Cat de utile ne sunt unele repere?

rainbows-wallpaper-12Sunt abonată la mai multe site-uri care îmi trimit informaţii despre “de toate pentru toţi”…

Am remarcat o mulţime de “studii” care ne învaţa cum să mergem, să mâncăm, să ne îmbrăcăm, să ne iubim,   să călătorim etc. în funcţie de zodie, de data naşterii, de mai ştiu eu ce “repere”..

Dar nici un studiu nu se referă la noi înşine. Noi ne suntem propriul reper. Reacţia noastră la ceea ce se petrece în jurul nostru atrage întâmplările din viaţa noastră.

Dacă avem încredere în noi înşine, avem parte de ceea ce ne dorim noi, dacă ne bizuim pe ceea ce ne spun alţii, beneficiem de ceea ce-şi doresc ceilalţi.

Aţi observat că predicţiile zodiacale aflate din surse diferite sunt total diferite?  Dacă le luăm in consideraţie pe cele care “ne zic de bine” rezultatele sunt bune, dacă le luăm ca reper pe cele care “ne zic de rău”,  ziua e marcată de ghinioane. În concluzie, ceea ce credem noi se întâmplă, suntem optimişti avem succes, suntem pesimişti nu-l avem.

Am cunoscut pe cineva care a luat la rând zodiacele, ghicitorile în cafea, în bobi, în cărţi..

Una dintre aceste “clarvăzătoare” i-a spus că nu-i este menit să aibă succes în dragoste, să aibă copii, să i se poarte numele. Din acel moment, subconştientul omului a luat de bună ce i s-a zis, şi-a limitat încrederea, şi-a reprogramat viaţa şi a găsit cusururi femeilor care ar fi putut intra în viaţa lui, a acceptat totuşi una care din motive biologice nu mai putea da nastere la copii, ca mai apoi să susţină că a respectat cele ce-i erau destinate, aşa cum fusese deja avertizat de  clarvăzătoare.

Voi ce credeţi, dacă nu i-ar fi dat crezare, tot aşa i s-ar fi întămplat?

Părerea mea e că nu, o aştept pe a voastră.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.