Conform DEX, aracul e un par lung si subtire, folosit pentru sustinerea vitei de vie sau a unor plante agatatoare. Denumirea lui poate varia, se poate numi harac, sau harag, in functie de zona geografica. Esential este ce face aracul, sustine ceva – o planta. Acea planta ar creste si fara el, dar nu s-ar dezvolta armonios, nu ar oferi tot ce are de oferit daca nu ar exista aracul. Fara planta nici parul nu si-ar gasi utilitatea, ar mai fi bun sa bati pe cineva, dar e o perspectiva negativa si niciodata agreata. Perspectivele pozitive sunt intotdeauna de ales. Avem “simbioza”, avem justificarea ei, mai exista ceva: rafia sau altfel de fire cu care este legata planta de arac si interventia umana, cel care face operatiunea si obtine foloasele din aceasta asociere.
Cum mi-a venit ideea? Am vrut sa fac o comparatie intre fiintele umane si plante. Uneori noi reprezentam aracul, alteori planta. Suntem pusi in legatura de divinitate cu ajutorul sentimentelor. E nevoie de mai multe fire – incredere, iubire, sinceritate, empatie, respect. Fiecare dintre noi tebuie sa-si indeplineasca rolul in relatie. Ceea ce noi putem face in plus, spre deosebire de plante, e ca putem sa ne inversam rolurile temporar, in functie de necesitati. Putem fi planta care ofera ceva societatii, putem fi arac care sa sprijine. Tot un avantaj ar fi si acela ca putem coexista simultan, in stadiu de planta sau arac, cu alti “araci” sau alte “plante” si cu alte fire conexe.
Deja m-am complicat.. Ce vreau de fapt sa evidentiez:
nimeni nu trebuie sa fie singur;
nimeni nu e singur chiar daca astfel crede, ar trebui sa-si caute mai perseverent “capetele de echilibru”;
fiecare dintre noi are un rost de care suntem mai mult sau mai putin constienti, pe care il apreciem mai mult sau mai putin. Daca avem impresia ca menirea noastra e alta decat ceea ce facem, nu ne impiedica nimeni sa aflam ce-i mai bine pentru noi insine si sa indeplinim acel lucru;
numai daca oferi vei primi, chiar daca unii au senzatia ca li se cuvine totul, s-ar putea sa “returneze” avantajele cu dobanda si in circumstante pe care sa nu le agreeze;
exista Cineva care vrea permanent sa ne arate ca suntem utili pe pamant, dar unii dintre noi se incapataneaza sa nege acest lucru si sa se autovictimizeze.
fiecare dintre noi poate fi inlocuit, asa ca e nevoie sa ne asumam responsabilitatile posturii in care ne aflam (ne-ar ajuta sa descoperim si daca acesta este sau nu rostul nostru).
Va avertizez ca sunt implicata in intamplarile ce urmeaza doar ca simplu observator. S-a internat intr-o dimineata o doamna insarcinata, avea tensiunea foarte mare, la 41 de ani e semn de risc major. Pentru medicii nostri, din Focsani, pacienta era complet necunoscuta, desi e concetateana de-a noastra. Are o pozitie sociala si financiara care-i permite multe. Trecand peste faptul ca mi s-a parut o atitudine plina de snobism, doamna se luase in evidenta la Bucuresti. Medicii focsaneni sunt considerati de dansa incompetenti. Dar se pare ca tot la acestia a ajuns..
Trec peste rautati… A ajuns la spital, starea ei se deteriora vizibil, s-a intrat in sala de operatie, a adus pe lume un baietel frumos si sanatos…
Dar lucrurile nu s-au oprit aici. Organismul ei nu mai reactiona deloc asa cum trebuia. I s-a declansat sindromul Hellp ( pentru necunoscatori, in timpul nasterii apare cresterea tensiunii arteriale, deteriorarea functionarii ficatului, tulburari de coagulare, in cateva ore pacienta poate muri datorita sangerarii exagerate). Inca nu se stie mecanismul acestui cumplit sindrom, altfel s-ar face ceva din timpul sarcinii ca sa se previna.
Pentru a mai reduce din caile de sangerare s-a mai intrat o data in sala de operatie cu ea si s-a continuat lupta cu acel cumplit sindrom: perfuzii, transfuzii, analize din ora in ora care scoteau in evidenta deteriorarea hepatica grava… si tratamente… un medicament mai nou, foarte costisitor, in jur de 100 000 ron flaconul… A primit 13 astfel de flacoane si a fost salvata.
A fost o lupta de 48 de ore, neincetata.. Apoi si-a revenit, a iesit din coma, a capatat glas si s-a suparat ca e prea des consultata. Concluzia o trageti singuri.
De fapt articolul l-am mai postat si dintr-un alt motiv. Unde era presa acum cand se dadea lupta pe viata si pe moarte si a fost si castigata? Daca, Doamne fereste, femeia ar fi murit, si s-ar fi putut intampla asta fara sa fi fost vina cuiva, nu i-ar mai fi spalat nici apele tuturor fluviilor pe medicii vranceni, dar acum? Nu e interesant de stiut? Succesele nu aduc rating? Sau numai la vesti proaste pot ei interpreta cum vor rezultatele, in ignoranta lor orice argument e inutil… Mi-am adus aminte ce scandal au scos cand un copil cu foarte multe malformatii ale organelor interne s-a stins imediat ce a fost nascut. Au publicat fragmente din examenul anatomo-patologic, numai ce le-a convenit, ca acel copil s-a nascut viu, dar nu si ca malformatiile acelui copil erau incompatibile cu viata. Au tarat in noroi numele unui medic de exceptie fara sa se informeze macar daca ceea ce publica ei era corect. Vin mereu cu argumentul ca populatia are dreptul sa stie adevarul, dar ofera doar franturi de adevar. In alta situatie s-au suparat pe tatal disperat al unui bebelus bolnav care le-a interzis sa publice vreun cuvant despre puiul lui in ziar. Bineinteles ca nu l-au ascultat, au intrat cu bocancii in viata omului…
Iar acum tac chitic. Victoriile nu-s importante, populatia nu are dreptul sa stie ca si la Focsani sunt medici cu un profesionalism ridicat.
Problema este cred eu ca se face acelasi lucru peste tot in presa, nu numai in cea vranceana…. Dar asta ar fi alta poveste pentru care nu m-am documentat suficient.
Am fost martora unui miracol…. Nu am prea multe cuvinte la indemana, emotiile se descriu mai greu. Lucrez la spital. Astazi a adus ambulanta un copil , o fetita un pic mai mare de patru ani. Avea gulerul cervical si colega de la serviciul de urgenta a reactionat rapid: copil cu traumatism. A aparut la cateva minute un tata disperat, insotit de cativa prieteni care incercau sa-l consoleze. De la el s-a putut afla in ce consta traumatismul. Ambii parinti au trebuit sa plece la lucru. Au sunat pe cineva care trebuia sa ramana cu fetita acasa si persoana respectiva le-a spus sa plece fara grija ca ajunge in cinci minute. Se pare ca aceste cinci minute tin cat o viata de om. Abia ajunsesera parintii in fata blocului, ca odorul lor a si aparut la fereastra de la etajul patru strigand: “Mami, nu pleca!” In secundele urmatoare corpul ei era pe sol. S-a ridicat imediat plangand. In cadere a avut cateva “obstacole” – crengile unor copaci de langa bloc. Mana divina si existenta acestora i-au salvat viata. A fost adusa totusi la spital. S-au facut ecografii, radiografii.. Incredibil.. Toate organele sunt aparent in ordine. A ramas peste noapte sub supravegherea personalului medical. Parintii si ea sunt, probabil, inca in stare de soc. Dar fetita cu chip de ingeras traieste. Acesta a fost miracolul!
Intr-un tren, controlorul examineaza biletul unui calator.
– Dar biletul dumneavoastra nu va da dreptul sa va urcati intr-un rapid.
– Bine, spune calatorul, aveti atunci amabilitatea si intrebati mecanicul daca poate sa incetineasca mersul.
Invatatorul:
– Cand eu spun: ploua, ce timp este?
– Un timp urat, raspunde elevul.
Ionescu ii povesteste unui prieten:
– Slava domnului! Am reusit sa imi marit toate cele trei fete. Ramane sa scap si de nevasta si fericirea familiei e asigurata!
Daca prostia n-are leac, probabil cei destepti nu-si bat capul sa descopere microbul.
Daca minciuna are picioare scurte, probabil ca girafa nu minte.
– Termina, vecine, termina odata! De un sfert de ora suni la usa dumitale!
– Si ce, n-am voie sa vad daca sunt acasa?
Pesimistul vede in fluturi omizi, optimistul vede in omizi fluturi, ceilalti vad si una si alta.
– Soacra mea numai o singura data a venit la noi dupa nunta.
– Atunci esti un om fericit!
– Da, insa de atunci nu a mai plecat.
Pacientul intreaba medicul daca fumatul influenteaza gandirea.
– Deloc, raspunde medicul, deoarece acela care gandeste catusi de putin, nu fumeaza.
Vi se pare ca este din ce in ce mai greu… Inca nu v-ati destresat desi ati incercat sa schimbati atitudinea. Haideti sa fim perseverenti, realizarea unui lucru e foarte importanta, altfel nici nu ne-ar crea stres, si noi nu am scapat de emotiile adiacente. Riscam sa ratam pe ultima suta de metri? Ne permitem asta? Trebuie sa ne detasam, trebuie sa ne relaxam.
Simplul refuz de a reactiona imediat la stres il poate dezamorsa. Ne oprim si ne relaxam macar cateva secunde inainte de a reactiona la intreruperi de rutina survenite in cursul zilei – schimbam radical modul in care traim stresul. Numaram pana la zece, inspiram profund si apoi infruntam problema! Cand expiram deja ne simtim stapani pe situatie. Oprirea deliberata este un tranchilizant instantaneu.
Un peisaj indepartat asupra caruia sa ne aruncam ochii inainte de confruntare ne poate detasa de problema cauzatoare de stres. Doar cateva secunde priviti in alta parte, ochii se relaxeaza, organismul are tendinta de a-i urma.
Daca luati o oala de pe aragaz, nu mai fierbe. Parasirea teatrului actiunii, pentru foarte scurt timp chiar, ne poate oferi o noua perspectiva.
Cand suntem stresati, pulsul o ia la goana si respiratia se accelereaza. Medicina orientala ne invata ca putem controla sistemul nervos autonom si reactiile sale. Un exemplu este respiratia. Ne impunem sa respiram incet si complet si modificam reactia pe care organismul o are in mod automat la stres. Aceasta activitate simpla poate incetini ritmul batailor inimii si aduce oxigen catre creier si muschi, ceea ce relaxeaza tensiunea si convinge organismul ca stesul a trecut, indiferent daca este asa sau nu. Modul corect de a respira este cel abdominal – in care ne simtim stomacul dilatandu-se atunci cand inspiram si contractandu-se la expirare. Desi exista multe tehnici de respiratie folosite la calmarea mintii, recomandabila pentru inceput este respiratia “so hum”. Inspiram adanc si articulam “sooooooo”, apoi expiram incet pe “hummmmm”, retragandu-ne stomacul cat mai mult. Respirand usor, complet si calm, la primul semn de stres ne putem schimba atitudinea – si viata – pentru totdeauna. Daca respiram profund si repede ne hiperventilam, eliminam o cantitate excesiva de bioxid de carbon si rupem echilibrul acido-bazic din sange, provocandu-ne ameteli, furnicaturi si spasme ale mainilor, picioarelor, maxilarelor.
Fiecare emotie o resimtim ca o manifestare fizica. Incordarea muschilor maxilarului si ai umerilor este o reactie obisnuita la stres. In chip ideal , am prefera sa eliminam cauzele stresului si nu simptomele. Insa deseori, neputand ajunge la sursa stresului, trebuie sa avem o reactie fata de el. Daca ne intindem muschii, lasam coloana vertebrala mobila, ne vom simti mai bine, vom fi mai sanatosi si mai longevivi.
Fiecaruia dintre noi ni se incordeaza anumiti muschi cand suntem supusi stresului ( de obicei cei de la ceafa si in zona superioara a spatelui). E bine sa ni-i identificam si sa-i masam, cateva minute inainte de a incepe confruntarea cu elementul stresant.
Masarea tamplelor actioneaza indirect, mecanismul de functionare e cel corespunzator presopuncturii – masam nervii de la tample si relaxam muschii din alta zona, in special cei situati la gat.
O baie fierbinte inhiba reactia la stres prin refacerea circulatiei catre extremitati (intoteaduna redusa cand ne crispam), convingand organismul ca se poate relaxa. La serviciu, tinem mainile sub un suvoi de apa calda si tensiunea incepe sa se scurga cu suvoiul.
Exercitiul fizic, efortul fizic, dansul… ajuta la relaxare prin activarea circulatiei.
Antidotul stresului = muzica de relaxare. Aceasta se alege in functie de temperamentul fiecaruia. Atentie la manele! Relaxeaza prin spalarea creierului. Vrem sa fim relaxati si inteligenti! Muzica este un instrument deosebit de puternic in lupta cu stresul.
M-am informat de la cei mai întelepți decăt mine și am găsit metode de a ne feri de efectele nocive ale stresului. Felul în care reacționezi este determinat de faptul în care privești stresul respectiv.
Uitați-vă la oamenii din montagne-russes. Unii stau în spate, cu ochii închiși, cu dinții strânși. De-abia așteaptă să ia sfârșit chinul și să ajungă iar pe pământ solid. În față sunt avizii, căutătorii de senzații tari, care savurează fiecare peisaj abrupt și sunt nerăbdători să se urce încă o dată, în următoarea tură. La mijloc se află cei care par nonșalanți, chiar plictisiți. Toți trăiesc aceeași experiență – o tură în montagne-russes – însă reacționează foarte diferit la ea: stres rău, stres bun și lipsa stresului.
Cuvântul chinez pentru criză este wuji – două caractere care separat înseamnă “primejdie” și “ocazie”. Orice problemă cu care ne confruntăm în viață poate fi abordată în acest fel, ca o șansă de a arăta că suntem capabili să-i facem față. Schimbându-vă felul de a gândi – privind o sarcină dificilă la lucru ca pe o șansă de a va îmbunătăți aptitudinile, de pildă – vă puteți schimba o viață de stres și disconfort într-una de provocări și senzații.
Într-un moment de tensiune, orice vă poate ajuta să vă schimbați pe loc perspectiva este util. E nevoie de ceva care să vă distragă, să rupă șirul gândurilor care pot produce stresul. Gândiți-vă la altceva, oricare gănd ce va poate îndepărta de la cel stresant este benefic pentru a vedea lucrurile din alt unghi.
Reamintiți-vă de o realizare trecută, de un succes anterior. Gândirea pozitivă o metodă excelentă atunci când vă simțiți nesiguri. Cum ați reușit o dată, puteți reuți iar, stă în puterea dumneavoastră.
Dacă vă poate relaxa gândul la concediu, luați-vă o vacanță în gând!
Afirmații de genul: ” Pot face față situației”; “Știu ce am de făcut în situația asta” vă pot îndepărta de reflexul animalic la stres, alimentat cu adrenalina, “frică-fugă-forța” (respirație rapidă, gură uscatăa, mâini reci sau transpirate, palpitații, o agitație a intestinelor) și puteți obține o reacție a intelectului, acea parte a dumneavoastră care poate face față cu adevărat la stres. În plus, aceste afirmații, vă dau sentimentul de încredere în propria persoană și vă ajută să vă liniștiți.
Tot mai alarmante sondaje ne informeaza ca numarul persoanelor angajate este mult mai mic decat al pensioanrilor. Deci acei oameni care au muncit o viata, 30-40 de ani, ar fi indicat, conform opiniei dragilor nostri politicieni, sa dispara, ca sa nu fie suprasolicitat bugetul.
Tot in acelasi scop ar trebui si bugetarii sa lucreze fara plata ( Atentie! Nu vor fi afectati bugetarii politicieni! Parlamentarii au renuntat o luna la salariu, sau macar asa s-au laudat, dar sa nu credeti ca in acest rastimp se vor ocupa de problemele tarii…)
Dar nu-i deloc suprasolicitat bugetul de acei votanti care nu sunt angajati nicaieri si nici nu vor sa fie angajati. Ce interes au? Oficial sunt “cazuri sociale”. Alta grija decat sa voteze si sa se inmulteasca pentru a primi alocatii marite si adaus la ajutorul social nu au.
Nu toti beneficiarii de ajutor social fac parte din aceasta categorie. Multi chiar isi cauta un loc de munca, dar boala, varsta, ii face incompatibili cu implinirea acestei dorinte.
Majoritatea insa e reprezentata de cei care stiu doar drumul pana la carciuma, la primarie dupa bani, acasa pentru a contribui la cresterea natalitatii. Ei, desi sunt apti de munca, dar nu o practica, nu-s o povara pentru buget. Bietii pensionari sunt.
Nu m-ar deranja atat de tare acest lucru daca macar si-ar ingriji copiii. Nu se intampla asa ceva. Bietii de ei sunt ocrotiti cu sarg pana cand implinesc doi ani ( cat timp e alocatia de 200 lei pe luna), apoi sunt ori neglijati, ori trimisi la cersit, ori lasati in grija statului, sau, mai grav, fetitele folosite de la 10 ani pentru procreere.
Nici o persoana dintre cele apartinand acestei categorii nu are interesul sa-si trimita odraslele la scoala, desi ceva facilitati li s-au creat. De ce ar face-o? Sunt constienti ca, daca ar avea cateva clase, vor putea sa se angajeze, vor deveni platitori de impozite.. Ar fi o tragedie, nu se poate, nu au cum sa se coboare la statutul de om care munceste sa se intretina!
S-au organizat burse ale locurilor de munca si pentru ei (poate mai putin anul acesta, din cauza crizei economice). Credeti ca s-a grabit vreunul sa se angajeze? Exclus! Munca-i pentru fraieri, nu pentru oameni de valoarea lor.
Intrebare pentru politicieni: daca populatia platitoare de impozite scade iar cea beneficiara de ajutor social creste, chiar daca veti fi votati, din ce visterie veti mai putea fura?
Toţi suntem mai mult sau mai puţin expuşi… serviciul, şcoala, mondenităţile etc.. toate ne solicită. Uneori avem impresia că 24 de ore nu-s de-ajuns pentru tot ce avem de făcut, că dormind pierdem timpul. Tot păstrând acest ritm, clacăm la un moment dat, ne îmbolnăvim, dormim şi apoi avem procese de conştiinţă. Soluţia? Am să vă dezamăgesc, nu există soluţie universal valabilă. Trebuie fiecare dintre noi să se gândească la o rezolvare.
Cu permisiunea dumneavoastră aş avea nişte propuneri, cei interesaţi le pot adapta în funcţie de particularităţile propriei persoane şi nivelul de solicitare de care are parte.
ORGANIZARE:
Faceti incalzirea! 15 minute zilnic, numai ale dumneavoastră, va ajută să evitaţi începerea zilei zorit şi gata obosit.
Nu săriţi peste micul dejun! Acesta trebuie sa conţina 3 feluri de nutrienţi – carbohidraţi, proteine şi grăsimi (cereale integrale – sursă de carbohidraţi -, cu iaurt – sursa de proteină şi grăsimi; sau pâine integrală, brânza şi ou). Prânzul ar trebui să fie la fel de consitent, iar cina de preferinţă frugală.
Întocmiţi un plan al zilei!… şi respectaţi-l. Nu lăsaţi obişnuinţa să vă conducă, iar planul trebuie să fie raţional, echilibrat, să nu vă depăşească posibilităţile, pentru că poate apărea sentimentul de frustrare.
Atacaţi miezul problemei! Dacă aveţi o problemă acasă sau la serviciu, încercaţi să o rezolvaţi prioritar, sau, dacă nu-i găsiţi soluţia, ignoraţi-o un timp până găsiţi “calea” de rezolvare.
Evitaţi să priviţi la televizor! Cititul e mult mai energizant!
Exerciţiul fizic întăreşte cu adevărat tonusul! 30 de minute pe zi de mers pe jos vă face sigur bine! De exemplu: mergeți pe jos de acasă la serviciu și invers! Dar aveti grijă, ascultaţi-vă trupul, dacă aţi obosit e mai bine să faceţi o pauză decât să insistaţi într-o activitate.
Nu faceţi mai multe lucruri deodată! E ideal să vă faceţi o listă de priorităţi şi să le rezolvaţi pe rând. Organismul nostru are limite ce trebuiesc respectate.
SUPLIMENTE:
Luaţi una pe zi! “Lipsa unei nutriţii corecte poate genera oboseala, iar un supliment de multivitamine sau multiminerale poate completa dieta cu nutrienţii lipsa. Nu vă aşteptaţi ca dintr-o vitamină sa obţineti energia instantaneu.” (de la doctori citire). Dacă viaţa de zi cu zi dă senzaţia de oboseală prelungită şi vă simtiţi scos din circulaţie, încercaţi:
Deprindeţi-vă organismul să vă spună ce oră este! Ritmurile circadiene acţionează ca ceasornice interioare ale organismului, ridicându-ne şi coborându-ne tensiunea şi temeperatura corpului în momente diferite pe parcursul unei zile. Această acţiune chimică provoacă oscilaţiile prin care treceţi – de la starea de alertă până la încetineala mintală şi fizică. Dr Wiliam Fink, specialist în fiziologia exerciţiilor fizice, sugerează modificarea obiceiurilor în aşa fel încât, din punct de vedere practic, să se încadreze cât mai bine în ritmul circadian personal. Vă puteţi verifica şi conştientiza tonusul la anumite ore, şi să vă adaptaţi activităţile în funcţie de acesta.
Renunţaţi la fumat şi la alte dependenţe dăunătoare (alcool, medicamente)! Rezultatele pozitive nu se vor vedea imediat, dar trebuie să perseveraţi! De mare ajutor informațiile de aici!
Învăţaţi să spuneţi nu! Toată lumea ştie că sunteţi o persoană cumsecade, asta nu înseamnă că trebuie să rezolvaţi problemele tuturor, aveţi limite pe care ceilalţi trebuie să le înţeleagă şi să le respecte.
Aveti grijă cu greutatea!
Nu dormiţi mai mult de 8 ore zilnic! Dar nici mai puţin, sau la ore nepotrivite. evitati pe cât posibil să transformaţi nopţile în zile!
Respiraţi eficient! Pentru o mai bună oxigenare a plămânilor şi implicit a organismului e indicată o expiraţie prelungită urmată de o inspiraţie profunda, are efect energizant. Deficitul de oxigen îl mai putem compensa cu OxyMaxsau Low Deuterium OxyCrystal
Coloraţi-vă lumea, ascultaţi muzică, redirecţionaţi-vă emoţiile puternice neproductive în activităţi solicitante (dar necesare)!
Beţi lichide! Deshidratarea poate produce oboseală prin menţinerea unei toxicităţi crescute în ţesuturi, în plus, majoritatea proceselor fiziologice din organism se produc în prezenţa apei.
Dacă ceva vă face să vă simţiţi bine, continuati!
Feriţi-vă de rutină!
Gândiţi productiv! Aveţi încredere în propria persoană şi alegeţi-vă o motivaţie pentru care trebuie să continuaţi activităţile, chiar şi cele mai solicitante. Dați o semnificație benefică provocărilor! De exemplu: „plouă afară, nu mai pot face mișcare” versus „ plouă afară, dar pelerina mea de ploaie este nouă și mă va proteja”
Spor la lucru!
P.S. O soluție naturală #boostUp – îmbunătățește memoria, reduce anxietatea, energizează, ajută la refacerea organismului în timpul sau după perioade mari de suprasolicitare și stres.
Ce obtinem gratuit nu-i pretuit, sau de haram a venit, de haram se duce… Sunt doar niste ziceri care-si gasesc confirmarea in experienta. Speram in castiguri fabuloase la loto, in venituri mari cu munca putina…. Unora ni se intampla si suntem invidiati pentru aceasta. Tot din experienta am ajuns la concluzia ca nu e bine sa invidiem pe cineva, sau nu orice tinta a invidiei noastre chiar merita. Nu avem de unde sti cand si cum isi va “plati ” norocul. Nu exista om pe deplin fericit, unii au bani, altii au liniste sufleteasca, altii au o familie iubitoare.. Pana si cei care aparent trec dintr-un ghinion intr-altul au ceva – capacitatea de a supravietui incercarilor. Cred ca de fapt ei sunt cei mai norocosi, stiu sau pot iesi oricand din impas.
Banii nu aduc fericirea!.. Dar contribuie la obtinerea ei, desi , sunt asa multe lucruri care nu se pot cumpara… Nu poti cumpara sanatate, ci mijloacele de a ajunge la sanatate sau de a te mentine sanatos. Nu poti cumpara iubire…. Dar poti cumpara iluzia ei si uneori, daca nu vrei prea mult, se poate trai si asa. Nu poti cumpara timp, dar unii cer sa fie platiti ca iti pun la dispozitie timpul lor sa stea de vorba cu tine.
Banii si obiectiile nu fac casa buna, exceptie carcotasii de la “Prima” care posibil sa castige binisor pentru ca au permanent ceva de obiectat. Poate depinde si de stilul fiecaruia. Mai castiga si altceva, dusmani… si pe acestia chiar nu si-i doreste nimeni. Mi-am mai adus aminte o “zicere”, nu am retinut sursa, dar se pare ca valoarea unei persoane se poate masura si in functie de numarul si calibrul dusmanilor. Cred ca par malitioasa, dar probabil de aceea manelistii se descurca asa bine.
Cu ce ma ajuta o fapta buna?.. dar cu ce ma ajuta o fapta rea? Aici ar mai fi de discutat, daca am constiinta, o fapta rea, chiar neintentionata, ma macina pana la epuizare. Daca nu am constiinta, mi se intampla acest lucru la faptele “bune”.
Am auzit, de curand, pe cineva zicand: “Natura distruge omul!”. Eram in trecere, asa ca mi-a scapat contextul. Dar luand in consideratie doar aceasta expresie, as zice ca pana acum a fost cam invers, omul a distrus natura (exces de industrializare, defrisari de hectare de padure in timp record). Acum i-a venit si randul ei sa se “razbune” : dereglari de clima, furtuni devastatoare, deserturi in expansiune. Si uite-asa i-am dat dreptate necunoscutului.
“Vorba multa saracia omului”, sau pe sleau, ” Ia mai taci si vezi-ti de treaba!” Ma conformez si va doresc zile frumoase, cu cat mai putine ghinioane.
Ne-ar lăsa și răgazul de a reanaliza acțiunile noastre și consecințele acestora, ca apoi să le luăm de la capăt ca în jocurile video… Sau și-ar marca trecerea mai puțin evident…
Am constatat că, odată cu înaintarea în vârstă devenim blazați, din ce în ce mai puține lucruri ne mai impresionează, avem tendințe ușor egoiste, parcă noi am fi cei mai importanți, parcă numai ale noastre probleme merită rezolvate. Ceilalti? Să se descurce…..
Aud din ce în ce mai des: “Pe vremea mea….” Ce mi se pare mai grav e că avem pretenția ca noi categoric știm toate rosturile vieții, noi trebuie musai sa fim ascultați, cei mai tineri nedispunând de “vasta noastră experiență”…..
Ei, dragii mei leați, dacă veți ajunge să citiți ce scriu (mai greu de crezut, dar așa-i viața, fiecare vârstă cu ale ei), veți afla că cele mai interesante lucruri le-am învățat de la cei mai mici ca mine, de la adolescenți. Nu spun că nu or fi avut și ei câte ceva de aflat de la mine, dar a fost infinit mai puțin decât ceea ce mi-au spus ei mie. Informațiile pe care li le-am oferit eu le puteau găsi și pe google – mai simplu – deși îmi place să cred că, de la noi , spre deosebire de internet, mai simt și emoțiile specifice faptelor.
Totuși, am învățat și de la cei mai mari decât mine o mulțime de lucruri, avem nevoie de bătrâni și sper că și de mine va avea nevoie cineva.. Nu ar fi prea greu, odată cu înaintarea în vârstă dăm în mintea copiilor și , sigur, voi fi o companie plăcută nepoților mei, o persoană ușor de dominat.