consideram victima împrejurărilor – , o să fiu ferită de boli. Nu există!

Prea multe sarcini, ideile preconcepute că trebuie să fac de toate ca să fiu apreciată, faptul că am stat în frig, faptul că lipsa de energie și stresul îmi produceau senzația de foame, faptul că nu am băut destule lichide, au contribuit la „doborârea” mea. Așa că m-am trezit la serviciu că nu mai eram în stare să îmi execut sarcinile necesare, că frisonam, că mă durea capul, că nu puteam respira decât cu gura deschisă, că aveam o tuse seacă supărătoare.

Colegele mele, cărora le mulțumesc și față de care mă simt datoare, au intervenit prompt și, cu perfuzie și mult suflet m-au pus pe picioare de am putut ajunge acasă.

Dar cum „cu o floare nu se face primăvară”, bineînțeles că nu a fost de-ajuns. Acasă simptomele au reapărut, dar:

  • am ales să iau multă vitamina C – cam 3000 mg/zi + 6000 UI de vitamina D;
  • să beau mult ceai și supă de pui (să știți că funcționează, în caz de viroză supa de pui ajută);
  • să iau la 6 ore câte 2 capsule cu usturoi + 2 capsule cu yucca;
  • am completat cu vitamina E + coenzima Q10 + gingko biloba (în timpul frisonului aveam extremitățile foarte reci și aveam nevoie de ceva care să fluidizeze sângele și să dilate puțin vasele);
  • am dormit foarte mult;

După 36 de ore mi-am revenit suficient ca să fac minime pregătiri pentru Crăciun. Deocamdată tot la supa de pui rămân – mă simt în siguranță așa – iau „bulinele” despre care v-am povestit, dar la 8 ore acum.

Deci care au fost „lecțiile”?

Ai grijă ce gândești și odihnește-te de câte ori simți nevoia!

Produsele de imunitate ajută, dar nu te fac infailibil!

Ai încredere în oamenii cu care lucrezi, mai devreme sau mai târziu îți vor confirma calitatea!

Produsele Calivita ajută foarte mult, dacă știi cum să le folosești!

#poveștidincabinetulmeu – ciroza

Am în perioada asta la terapie 3 persoane cu ciroză, o femeie și doi bărbați. Femeia a lucrat în mediu toxic, bărbații au abuzat de alcool.

La fiecare dintre ei au fost cauze diferite care să determine apariția cirozei.

„Ciroza apare la cineva care se simte forțat de viață, de evenimente sau de anumite situații, care îl constrâng să avanseze. ” Jacques Martel

Cei doi bărbați și-au „alimentat” ranchiuna și agresivitatea cu alcool, femeia a trebuit să apeleze la un serviciu în mediu toxic pentru a-și putea crește copiii – a fost mamă singură – . Niciunul dintre ei nu a găsit la un anume moment al vieții lor o variantă benefică lor înșiși.

Dacă societatea are tendința de a-i condamna, mai ales pe cei doi bărbați, eu sunt de părere că ar trebui ajutați atât pentru a-și rezolva problema de sănătate dar și problema sufletească ce i-a aruncat în brațele viciului. „Asemenea altor forme de dependență, alcoolismul se manifestă mai ales în momentul în care am nevoie să umplu un gol afectiv sau interior profund, un aspect din mine care „îmi otrăvește cu adevărat existența”! (Jacques Martel)

Cum i-am ajutat:

Rezultatul: după primele 3 luni au refăcut investigațiile și, deși încă nu s-au evidențiat valori normale, măcar au fost mai bune.

Ce este important:

„Conflictul de bază al „privării de ceva”: lipsa dragostei materne sau paterne, lipsa banilor, lipsa încrederii, lipsa hranei.” – Gilbert Renaud

Individul tânjește după ceva, îi duce lipsa. Conținutul principal al emoției: lipsă, nevoie. Fiecare dintre clienții mei a trecut la un moment dat prin „lipsa respectului”:

  • doamna avea nevoie de bani pentru a-și crește copiii și a lucrat ca femeie de serviciu, cu substanțe care îi făceau rău și unde nu se simțea respectată așa cum ar fi trebuit;
  • domnul căruia i se spusese că mai are maxim un an, fusese părăsit de prima soție și cel mai dureros, fusese îndepărtat de fiul lui pe care îl adora;
  • de la celălalt dom încă nu am aflat ce-l supără, important că rezultatele la analize sunt ceva mai bune.

#ceteajutadaca ai fost diagnosticat cu gută

Cei care experimentează deja simptomele de gută știu cât de greu poate fi.

Semnele premergătoare crizei propriu-zise apar cu câteva ore înainte și sunt:

  • jenă dureroasă vagă la palparea articulației;
  • senzația de greutate într-un membru inferior;
  • nervozitate, insomnie;
  • tulburări digestive.

Criza de gută

Are sediul de obicei la degetul mare de la picior – acolo se adună de obicei cristalele de acid uric, durerea apare noaptea și crește în intensitate și devine atroce în câteva ore. Alte locuri care ar putea fi afectate sunt: genunchii, glezna, articulațiile mâinii, tendoane.

Dar ce se întâmplă în organismul persoanei înainte de a fi diagnosticată cu gută: se produce o dereglare metabolică prin care se acumulează în exces acid uric. Valoarea normală a acidului uric este de 7mg/dl la bărbați și 5,7mg/dl la femei.

Cauzele acestei dereglări sunt:

  • ereditare – atinge bărbații peste 40 de ani sau femeile după instalarea menopauzei;
  • consumul excesiv de carne, grăsimi, alcool;
  • secundar unor tratamente care determină degradarea excesivă a celulelor – de exemplu în tratamentul cu citostatice;
  • secundar unei insufieciențe renale sau abuzului de diuretice.
Zona cel mai des afectată de gută

„Acumularea de acid uric simbolizează faptul că rețin emoțiile negative care, în mod normal, ar trebui eliminate prin urină. Am nevoie de spațiul meu vital, de singurătate, dar îi las pe cei din jur să mă invadeze. … Emoțiile din acest caz sunt frustrările, decepțiile mele și neputința de a-mi afirma limitele, zona mea de intoleranță, deoarece vreau să fiu „băiat bun” sau „fată bună” în ochii celorlalți. …. Guta indică o ezitare între plăcere și datorie, iar dacă sunt ținut la pat nu mai trebuie să fac nicio alegere. ” – Jacques Martel

Tratamentul gutei

Scopul tratamentului este de a vindeca accesul de gută, de a preveni revenirea acestuia dar și de a preveni apariția complicațiilor :

  • artropatia gutoasă (acumularea de acid uric în interiorul articulațiilor și în apropierea acestora),
  • tofii gutoși (depozite de cristale urice și în alte țesuturi : pavilionul urechilor, coate, mâini),
  • complicații renale – nefropatie care poate însoți o insuficiență renală, o hipertensiune arterială,

Ca și în celelalte articole, țin să precizez că TRATAMENTUL DE BAZĂ ÎL VA INDICA EXCLUSIV MEDICUL. Sfaturile de aici sunt pentru a completa medicația. Un rol foarte important îl are DIETA.

raw meat on brown wooden chopping board
Alimente de evitat

Dieta în gută urmărește:

  • reducerea / eliminarea din alimentație a produselor care ar crește acumularea de acid uric – cacao, ciocolată, creier, sardele, fructe de mare, măruntaie (ficat, rinichi, inimă, pipote, splină, limbă, burtă de vită), carnea bogată în grăsimi sau tendoane, conservele de orice fel, aspicuri, tobă, alcoolul, sarea, fructele oleaginoase, dulciurile concentrate – bomboane, prăjituri, zahăr- etc;
  • asigurarea unei diureze abundente consumând suficientă apă – 40ml/kg corp, de preferință alcalină ,
  • utilizarea de alimente cu efect alcalinizant – fragi, căpșune, lămâi, portocale, agrișe, zmeură, anghinare, ceapă, usturoi, salată verde, dovlecei, hrean, napi, mere, ridichi, sparanghel, țelină, pătrunjel, fasole verde; ceaiuri/infuzii de ciuboțica cucului, de urzică, de cicoare etc;
  • restricție calorică pentru evitarea obezității care poate favoriza apariția crizelor de gută;
  • menținerea sănătății tubului digestiv care poate fi afectat de medicamentele antiinflamatoare necesare prin utilizarea de probiotice și enzime digestive;
  • asigurarea proteinelor din resurse vegetale: soia, ciuperci.

Suplimente indicate pentru:

Pentru ameliorarea durerilor pot fi folosite unguente antiinflamatoare sau frunze de brusture, frunze de varză zdrobite și aplicate pe articulația afectată.

Oricare ar fi tratamentul, bolnavii sunt responsabili pentru menținerea regimului alimentar, să nu întrerupă medicamentele fără aviz medical, să ducă o viață cumpătată și ordonată.

Adaptarea cuvintelor lui Jacques Martel – „Accept faptul că toate emoțiile pe care le am fac parte din ceea ce sunt și trebuie să le accept pentru a mă ajuta să înțeleg sensul pentru care există în mine. ” – la propriul limbaj poate fi de mare ajutor.

Cele mai semnificative manifestări ale autodevalorizării – probleme ale oaselor

Prima obligație este față de tine însăți. Dar dacă tu crezi că nu este așa, ești primul care consideră că nu ești valoros și acest sentiment de devalorizare poate declanșa afecțiuni ale oaselor.

Oasele sunt piese dure, rezistente care se articulează între ele pentru a constitui scheletul osos. Împreună cu mușchii și tendoanele se constituie într-un ansamblu funcțional numit aparat locomotor.

Ca semnificație, oasele reprezintă structura solidă a corpului, stâlpii săi, arborele vieții deoarece în interiorul oaselor există măduva hematogenă, locul unde organismul „fabrică” celulele sângelui. „Oasele reprezintă structura de bază, armătura fundamentală pe care este construită întraga mea ființă, suportul corpului meu emoțional. Oasele au, de asemenea, o legătură cu structura legilor și cu principiile fundamentale cu care am de-a face în fiecare zi și care sunt aplicate de autoritate (poliție, profesori, părinți etc.) pentru a mă ajuta să fiu sprijinit și a exista o ordine generală. ” – Jacques Martel.

sursa foto: „Atlas de anatomie” format PDF, editura Steaua Nordului

Dacă apare o problemă a oaselor trebuie să te întrebi în ce aspect al personalității te simți devalorizat.

De exemplu, dacă este vorba de osteoporozădegenerare, demineralizare ososasă. Această afecțiune apare la persoanele trecute de prima tinerețe și are ca expresie definitorie: „Nu mai sunt cine eram înainte”.

Dacă ești femeie, aflată la menopauză (deci nu mai poți avea copii) poți să încetinești procesul de degradare osoasă canalizându-ți energia spre ale aspecte ale vieții – aspecte care să îți evidențieze valoarea – :

  • poți fi cea mai iubită bunică, care să spună cele mai captivante povești, să gătească cele mai „super-mega-ultra-delicioase” prăjituri, cel mai „secretos” și autorizat consilier pentru nepoții tăi;
  • poți începe să înveți ceva nou, care să îți reconfirme capacitatea intelectuală și creativitatea pe care le-ai neglijat din cauza rutinei cerute de serviciu, viața de familie, obligații. Aici mai există niște avantaje: menții sănătatea creierului și câștigi respectul celor tineri când vor vedea că te descurci în domenii în care se considerau ași – bonus pentru ei – experiența ta de viață;
  • poți interacționa cu persoane de vârsta ta, să împărtășiți una alteia despre propriile întâmplări – preferabil să le rememorați doar pe cele pozitive – dacă îți este greu să alegi, gândește-te că acum povestești despre acea experiență pentru că ești destul de puternică să poți face față oricărei provocări ;
  • poți lua suplimente care să încetinească procesul; vitamina D, minerale etc.

Dacă ești bărbat, ieșit la pensie, aflat la andropauză (deci mai puțin potent) poți încetini procesul de degradare osoasă folosindu-te de punctele tale forte:

  • ai experiență de viață, ai experiență profesională – este nevoie doar să o arăți cu răbdare și înțelegere mai tinerilor tăi colaboratori;
  • poți fi cel mai grozav bunic, de la care nepoții să învețe multe jocuri, să asculte multe povești – copiii nu se nasc cu telefonul sau tableta în mână, ajung să se „refugieze” în utilizarea ei pentru că părinții nu au timp să îi învețe jocul cu mingea, cum să construiască zmeie, cum să ocrotească un animal de companie, cum să obțină performanță din practicarea unui sport -;
  • la fel ca în cazul doamnelor, învățarea de noi abilități poate crește mult încrederea în propriile forțe, în propria valoare;
  • poți lua suplimente, poți să continui să practici activitățile care să îți confirme cât ești de valoros.

Oricărei persoane afectate de osteoporoză îi este de mare ajutor să aibă răbdare cu sine, încredere în propriile forțe și curaj să privescă spre viitor.

Alte manifestări osoase ale sentimentului de devalorizare pe care îl trăiești pot fi, în funcție de vârstă sau temperament:

  • diformitatea – atunci când ești expus la anumite presiuni pe care ai impresia că numai tu trebuie să le suporți, când te înfurii pentru că nu te poți exprima liber și trebuie să te supui – . Te-ar ajuta dacă ai fi mai flexibil față de propriile principii de viață, că îți poți manifesta iubirea și altfel decât supunându-te necondiționat.
  • dislocarea oaselor – atunci când devii confuz asupra locului tău în univers, când „îți pierzi echilibrul”. Până te lămurești, poți atenua durerile cu produse care ajută la menținerea / regenerarea articulațiilor.
  • fracturile au legătură cu revolta sau reacțiile tale față de autoritate. Din experiența personală: am făcut o fractură atunci când nu am putut pleca în concediu.
  • osteomielita – o infecție a oaselor și a măduvei care are rostul de a scoate la lumină conflicte de genul: „Trăiesc furie și frustrare față de o autoritate și față de felul în care este structurată viața, de înregimentarea ei. Sau pot avea impresia că nu sunt suficient de susținut sau de sprijinit, mai ales de tatăl meu. (…..) Sunt tot timpul cu garda ridicată. Nu am încredere în mine și în cei din jurul meu” – Jacques Martel

Cancerul osos – apare când ai impresia că nu valorezi nimic, că nu ești bun de nimic. Este una dintre cele mai crunte manifestări ale devalorizării. Metastazele osoase consecutive altor cancere tot această semnificație au: „Sunt bolnav, nu mai sunt de folos nimănui, sunt o povară, nu mai am nicio valoare”.

Pentru menținerea oaselor sănătoase și funcționale este de mare ajutor:

  • să recunoști, să conștientizezi și să îți folosești calitățile proprii;
  • să înveți să exprimi ceea ce simți;
  • să ai încredere în tine și în viață;
  • să te schimbi pe tine dacă schimbarea te poate pune în valoare;
  • să te iubești suficient ca să îți regăsești libertatea de mișcare, să poți lua propriile decizii în legătură cu viața ta;

Cu ce te pot eu ajuta:

  • evaluare cu aparatul de biorezonanță ca să vedem ce dezechilibre energetice pot să îți determine autodevalorizarea;
  • terapie energetică – reduce stresul, ajută la relaxare, la creșterea flexibilității și la conștientizare;
  • schemă cu produse naturiste care să susțină organismul până când înveți să te iubești pe tine.

Care sunt consecințele deficitului de magneziu în organism și cum poți combate aceasta

Cred că ai văzut și tu cât de multe reclame sunt la produsele cu magneziu. Majoritatea se referă la faptul că cei care au deficit de acest mineral în organism sunt iritabili, au crampe musculare, le este greu să își controleze reacțiile. De fapt aceste simptome reprezintă doar „vârful aisbergului”.

grayscale photo of woman with silver nose ring

Rolul magneziului în organism

Magneziul este indispensabil organismului deoarece intervine în:

  • metabolismul glucidelor, lipidelor și proteinelor – de aceea este necesar pentru prevenirea steatozei hepatice, a diabetului, a dislipidemiilor. Dar poate fi util un aport suplimentar și atunci când aceste afecțiuni deja s-au declanșat.
  • funcționarea optimă a musculaturii – sportivii sunt cei care au întotdeauna nevoie de magneziu în plus.
  • coagularea sângelui – împiedică formarea de cheaguri (trombi) – celor cu varice le este de folos dacă au grijă să nu ajungă la deficit.
  • fabricarea și utilizarea corespunzătoare a enzimelor,
  • menținerea echilibrului electrolitic,
  • neutralizarea substanțelor toxice din organism – precum plumbul și cadmiul.
  • transmiterea normală a impulsurilor între fibrele nervoase.

Simptomele deficitului de magneziu

Având așa multe roluri în organism – intervine în desfășurarea a peste 300 de funcții – este de înțeles de ce deficitul de magneziu dă așa multe categorii de simptome:

  • neuropsihice: iritabilitate, anxietate, apatie, atacuri de panică, halucinații, stare de oboseală, insomnii.
  • neuromotorii: tremor, parestezii (amorțeli, furnicături), crampe și spasme musculare,
  • digestive: lipsa poftei de mâncare, grețuri, vărsături, spasme la nivelul tubului digestiv, constipație,
  • cardio-vasculare: palpitații, hipertensiune arterială,
  • respiratorii – crize de astm,
  • urinare – spasme ale vezicii urinare, colici renale deoarece predispune la formarea de pietre la rinichi,
  • ale aparatului reproducător:
    • la bărbați infertilitate,
    • la femei: dureri menstruale, risc de naștere prematură,
  • la copii: impulsivitate, oboseală, tulburări de concentrare și memorie,

Cauzele deficitului de magneziu

raw meat on brown wooden chopping board

Sursa cea mai importantă de magneziu pentru organismul tău o reprezintă o alimentație echilibrată. Dacă preferi :

  • carnea în locul legumelor verzi,
  • dulciurile rafinate în locul fructelor,
  • cafeaua și alcoolul în locul odihnei

categoric acest mineral îți va lipsi.

Consecințele resimțite de tine sunt cele enumerate mai sus, iar cele constatate de medic – atunci când vei face investigații – vor fi: colesterol și trigliceride crescute, rezistență la insulină (predispoziție la diabet), tulburări ale funcționării glandelor suprarenale.

Alte motive care duc la scăderea nivelului de magneziu sunt:

  • nivel ridicat de stres ,
  • utilizarea de anticoncepționale,
  • afecțiuni ale tubului digestiv care împiedică absorbția,
  • utilizarea de diuretice – la cei cu hipertensiune arterială, de exemplu,
  • transpirația în exces – pe timp de caniculă, sau activități fizice intense, sau unele afecțiuni endocrine.

Surse de magneziu

Cea mai bună sursă de a rezolva dezechilibrul este alimentația.

Legumele verzi (fasole verde, spanac, brocoli) sunt foarte bune surse de magneziu datorită moleculelor de clorofilă ce conțin acest mineral. Mazărea, fasolea, lintea reprezintă și sursă de magneziu dar și de proteine.

Semințele de dovleac, cele de in, de susan , semințele crude floarea soarelui aduc și minerale dar și grăsimi sănătoase pentru organism.

Cerealele integrale (tărâțe, grâu germinat, orez brun) = sursă de minerale, proteine, glucide benefice dar și fibre necesare unei digestii optime.

Fructele care asigură aportul necesar de magneziu sunt: caise, avocado, banane, migdalele, nucile, căpșunile. Consumul lor prezintă și avantajul de a ne acoperi necesarul de carbohidrați evitând dulciurile rafinate.

Un rol aparte îl are cacaoa. Că o consumi ca băutură caldă, sau ciocolată amăruie, sau „buline” , întotdeauna te ajută să faci față cu brio la solicitări.

Suplimente cu magneziu:

Ce îți propun eu:

Dacă ai vreunul din simptomele sau afecțiunile menționate în articol, ia legătura cu un medic sau cu un terapeut, fă investigații (eu te pot ajuta cu o evaluare cu aparatul de biorezonanță) și caută soluții. Lasă-mi într-un comentariu o descriere cu ceea ce te supără pe tine și te ajut să găsești soluția.

La ce te ajută o ședință cu aparatul de biorezonanță? Cu ce te pot ajuta eu, ca terapeut, folosind aparatul de biorezonanță?

În ultima vreme cred că ai tot auzit / citit despre aparatul de birezonanță, de terapie sau evaluare cu acest aparat. Părerile despre beneficiile unor astfel de ședințe sunt împărțite – și este foarte bine să fie așa, fiecare dintre noi are dreptul la propria opinie și la propriile experiențe.

Cu ajutorul sistemului – aparatul SCIO, electrozii, laptopul conectat la aparat, programul din laptop unde apar interpretările datelor culese prin intermediul electrozilor – , al întrebărilor pe care le pun clientului conectat, al cunoștințelor acumulate la cursurile efectuate până acum, eu, ca terapeut, aflu unde sunt dezechilibrele energetice în corpul persoanei conectate.

Cum se întâmplă asta? Fiecare particulă din acest univers, oricât de mică ar fi, are propria vibrație – semnale electromagnetice care pot fi preluate. Creatorii aparatului și ai programului au studiat și au aflat care sunt particularitățile acestor semnale pentru mai multe organisme, care sunt limitele normale și care este semnificațiile semnalelor diferite de cele normale.

Când ceva anormal se întâmplă în organismul tău, se modifică răspunsul electrofiziologic și astfel aparatul „află” ce dezechilibru s-a produs.

Din acest moment, intervin cunoștințele mele: voi interpreta, din punct de vedere medical, informațiile pe care mi le dă aparatul și, în funcție de cât de profund este dezechilibrul constatat pot oferi:

  • recomandări de stil de viață (renunțarea la obiceiuri nocive, de exemplu), alimentație, mișcare;
  • recomandări pentru a se adresa unor medici specialiști în vederea efectuării unor investigații clasice – analize la sânge, de exemplu;
  • terapie energetică pentru reducerea stresului, pentru activarea unor mecanisme proprii de vindecare.

Nu vor exista două ședințe identice, chiar dacă este conectată la aparat aceeași persoană. În fiecare secundă în organismul nostru pot fi modificări biochimice care conduc la modificări electromagnetice.

Și, după cum spuneam la început, părerile asupra acestui tip de investigație sunt pro și contra. Din acest motiv, prefer să primesc la cabinet persoane care au aflat despre mine de la alți clienți, cei care au fost mulțumiți de serviciile oferite sigur vor povesti și altora.

Cu dragoste de oameni, conștiință și responsabilitate, îi rog pe cei care au ajuns deja la mine la cabinet, să scrie într-un comentariu ce părere au despre experiența trăită când mi-au fost clienți!

Iată de ce ai nevoie ca să nu fie nevoie ca ai tăi copii, mai ales cei mici, să întrerupă școala sau grădinița

Sunt sensibili, știu, și ai mei au fost…

Se întâlnesc cu mulți alți copii care vin din medii diferite, care au atitudini diferite, dar care au aceleași doruri, deși nu știu să exprime – dor de mama sau bunica, dor de jucăria preferată, dor de păturica sau perna cu parfum specific…

Sunt speriați pentru că vor sta câteva ore fără părinți, sau fără bunici, vor fi în alt mediu, cu alte mobile, cu alte jucării.

Alimentele, chiar dacă sunt de calitate, nu sunt întotdeauna cele cu care s-a obișnuit. Au gust bun, dar nu e gustul de acasă.

Se va simți singur sau singură în mulțime și îi va fi greu să se adapteze.

Copilul nu știe că această experiență îl pregătește pentru viață, că este primul pas spre ce va fi, că îi ușurează interacțiunea cu alți oameni . Copilul știe că acum îi este greu și asta îl și face mai sensibil la tot felul de îmbolnăviri.

Și are nevoie de ajutor.

Cadrele didactice oferă partea lor de ajutor.

Familia, în puținul timp pe care îl mai are, trebuie să ofere maximul de iubire: mulți pupici, îmbrățișări, măcar câteva clipe să vă jucați împreună, asigurări că vor fi întotdeauna aproape pentru susținere, să vă păstrați câteva momente din rutina anterioară începerii anului școlar. Foarte important: nu mai multe dulciuri, nu mai multe jucării ci doar iubire.

Și pe lângă iubire, sunt utile și suplimente cu vitamina C și vitamina D, cu zinc, cu echinacea, probiotice, imunomodulatoare.

Tu cu ce îți ajuți copilul să se adapteze la școală sau grădiniță?

P.S. Pentru că va folosi mai mult decât de obicei device – urile, este bine să îi ocrotiți de electrosmog.